Maramureș: Peste 40 de hectare de teren, inundate din cauza gheții de pe râul Lăpuș; pompierii vor face detonări
Peste 40 de hectare de teren agricol au fost inundate în satul Răzoare după ce râul Lăpuș a ieșit din matcă din cauza zăpoarelor de gheață, pompierii militari fiind nevoiți să detoneze mai multe poduri de gheață, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș, Adriana Șanta.
'Au fost afectate circa 40 de hectare de teren agricol, iar pompierii militari, ajutați de voluntari, au realizat 220 de metri liniari de dig formați din saci cu nisip pentru a proteja locuințele din vecinătate', a spus Adriana Șanta.
O gospodărie din vecinătate a fost parțial inundată.
De asemenea, o echipă pirotehnică de la ISU Bistrița a reușit deblocarea cursului de apă efectuând două detonări de gheață, însă, la scurt timp, podul de gheață s-a refăcut, fiind necesară o nouă detonare.
'S-a solicitat sprijin din partea echipei pirotehnice din cadrul ISU Cluj care va analiza posibilitatea distrugerii podului de gheață format', a mai precizat Adriana Șanta.
În cursul nopții de marți spre miercuri, zona a fost supravegheată de un echipaj de pompieri militari, pompierii voluntari din cadrul primăriilor și personal din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș. AGERPRES/(AS - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Botoșani: Aproximativ 80 de tone de furaje au ars în urma unui incendiu provocat intenționat
Aproximativ 80 de tone de furaje au ars, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui incendiu care a avut loc în comuna Ungureni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, peste 200 de baloți de furaje au fost cuprinși de flăcări, iar focul ar fi fost pus inten
Dâmbovița: Cinci persoane decedate într-un accident pe DN 61; vinovat - un tânăr de 20 de ani, fără permis
Cinci persoane au decedat în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident pe DN 61, în afara localității Corbii Mari, după ce un tânăr de 20 de ani, fără permis, a acroșat cu mașina pe care o conducea trei pietoni, apoi s-a răsturnat cu autoturismul, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.
UPDATE/IPJ Brașov: Șoferul care a intrat pe trotuar în grupul de pietoni are 50 de ani; nu e exclusă o cauză medicală
Conducătorul auto care a intrat cu mașina, un Duster, într-un grup de pietoni aflați pe trotuar, pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov, doi dintre aceștia decedând, are 50 de ani, iar polițiștii cercetează inclusiv o posibilă situație medicală a acestuia pentru stabilirea cauzei accidentului, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Jud
Sector 1: Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu' intră în reabilitare
Gardul istoric al Școlii 'Ion Heliade Rădulescu', de la intersecția șoselei Kiseleff cu strada Monetăriei, intră în reabilitare, au anunțat, marți, reprezentanții Primăriei Sectorului 1. Instituția de învățământ, construită în 1896, este fosta Școală comunală Mavrogheni și este clasată ca monument istoric. Gardu
UPDATE Seismologii au revizuit în scădere la 4,3 pe Richter magnitudinea cutremurului produs marți seara în județul Buzău
Seismologii au revizuit în scădere la 4,3 pe Richter, de la 4,5, magnitudinea cutremurului produs marți seara la ora 20:21 în județul Buzău, potrivit datelor afișate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Și adâncimea la care s-a produs seismul a fost revizuită în scădere la 133,2
MApN: Două drone aflate în derivă în Marea Neagră - detonate de scafandrii Forțelor Navale Române
Două sisteme aeriene fără pilot aflate în derivă în Marea Neagră, în proximitatea perimetrului Neptun Deep, au fost distruse controlat, marți, de scafandrii EOD ai Forțelor Navale Române, a informat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, sistemele au fost semnalate în jurul orei 0
Caraș-Severin: Incendiile forestiere continuă în zonele Măru și Rusca Montană
Pompierii militari din județul Caraș-Severin continuă intervențiile în zonele afectate de incendiile de fond forestier din zonele Măru și Rusca Montană, unde au ars circa 90 de hectare de teren, în paralel fiind lichidate și urmărite focarele din Lindenfeld și Parcul Național Domogled, a transmis, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
PMB: Serviciul Concesionări nu are în evidență lucrări pe bd Pallady pentru realizarea cărora s-au înregistrat donații
Serviciul Concesionări și Exproprieri din cadrul Primăriei Municipiului București (PMB) precizează că nu are în evidență lucrări de investiții de utilitate publică derulate pe bulevardul Theodor Pallady pentru a căror realizare să fi fost încheiate acte de donație. Municipalitatea menționează, într-un drept la replică transmis marți AGERPRES,
Constanța: Misiuni de patrulare, monitorizare și supraveghere în zona barjelor scufundate pe Dunăre
Polițiștii constănțeni și cei de la Poliția de Frontieră desfășoară acțiuni de patrulare și supraveghere în zona barjelor scufundate în Dunăre, în apropierea localității Izvoarele, existând suspiciunea că persoane aflate la bordul unei șalupe ar fi încercat să sustragă componente de la acestea. Potrivit unui comunicat de p
Brăila: Premieră - primul județ care a finalizat integral iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene
Președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a anunțat, marți, că Brăila este primul județ din România care a finalizat integral implementarea prevederilor legale privind iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile județene din intravilanul localităților, fiind instalate sisteme LED alimentate prin panouri fotovoltaice la
MDLPA: Codul urbanismului - publicat în Monitorul Oficial; va intra în vigoare în 15 zile
Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, transmis AGERPRES, noua legislație reprezintă una dintre cele mai ample reforme realizate în ultimii ani în domen
Argeș: Urs observat în zona Cetății Poenari; obiectivul turistic poate fi vizitat exclusiv în grupuri organizate
Cetatea Poenari poate fi vizitată exclusiv în grupuri organizate, după ce un urs a fost observat în zonă, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Argeș. 'În urma verificărilor efectuate și a consultărilor dintre instituțiile implicate, s-a stabilit că obiectivul turistic poate fi vizitat în condiții de siguranță,
Galați: Ediție aniversară care marchează zece ani de Street FOOD Festival, între 13 și 16 august
Street FOOD Festival revine la Galați, în perioada 13-16 august, cu o ediție aniversară care marchează zece ani de la lansarea evenimentului, gălățenii fiind așteptați în Grădina Publică la un program care include gastronomie, concerte, DJ, activități pentru copii și zone de relaxare, a informat, marți, Primăria. Potrivit unui comu
ANM: Atenționări Cod galben de caniculă și de vânt puternic și averse torențiale pe parcursul zilei de miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenționări Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și caniculă, dar și de intensificări ale vântului și perioade de instabilitate atmosferică și averse torențiale în județe din sudul și estul țării, precum și în zonele montane din Carpații Meridionali. Astfel,
UNSAR: Peste 5,4 milioane de lei plătite pentru pagubele provocate locuințelor de furtuni și inundații
Aproximativ 1.200 de dosare de daună pentru locuințe afectate de furtuni și inundații au fost soluționate în primul trimestru al acestui an de companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), care au plătit despăgubiri de peste 5,4 milioane de lei, potrivit datelor organizației.










