IGSU: Peste 500 de locuințe, cuprinse de incendii în primele 10 zile din lună
Pompierii au acționat în primele 10 zile din ianuarie pentru stingerea a 793 de incendii, dintre care peste 500 la locuințe, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă în ceea ce privește improvizațiile la mijloacele de încălzire în case.
'Analiza acestor evenimente arată un tipar cunoscut pentru această perioadă a anului. Cele mai multe incendii au avut drept cauză mijloace de încălzire defecte sau improvizate, coșuri de fum neîntreținute și instalații electrice necorespunzătoare', informează luni Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Sunt situații care apar frecvent în sezonul rece și care, de multe ori, pot fi prevenite prin verificări simple și respectarea regulilor de siguranță.
'Fiecare incendiu înseamnă pagube materiale și riscuri pentru oameni. De aceea, prevenția rămâne cea mai eficientă soluție', subliniază sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buget PMB: Proiecte pentru sistemul de termoficare, transportul în comun, piste de biciclete și revizuirea PUG
Municipiul București își propune în acest an un program de investiții în valoare totală de 2,8 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Fondurile sunt destinate în principal reabilitării sistemului de termoficare,
Gorj: Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din Târgu Jiu
Mii de arbori, arbuști și plante ornamentale vor fi plantați în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, care se află în plin proces de modernizare în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile de peste 20 de milioane de euro. Lucrările au început în luna februarie și, ținând cont că 2026 este Anul Constanti
Cameră/Se instituie serviciul de consiliere și reintegrare socială a copilului care a săvârșit faptă penală și nu răspunde penal
Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce obligația ca Direcțiile județene de asistență socială și protecția copilului să înființeze cel puțin un serviciu rezidențial specializat pentru consilierea și reintegrarea copiilor care au comis fapte penale, dar nu răspund penal. Propunerea legislativă înăsprește sancț
Gorj: Propunerea Primăriei Târgu Jiu în cazul jocurilor de noroc - eliminarea publicității și supraimpozitarea spațiilor
Autoritatea locală din municipiul Târgu Jiu a propus păstrarea pe raza orașului a jocurilor de noroc, cu anumite restricții și supraimpozitarea spațiilor în care se desfășoară astfel de activități, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Marcel Romanescu. Potrivit acestuia, proiectul a fost pus în transparență pe site-
Salvați Copiii: Sprijin umanitar pentru persoanele afectate de incendiul de la Soveja
Salvați Copiii România coordonează o acțiune de sprijin umanitar pentru locuitorii din satul Rucăreni, comuna Soveja, afectați de incendiul puternic de la sfârșitul săptămânii trecute, care a distrus complet mai multe locuințe. Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii România transmis miercuri, echipa organizației s-a deplasat în
București: Femeie găsită spânzurată de aparatul de aer condiționat
O femeie de 42 de ani a fost găsită spânzurată de un aparat de aer condiționat, situat în exterior, la etajul doi al unei locuințe din Sectorul 3 al Capitalei. 'Astăzi, 29 aprilie, în jurul orei 07:50, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 3, s-ar afla o persoană, ce pare a fi
Buzău: ANM instalează nouă stații automate pentru identificarea mai rapidă a fenomenelor meteorologice periculoase
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) urmează să instaleze la nivelul județului Buzău nouă stații meteorologice automate autonome, crescând astfel numărul punctelor de măsurare meteorologică la 14, în scopul identificării mai rapide a fenomenelor meteorologice potențial periculoase. Potrivit ANM, a fost semnat contractul de finanțare a proi
MApN/Noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România; mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din Tulcea
Noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina au avut loc miercuri dimineață în localitatea Ismail, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea, locuitorii din zonă fiind avertizați prin mesaj RO-ALERT. Potrivit MApN, în dimineața zilei de miercuri, forțele ruse au
Vaslui: Liberalii anunță că nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut
Președintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că aleșii liberali din Consiliul Local al municipiului reședință, alături de colegii de la Forța Dreptei, nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut în valoare de 45 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului.
Mureș: Peste 20 de proiecte din 15 țări, în concursul de proiectare 'Parcurile Mureșului, Târgu Mureș'
O firmă din Cluj-Napoca a câștigat, marți, concursul internațional inițiat de Primăria Târgu Mureș și Ordinul Arhitecților din România, pentru reintegrarea arealului natural verde-albastru al râului Mureș în structura urbană a municipiului, din cele 23 de proiecte înscrise din 15 țări. Rezultatele au fost an
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook. 'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. &
Neamț: Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială desfășurată în județul Neamț, se arată într-un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES, de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Astfel, pe primul loc s-a clasat echipa 'A New Chance'
Iași: Subprefecții social-democrați au demisionat din funcții
Subprefecții județului Iași, social-democrații Marian Șerbescu și Felix Guzgă, și-au depus, marți, demisiile din funcție. 'Astăzi închei mandatul de subprefect al județului Iași - un capitol important al activității publice, asumat cu responsabilitate și dedicare. A fost o perioadă cu provocări și decizii dificile, dar și cu realizăr
Covasna: Subprefectul Sebastian Cucu a demisionat din funcție și va reveni la conducerea Departamentului Juridic
Subprefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a demisionat, marți, din funcție în urma solicitării conducerii PSD. Acesta a declarat pentru AGERPRES că a înaintat demisia ministerului de resort, precizând că gestul său este firesc în condițiile în care a existat o decizie politică în acest sens.










