logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sălaj: Valentine's Day, marcată printr-o întrecere între roboți

Image

Clubul de robotică CNapSys, de la Colegiul Național Silvania (CNS) Zalău, a ținut să marcheze, în acest an, într-un mod inedit tradiționala sărbătoare de Valentine's Day, organizând sâmbătă, 14 februarie, 'Valentech 2', un eveniment dedicat pasionaților de robotică și tehnologie.

Potrivit precizărilor făcute pentru AGERPRES de către directorul CNS Zalău, Florin Morar, competiția între roboți va avea loc în Sala de sport a Școlii 'Avram Iancu' Zalău și va reuni 17 echipe FTC (FIRST Tech Challenge) din șapte județe - Satu Mare, Cluj, Bihor, Suceava, Maramureș, Bistrița și Sălaj.

Echipa gazdă, CNapSys, va fi reprezentată de 15 elevi, parte dintr-un club format din 30 de membri, dintre care doi sunt elevi de gimnaziu și 28 liceeni.

'FTC provine din Statele Unite și la ora actuală se dispută în peste 80 de țări, printre care și România, unde avem peste 200 de echipe. În fiecare an, primim, în luna septembrie, tema pentru competițiile de anul viitor, iar până în luna decembrie construim roboții. Tema de anul acesta DECODE, provocarea constând în manipularea de către roboți unor artefacte, respectiv bile, inclusiv aruncarea lor la un coș', a precizat, pentru AGERPRES, Raymond Petrean, liderul echipei CNapSys.

 

Foto: Raymond Petrean, liderul echipei CNapSys


 

Acesta a adăugat faptul că FTC face parte din familia FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), organizație internațională care își propune să inspire tinerii să urmeze cariere în domenii tehnologice.

În România, competiția se desfășoară anual și reunește echipe din întreaga țară în etape regionale, urmate de Campionatul Național. Cele mai bune echipe obțin calificarea la competiții internaționale, inclusiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge.

'FTC nu este doar despre roboți, ci și despre colaborarea în echipă, modul cum interacționeză cu alți concurenți și modul în care arăți lumii ce este robotica', a conchis Raymond Petrean.

Membrii clubului de robotică CNapSys au participat deja, în acest an, la alte patru competiții similare celei de la Zalău, la Dej, Satu Mare, Bistrița și Baia Mare. AGERPRES/(A - redactor: Sebastian Olaru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Afisari: 404

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-07-2026 20:27

Atenționare de călătorie MAE: Franța - cod roșu și portocaliu de incendii de vegetație

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în sud-estul Republicii Franceze că, începând de miercuri, autoritățile franceze au instituit un cod roșu de incendii de vegetație pentru departamentul Bouches-du-Rhone și un cod portocaliu pentru departamentele Var, Gard, Vauc

Social 22-07-2026 20:08

VIDEO Vrancea: Ceremonii la Mausoleele Eroilor de la Mărăști și Soveja, la 109 ani de la luptele din 1917

Ceremonii militare și religioase au fost organizate, miercuri, la Mausoleele Eroilor de la Mărăști și Soveja, pentru comemorarea a 109 ani de la Bătălia de la Mărăști (22 iulie - 1 august 1917), prima mare victorie a Armatei Române din Primul Război Mondial, a informat Consiliul Județean (CJ) Vrancea. Cu acest prilej, președintele CJ Vra

Social 22-07-2026 19:43

Neamț: Cadavrul unui bărbat, găsit sub un pod; polițiștii presupun că a fost victima unui accident

Cadavrul unui bărbat peste care era căzut un scuter a fost descoperit, miercuri, sub un pod din localitatea Țibucani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de Serviciul de Ambulanță și polițiști. ''Ajunși la locul indicat, forțele de interv

Social 22-07-2026 19:33

Alba: Motociclist din Ungaria, decedat într-un accident pe Transalpina

Un motociclist din Ungaria, în vârstă de 50 de ani, a murit, miercuri, într-un accident pe DN 67C - Transalpina, după ce, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea părții carosabile. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (I

Social 22-07-2026 19:00

IGSU: Inundații și pagube în 24 de localități din cinci județe și București, din cauza furtunilor (GALERIE FOTO)

