ELCEN a finalizat intervenția la unul dintre cazanele cu abur
Intervenția tehnică asupra cazanului de abur nr. 4 din cadrul CET București Sud a fost finalizată, iar echipamentul a fost readus în funcțiune în condiții de siguranță, conform procedurilor tehnice în vigoare, a informat miercuri Electrocentrale București S.A. (ELCEN), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Incidentul tehnic recent nu a reprezentat o avarie majoră, ci o situație gestionată în limitele de siguranță ale unui sistem energetic vechi, aflat sub o presiune tehnică ridicată, a precizat instituția.
Aceasta reamintește că pe durata indisponibilității temporare a acestui grup energetic nu a întrerupt niciun moment livrarea agentului termic către rețeaua de termoficare. CET București Sud a funcționat în permanență cu cazanul de abur nr. 3, turbina de abur nr. 3 și două cazane de apă fierbinte, asigurând continuitatea producției de energie termică.
Ca urmare a acestei configurații, temperatura agentului termic livrat de ELCEN a fost mai redusă decât nivelul solicitat de operatorul rețelei de termoficare-Termoenergetica. În consecință, temperatura cu care a ajuns apa în calorifere sau la robinetele din locuințe a fost mai scăzută, însă fără impact major asupra consumatorilor, din prisma activității ELCEN. Totuși, compania face următoarea precizare importantă: 'ELCEN livrează agentul termic până la limita centralei, de unde acesta este preluat și distribuit către consumatori de Termoenergetica'.
O mare parte din apa care pleacă din CET se pierde în pământ prin conductele vechi ale Termoenergetica. Aceste pierderi afectează furnizarea agentului termic la consumatori. Dacă agentul termic livrat de ELCEN chiar și la temperaturi mai scăzute ar fi distribuit de Termoenergetica exact așa cum îl primește, disconfortul termic resimțit la consumatori nu ar fi unul major.
În acest context, compania susține că este important de subliniat că eventualele zone în care furnizarea căldurii sau a apei calde a fost sau este încă sistată, nu au nicio legătură cu activitatea ELCEN, ci țin de funcționarea și starea rețelei de termoficare operată de Termoenergetica.
Compania a precizat că exploatarea instalațiilor din CET București Sud se desfășoară în prezent într-un context tehnic dificil, influențat și de regimurile hidraulice din sistemul de termoficare operat de Termoenergetica, ce impun un regim de operare diferit față de parametrii normali de exploatare în CET.
Față de perioada similară a anului trecut, CET București Sud funcționează cu un debit de apă de adaos semnificativ mai mare, dublu peste nivelurile uzuale.
'ELCEN este nevoită in continuare sa furnizeze apă de adaos din toate centralele sale pentru a suplini pierderile din rețeaua de termoficare. Concret, adaosul de apă livrat de ELCEN este determinat în mod direct de starea tehnică a rețelei de termoficare care prezintă pierderi din cauza coroziunii, a fisurilor și avariilor frecvente. În acest moment, valorile cantităților de apă de adaos livrate in sistem din CET-urile ELCEN, în locul apei care se scurge in pământ, sunt de peste 2000 t/h', se arată în comunicat.
Menținerea pe termen lung a acestui regim de funcționare afectează instalațiile ELCEN, obligate să opereze în condiții anormale, și conduce la deteriorări ireversibile ale echipamentelor energetice, cu impact major asupra siguranței și continuității producției de energie termică.
Echipamentele din CET București Sud funcționează de peste 50-60 de ani, iar menținerea lor în exploatare este rezultatul eforturilor continue ale specialiștilor ELCEN, în condițiile unei subfinanțări îndelungate.
Datoria acumulată de Termoenergetica față de ELCEN, de aproximativ 1,5 miliarde lei, pune o presiune economică majoră asupra companiei și afectează capacitatea de a susține mentenanța, investițiile și plata furnizorilor.
Lipsa investițiilor majore realizate la timp a condus la inexistența unor capacități de rezervă care să poată prelua imediat producția în cazul indisponibilizării temporare a unui grup energetic. Această vulnerabilitate este o consecință directă a subfinanțării cronice a sistemului și a întârzierii programelor de modernizare, susține ELCN.
Atât timp cât sistemul energetic funcționează cu echipamente foarte vechi și fără modernizări majore, riscurile repetării unor astfel de incidente tehnice nu pot fi eliminate complet. De aceea, investițiile în modernizarea centralelor sunt esențiale.
'Orice disfuncționalitate în lanțul de aprovizionare sau presiune suplimentară asupra resurselor financiare poate genera riscuri operaționale care nu țin exclusiv de ELCEN, ci de întregul ecosistem al serviciului public de termoficare. De aceea, siguranța alimentării cu energie nu poate fi susținută pe termen lung fără un cadru financiar funcțional și predictibil, care să permită plata la timp a furnizorilor, menținerea personalului calificat și realizarea lucrărilor de mentenanță și de investiții', se arată în comunicat. .
AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară, transportate la spital de la o sală de evenimente din Avrig
Un număr de 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară a fost transportate, sâmbătă, la spital, de la o sală de evenimente din orașul Avrig. 'Au fost evaluate medical la fața locului un număr total de 30 de persoane (29 de adulți și un minor). În urma evaluării medicale sunt transportate la spital 20 persoane (19 adu
Sibiu: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce 11 persoane au acuzat stări de rău la o sală de evenimente
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă, după ce la o sală de evenimente din orașul Avrig 11 persoane au acuzat simptome asociate toxiinfecției alimentare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU
Atenționare de călătorie MAE/Italia: Vulcanul Etna s-a reactivat; trafic aerian suspendat pe Aeroportul Catania - Fontanarossa
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Catania - Fontanarossa a fost suspendat până duminică la ora 12:00 după reactivarea Vulcanului Etna, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica
REPORTAJ/Vaslui: Tradiții și meșteșuguri vechi, 'predate' copiilor în cadrul evenimentului 'Hai la șezătoare'
Copii și adolescenți din Negrești au participat, sâmbătă, la o șezătoare intergenerațională organizată de Asociația de Dezvoltare Comunitară Vaslui, proiect susținut de Consiliul Județean Vaslui prin programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit. Proiectul își propune să readucă în atenția comu
Vâlcea: Incendiul din fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare (FOTO-VIDEO)
Incendiul de vegetație uscată izbucnit vineri în fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare, în operațiunea de stingere fiind angrenate inclusiv o dronă și un elicopter Black Hawk.
Sector 1: Primăria a început să transforme curțile blocurilor în grădini
Primăria Sectorului 1 a început să transforme curțile blocurilor în grădini unde cetățenii se pot relaxa și își propune continuarea acestui demers, a declarat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, cu prilejul redeschiderii unui spațiu verde de pe Calea Griviței. 'Am început cu mai multe zone să refacem grădin
Olt: Tânără de 24 de ani, decedată după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului
O tânără de 24 de ani, care conducea un autoturism pe drumul județean DJ463, a decedat, sâmbătă dimineața, după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, în zona localității Osica de Jos. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că tânăra era din comuna Fălcoiu. O pasageră de 55 de an
Hunedoara: Accidentul din Petroșani a fost cauzat de neadaptarea vitezei la condițiile de drum
Accidentul rutier în care și-au pierdut viața doi tineri, sâmbătă dimineața, în Petroșani, a fost cauzat, cel mai probabil, de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara. Un grav accident rutier s-a produs, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe o st
MApN: Dronă detectată în proximitatea localității Vâlkove, în apropierea graniței cu România; mesaj RO-ALERT în Tulcea
O dronă a fost detectată în noaptea de vineri spre sâmbătă, în proximitatea localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate la Baza Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Hunedoara: Doi tineri, decedați în urma unui accident rutier la Petroșani
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara. La intervenție au fost
'Străzi deschise': Muzeu interactiv în Piața Revoluției și actitivăți sportive în zona Palatului CEC
Activități sportive, muzică, o expoziție dedicată istoriei recente, dar și o dezbatere cu Ana Maria Brânză fac parte din programul 'Străzi deschise', în acest sfârșit de săptămână. Sâmbătă și duminică, între 10:00 și 22:00, în zona Palatului CEC, publicul este invitat la tenis de masă, baschet,
Șapte linii de transport public, modificate sâmbătă pentru evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026'
Evenimentul 'BeHealthy Fitness Festival 2026' modifică, sâmbătă, șapte linii de transport public, respectiv ale troleibuzului 73 și autobuzelor 104, 116, 117, 123, 312 și 323, a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Sector 3: Primăria pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare
Primăria Sectorului 3 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari căsuțe special amenajate pentru pisicile comunitare din grădinile blocurilor. Primăria Sectorului 3 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că adăposturile sunt făcute pentru exterior și pot găzdui până la șase pisici. Sunt din lemn de brad tratat, au acoperiș din șindrilă bit
Maramureș: Palatul Administrativ, renovat complet, operațional din octombrie; valoarea investiției - 30 milioane euro
Clădirea Palatul Administrativ din municipiul Baia Mare în care au sediile mai multe instituții descentralizate, Prefectura și Consiliul Județean (CJ) Maramureș, va deveni operațională în urma lucrărilor de modernizare în prima decadă a lunii octombrie, a informat, vineri seara, președintele CJ, Gabriel Zetea. 'Lucrările sunt aproape gata
Scădere a numărului de aspreți, constată în acest an; 'Centura Verde' cere soluții de protejare
Un număr de 150 de aspreți au fost identificați în râul Vâlsan, la monitorizarea anuală, desfășurată în perioada 22 - 25 septembrie, informează Fundația 'Centura Verde'. Aspretele (Romanichthys valsanicola) este cel mai rar pește de apă dulce din Europa și trăiește doar în râul Vâlsan, nicăieri altundeva pe pla













