Protest al Federației 'CulturMedia' - de Ziua Culturii Naționale; ministerul de resort, pichetat în perioada 15-30 ianuarie
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia', organizație reprezentativă la nivel de sector de activitate, anunță declanșarea acțiunilor de protest prin pichetarea Ministerului Culturii, în perioada 15-30 ianuarie, zilnic, începând simbolic chiar de Ziua Culturii Naționale.
Potrivit unui comunicat al Federației 'CulturMedia' remis vineri AGERPRES, protestul nu este îndreptat împotriva actului cultural, dimpotrivă, în apărarea culturii ca bun public, a patrimoniului național și a celor care lucrează zilnic pentru menținerea și dezvoltarea acestuia, acțiunile urmând a fi organizate fără perturbarea programului de lucru de Ziua Culturii Naționale. Sindicaliștii vor purta banderole albe în timpul programului.
'Într-o zi dedicată simbolic culturii naționale, atragem atenția că, fără respect pentru profesioniștii din domeniu, fără finanțare adecvată, fără transparență și fără dialog social, cultura riscă să devină doar subiectul unui discurs festiv, golit de conținut', transmite Biroul Executiv al FNSCP 'CulturMedia'.
Federația 'CulturMedia' solicită reluarea imediată a dialogului social, în condiții reale și conforme legii, aplicarea CCMS și negocierea de urgență a anexelor la Contractul Colectiv de Muncă sectorial, transparentizarea concursurilor de management, asigurarea unei finanțări adecvate și predictibile pentru instituțiile de cultură și respectarea legii și a partenerilor sociali reprezentativi.
Acțiunile de protest vor continua până la asumarea publică a responsabilității de către Ministerul Culturii și până la adoptarea unor soluții concrete, precizează sursa citată.
'Cultura nu poate fi condusă prin improvizații, decizii arbitrare și hotărâri luate în afara legii. Dialogul social nu este opțional, nu este negociabil și nu poate fi înlocuit cu tăcere sau dispreț instituțional. Legea nu este un element decorativ, ci o obligație care trebuie respectată integral. Cultura este despre instituții funcționale, profesioniști respectați, patrimoniu protejat și politici publice reale', transmite federația sindicală din Cultură. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară, transportate la spital de la o sală de evenimente din Avrig
Un număr de 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară a fost transportate, sâmbătă, la spital, de la o sală de evenimente din orașul Avrig. 'Au fost evaluate medical la fața locului un număr total de 30 de persoane (29 de adulți și un minor). În urma evaluării medicale sunt transportate la spital 20 persoane (19 adu
Sibiu: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce 11 persoane au acuzat stări de rău la o sală de evenimente
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă, după ce la o sală de evenimente din orașul Avrig 11 persoane au acuzat simptome asociate toxiinfecției alimentare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU
Atenționare de călătorie MAE/Italia: Vulcanul Etna s-a reactivat; trafic aerian suspendat pe Aeroportul Catania - Fontanarossa
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Catania - Fontanarossa a fost suspendat până duminică la ora 12:00 după reactivarea Vulcanului Etna, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica
REPORTAJ/Vaslui: Tradiții și meșteșuguri vechi, 'predate' copiilor în cadrul evenimentului 'Hai la șezătoare'
Copii și adolescenți din Negrești au participat, sâmbătă, la o șezătoare intergenerațională organizată de Asociația de Dezvoltare Comunitară Vaslui, proiect susținut de Consiliul Județean Vaslui prin programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit. Proiectul își propune să readucă în atenția comu
Vâlcea: Incendiul din fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare (FOTO-VIDEO)
Incendiul de vegetație uscată izbucnit vineri în fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare, în operațiunea de stingere fiind angrenate inclusiv o dronă și un elicopter Black Hawk.
Sector 1: Primăria a început să transforme curțile blocurilor în grădini
Primăria Sectorului 1 a început să transforme curțile blocurilor în grădini unde cetățenii se pot relaxa și își propune continuarea acestui demers, a declarat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, cu prilejul redeschiderii unui spațiu verde de pe Calea Griviței. 'Am început cu mai multe zone să refacem grădin
Olt: Tânără de 24 de ani, decedată după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului
O tânără de 24 de ani, care conducea un autoturism pe drumul județean DJ463, a decedat, sâmbătă dimineața, după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, în zona localității Osica de Jos. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că tânăra era din comuna Fălcoiu. O pasageră de 55 de an
Hunedoara: Accidentul din Petroșani a fost cauzat de neadaptarea vitezei la condițiile de drum
Accidentul rutier în care și-au pierdut viața doi tineri, sâmbătă dimineața, în Petroșani, a fost cauzat, cel mai probabil, de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara. Un grav accident rutier s-a produs, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe o st
MApN: Dronă detectată în proximitatea localității Vâlkove, în apropierea graniței cu România; mesaj RO-ALERT în Tulcea
O dronă a fost detectată în noaptea de vineri spre sâmbătă, în proximitatea localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate la Baza Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Hunedoara: Doi tineri, decedați în urma unui accident rutier la Petroșani
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara. La intervenție au fost
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00, în zona Palatului CEC, publicul este invitat la tenis de masă, baschet,
Șapte linii de transport public, modificate sâmbătă pentru evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026'
Evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026' modifică, sâmbătă, șapte linii de transport public, respectiv ale troleibuzului 73 și autobuzelor 104, 116, 117, 123, 312 și 323, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Scădere a numărului de aspreți, constată în acest an; 'Centura Verde' cere soluții de protejare
Un număr de 150 de aspreți au fost identificați în râul Vâlsan, la monitorizarea anuală, desfășurată în perioada 22 - 25 septembrie, informează Fundația 'Centura Verde'. Aspretele (Romanichthys valsanicola) este cel mai rar pește de apă dulce din Europa și trăiește doar în râul Vâlsan, nicăieri altundeva pe pla













