România, pe ultimul loc în UE la ponderea locuințelor sociale din totalul fondului locativ național (raport)
România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană (UE) în ceea ce privește locuințele sociale, cu o pondere de doar 0,17% din fondul locativ național alocat locuințelor sociale, arată datele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru perioada 2020-2024, prelucrate de Monitorul Social, un proiect al Fundației Friedrich Ebert.
Conform Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), în anul 2022, la nivel național, erau 16.290 de locuințe sociale, echivalentul a 0,17% din totalul de 9,7 milioane de locuințe, în timp ce erau depuse peste 40.000 de cereri de locuință socială, de 2,5 ori mai mult decât fondul locativ social.
La nivel de București, datele comunicate de Primăria Municipiului București (PMB) relevă faptul că, în intervalul 2023 - 2025, s-a înregistrat o medie de 5.500 de cereri de locuințe sociale, iar numărul de dosare complete a fost de doar 173 în 2023, 164 - în 2024, și 134 - în 2025, respectiv în medie doar 3% din cererile depuse sunt complete.
Potrivit statisticii citată în Monitorul Social, din totalul dosarelor complete, au primit locuințe sociale 24 de familii în 2023, 12 familii în 2024 și doar trei familii, anul trecut. 'Raportat la numărul total al cererilor, aceste cifre sunt infime: mai puțin de cinci familii dintr-o mie au primit locuințe sociale în 2023, puțin peste două la mie în 2024, și doar o familie din 2.000 de familii în 2025', susțin reprezentanții Fundației Friedrich Ebert.
La nivelul Capitalei, numărul total de locuințe sociale era de 1.175 , iar informațiile despre construcția de locuințe sociale sunt incomplete. Astfel, între 1996 și 2008, Direcția Generală de Investiții a PMB nu a deținut o evidență a numărului de locuințe sociale construite, iar între 2008 și 2014 au fost construite doar 242 de apartamente în regim de locuințe sociale. Totodată, din 2014 până în prezent nu au mai fost construite alte locuințe sociale. 'În această perioadă, a fost demarat un proiect de 114 locuințe sociale în Prelungirea Ghencea nr. 322-326 care nici în prezent nu este finalizat și nu există încă termen de încheiere a lucrărilor', menționează sursa citată.
În viziunea realizatorilor Monitorului Social, pentru a răspunde problemelor grave de locuire cu care se confruntă anumite categorii din populație (9,6% din populația totală a României), autoritățile ar trebui să investească în locuințe sociale într-un ritm mai mare decât o face în prezent.
'În România este o nevoie urgentă de locuințe publice - atât sociale, cât și pentru tineri sau pentru medici și profesori în zonele rurale. Mai mult, Strategia Națională pentru Locuire 2022-2050 trebuie reformulată pentru a include locuințele publice ca soluție strategică, mai ales în condițiile în care aproape 72.000 de persoane trăiesc în 400 de așezări informale pe teritoriul țării, adică în condiții precare cu acces limitat la energie electrică și utilități sanitare, conform datelor MDLPA din 2022', precizează Fundația.
Datele de la nivel european arată că, în țările din Europa Centrală și de Est, ponderea locuințelor sociale în totalul fondului locativ național variază între 6,6% în Polonia și 0,8% în Lituania, iar în Europa de Vest între 34,1% în Olanda și 10,9% în Finlanda. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Bărbat de 80 de ani, accidentat mortal de un tren care circula pe ruta Iași - București
Un bărbat în vârstă de 80 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Iași - București Nord, accidentul producându-se în municipiul Buzău, unde traficul feroviar a fost blocat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, din primele verificări efectuate la fața loc
Alba: Suceava - Capitala Tineretului din România 2028
Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România 2028, orașul fiind ales în etapa finală a selecției din care au mai făcut parte Brașov și Mediaș. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara, în cadrul Galei Tineretului din România, desfășurată la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, organizată de Ministe
Buzău: Motociclist rănit după ce a lovit o căprioară pe DN2 E85; traficul este dirijat
Un motociclist în vârstă de 28 de ani a fost rănit, sâmbătă, după ce a pierdut lovit o căprioară pe DN2 E85, în afara localității Mihăilești, județul Buzău, și a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se pe carosabil. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, accidentul s-a produs
Teleorman: Explozie urmată de incendiu într-o locuință din Roșiorii de Vede; două persoane au suferit arsuri
O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-o locuință din Roșiorii de Vede, iar două persoane au suferit arsuri, cauza probabilă a evenimentului fiind o acumulare de gaze de la o butelie care alimenta un aparat de gătit defect, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. ''Două persoane
ISUBIF: Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, unde a fost semnalată o fisură între scările imobilului, nu a fost afectată, au constatat specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). În urma evaluării, s-a permis accesul locatarilor în imobil, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucu
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate
Șeful ISUBIF, Irinel Precup, a declarat, sâmbătă, că au fost evacuate toate cele 65 de persoane găsite în blocul din București unde a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, iar alte măsuri vor fi stabilite în urma unui Comitet pentru Situații de Urgență. ''S-au constatat niște rosturi de dil
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.400 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, apoi în creștere până la valoarea de 1.400 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioad
ISUBIF: Locatari evacuați dintr-un bloc din Sectorul 6 unde a apărut o crăpătură între două scări (GALERIE FOTO)
Locatarii unui bloc cu opt etaje și 36 de apartamente din București au fost evacuați, sâmbătă, după ce a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului. ''Intervenim pe Drumul Taberei nr. 30, ca urmare a unui apel realizat prin numărul unic de Urgență 112, prin care un locatar a sesizat o crăpătură între d
Alba: Sportivi din 10 țări, la primul Campionat European de Airsoft
Zeci de sportivi din 10 țări participă, sâmbătă și duminică, la Alba Iulia, la primul Campionat European de Airsoft, organizat de Federația Europeană de Airsoft (European Airsoft Federation - EAF), în parteneriat cu Federația Română de Airsoft (FRA). Potrivit organizatorilor, concurează aproape 60 de sportivi din țări ca Germ
Seceta pedologică persistă în mai multe regiuni agricole, în perioada 24-30 octombrie (agrometeo)
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în Banat, pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea și Crișana, precum și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 24-30 octombrie. '
Argeș: Patru persoane rănite după ce un container a căzut peste un autoturism
Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un container a căzut peste un autoturism, pe o stradă din municipiul Curtea de Argeș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, accidentul s-a produs în zona intrării spre autostrada A1, după ce containerul încărcat cu deșeuri din plastic ar fi căzut d
Retroparada Toamnei 2026 - în Parcul Lumea Copiilor; peste 200 de autovehicule istorice expuse
Publicul este așteptat sâmbătă la Retroparada Toamnei 2026, în Parcul Lumea Copiilor din Capitală, unde vor fi expuse peste 200 de autovehicule istorice. Evenimentul are loc între orele 10:00 și 13:30, la rotonda din Parcul Lumea Copiilor. ''La Retroparada din București, de departe cea mai mare reuniune
Tulcea: Prefectura sesizează DNA în cazul adăpostului de animale din Dăeni
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a sesizat, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA), în urma suspiciunilor privind activitatea adăpostului de animale din comuna Dăeni și modul în care autoritățile și-au exercitat atribuțiile, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook. Sesizarea survine controlului desfășurat marți, 20 octombrie,
Ministrul Apărării - videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale: Ne faceți mândri
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, au participat vineri la o videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, organizată cu prilejul Zilei Armatei României.