Forțele de intervenție acționează pentru evacuarea apei din case și curți și pentru îndepărtarea copacilor și elementelor de construcție desprinse de vânt în 24 de localități din cinci județe și Municipiul București. Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, miercuri, în intervalul orar

Social 22-07-2026 18:47

Cluj: Aeroportul ''Avram Iancu'' a ajuns la două milioane de pasageri în 2026

Aeroportul Internațional ''Avram Iancu'' din Cluj-Napoca a atins, miercuri, cifra de două milioane de pasageri de la începutul anului în curs, în creștere față de perioada similară a anului trecut. Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a declarat, cu ocazia unui moment aniversar, că ținta de trafic est

Social 22-07-2026 17:27

VIDEO Incendiu petrolier/ Constanța: Incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă; în zonă se înregistrează în continuare temperaturi ridicate

Incendiul de la bordul navei Gas Lisbon nu se mai manifestă cu flacără deschisă, însă în zona afectată se înregistrează în continuare temperaturi ridicate, a informat miercuri Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Conform sursei citate, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului

Social 22-07-2026 17:21

Covasna: CCI a lansat Sistemul de Excelență în Afaceri Locale, dedicat firmelor cu impact local

Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna a lansat Sistemul de Excelență în Afaceri Locale, un program ce își propune să evidențieze firmele care au un rol important în plan local, dar care nu se regăsesc întotdeauna în clasamentele economice județene sau naționale. Președintele CCI Covasna, Edler Andras

Social 22-07-2026 17:10

Prahova: Ape uzate de la rafinăria Vega, deversate în pârâul Dâmbu; amendă aplicată de Garda de Mediu

Ape uzate tehnologice, menajere și pluviale de la rafinăria Vega au fost deversate, miercuri, în pârâul Dâmbu ca urmare a refulării canalizării care le prelua, pe fondul precipitațiilor abundente din municipiul Ploiești.

Social 22-07-2026 17:07

Bihor: Primăria Cociuba Mare dezvoltă Băile Tinca și Lacul Cărăsău pentru o ofertă turistică integrată (GALERIE FOTO)

Vechile Băi Tinca, achiziționate de comuna Cociuba Mare, și Lacul Cărăsău, aflat la 15 kilometri distanță, ar putea deveni, în următorii ani, cele două obiective majore ale unui nou pol turistic în sud-estul județului Bihor.

Social 22-07-2026 16:38

Brașov: Peste 100 de pompieri și 27 de mijloace de intervenție au fost mobilizate la incendiul de la o fabrică de prelucrare a lemnului

Un efectiv de peste 100 de pompieri și 27 de mijloace de intervenție au fost mobilizate pentru stingerea incendiului izbucnit, miercuri dimineață, la o fabrică de prelucrare a lemnului din municipiul Brașov, a precizat șeful Inspectoratului județean pentru Situații de Urgență (ISU), general de brigadă Iulian Marciu.

Social 22-07-2026 15:58

Prahova: O adolescentă care traversa DN 1B, rănită după impactul a două autovehicule

O adolescentă de 15 ani a fost rănită, miercuri, în timp ce traversa DN 1B, la Valea Călugărească, după impactul unei autoutilitare cu un autoturism. ''În urma deplasării la fața locului și a primelor cercetări efectuate, a reieșit că un bărbat de 51 de ani, ar fi condus o autoutilitară pe Drumul Național 1B, din direcția P

Administratie 22-07-2026 15:46

Bihor: Oradea și Szolnok susțin dezvoltarea legăturilor rutiere dintre România și Ungaria

Primarii municipiilor Oradea și Szolnok au convenit, în cadrul unei întâlniri desfășurate marți la Primăria Oradea, asupra necesității continuării investițiilor în infrastructura rutieră de mare viteză, pentru a îmbunătăți conexiunile dintre România și Ungaria și accesul către vestul Europei, a informat miercuri, într-un comu

Administratie 22-07-2026 15:29

PMB: Insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie

Procedura insolvenței STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului București (PMB). ''Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului publ

Social 22-07-2026 15:19

IGSU: 20 de localități din Dâmbovița, Ilfov, Prahova și București, afectate de ploi și furtuni

Pompierii acționează pentru evacuarea apei din case, îndepărtarea copacilor căzuți și a elementelor de construcție desprinse în urma furtunilor și a ploilor abundente care au afectat 20 de localități din județele Dâmbovița, Ilfov și Prahova.