'Păzitul fântânilor', 'Bradurile', 'Botezul cailor' sau 'Mersul cu urâții' sunt obiceiuri care se mai păstrează în unele comune din județul Dolj de Bobotează și Sfântul Ioan, când se încheie perioada sărbătorilor de iarnă, deși sunt tot mai puțin tineri în sate care să le practice.

Șefa Secției de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale din cadrul Centrului pentru Cultură și Artă Dolj, Amelia Etegan, a declarat pentru AGERPRES că 'Botezatul cailor' este un obicei care se mai păstrează în Băilești și comuna Moțăței, de Boboteaza, când se slujește în biserică Agheasma mare.

'De Bobotează fiecare creștin merge la biserică de unde se întoarce cu Agheasma mare, apă sfințită pentru binele omului și al casei sale și cu care stropește în casă, în gospodărie pentru alungarea relelor, a duhurilor rele. Apoi stropește păsările și animalele pentru spor, stropește pomii și via pentru rod bogat. În unele localități, cum este de pildă la Moțăței sau Băilești, localnicii duc la biserică și caii frumos țesălați și împodobiți cu panglici și ciucuri colorați, care, după slujbă, sunt stropiți cu Agheasmă Mare de preot, obiceiul fiind cunoscut sub numele de 'Botezatul cailor'. După ce au fost 'botezați', este organizată câte o întrecere hipică. În felul acesta, proprietarii de caii arată cât de bine și-au îngrijit animalele pe timpul iernii. Din păcate, azi sunt tot mai puțini tineri proprietari de animale care mai participă la aceste întreceri', a declarat Amelia Etegan.

În noaptea de Bobotează spre Sf. Ioan, în satele din sudul zonei etnografice Dolj întâlnim 'Păzitul fântânilor', unul dintre obiceiurile de peste an, cu dată fixă. Acesta se practică în localitățile Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moțăței, Maglavit, Unirea (Risipiți), Ciupercenii Noi, Galiciuica, Caraula.

'Înainte vreme, la păzitul fântânilor luau parte numai tinerii între 16 și 20 de ani. Acum ceva ani participau copii, tineri și bătrâni. De ceva vreme au început să participe și femeile, fiindcă nu mai erau tineri. Începând din după-amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile de pe orice uliță erau împodobite cu papură, stuf, crengi, peșchire, velințe, chilimuri. Se aduceau paie, stuf, lemne pentru foc, frigări pentru petrecerea din timpul nopții păzitului. Fântâna era păzită toată noaptea pentru a nu veni cineva 'să spurce' apa. 'Spurcatul' apei în mod simbolic cu tărâțe de grâu sau de porumb, paie, pleavă constituia proba la care bătrânii satelor îi supuneau pe cei tineri. Toată noaptea, lângă fântâni se făcea un foc mare, se fierbea țuică, se frigeau carnea și cârnații aduși de fiecare flăcău. Acolo unde mai știa cineva să cânte se auzea câte un caval, fluier sau cimpoi, iar flăcăii încingeau hora în jurul focului și al fântânii. Acum obiceiul se mai practică, dar nu mai are amploarea de altădată. Cântatul din fluier, caval sau cimpoi se mai aude rareori, dar în general locul lui a fost luat de muzica de tot felul, dată la maximum', spune Amelia Etegan.

Cei care erau surprinși dormind erau pedepsiți: li se mânjea fața cu funingine, li se punea cenușă sau apă în buzunare, cărbuni aprinși în mână sau alte pedepse.

'Uneori, pentru mai multă siguranță, fântânile erau ferecate. Dacă totuși fântâna era 'spurcată' de vreun bătrân care reușea să se furișeze, tinerii trebuiau să o curețe până la 'ziuă' pentru ca dimineața apa să fie curată, iar în zorii zilei de 7 ianuarie, adică de Sf. Ioan, tinerii se împărțeau în grupuri, luau apă curată din fântânile păzite peste noapte și plecau pe ulițele satului cu Iordănitul', afirmă Etegan.

Cu găletușe pline cu apă luată din fântânile păzite în care se punea agheasmă și un buchet de busuioc, tinerii pornesc în ziua de Sfântul Ioan la casele gospodarilor, în primul rând pe la cei care poartă numele de Ion sau Ioana, cu derivatele lui, apoi din casă în casă, toarnă de trei ori apă în mână la fiecare membru al familiei vizitate pentru a se spăla pe față și cu smocul de busuioc îi stropesc pe toți urându-le: 'Să trăiască, Sfinte Ioane! Să fiți sănătoși! S-aveți un an bogat! La mulți ani!'. Dacă gazda dorește, 'iordănitorii' stropesc și animalele și păsările pentru spor, dar și pomii pentru rod bogat în anul care tocmai a început. Pentru aceste urări gospodarii îi răsplătesc pe 'iordănitori' cu cozonac, vin, cârnați sau bani.

'În comuna Ghindeni, specialiștii centrului nostru au descoperit un obicei de Sf. Ioan cu totul aparte, un 'iordănit' singular în zonă: tineri îmbrăcați în costume populare completate cu panglici multicolore, echipați cu ciomege frumos împodobite (precum călușarii la Rusalii), însoțiți de lăutari (mai nou, dotați cu stație de amplificare instalată pe un autoturism), merg la fiecare familie care are fete de măritat. Aici sunt așteptați cu o pâine coaptă în țest sau cuptor, un cârnat și o sticlă cu vin. Se încinge o horă în curtea fetei, în care se prind toți cei de față, iar fata joacă în această horă pâinea pe care este așezat cârnatul și sticla cu vin, după care le dăruiește vătafului cetei de 'iordănitori'. La finalul jocului, tinerii o invitau pe fată, dimpreună cu familia ei, să ia parte la hora satului ce se va desfășura în centrul comunei', a mai spus șefa Secției de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Dolj.

Un alt obicei care se petrecea în comuna Ciupercenii Noi în dimineața zilei de Sf. Ioan îl reprezintă 'Bradurile' frumos împodobite (de fapt, crengi de pom), pe care familiile celor morți, care s-au numit Ion, Ioana, le duc dimineața devreme la cimitir, la mormintele celor pomeniți, le așază lângă crucile acestora, aprind lumânări și dau pomană în amintirea lor.

Sărbătorile de iarnă se încheie odată cu Sf. Ioan în majoritatea satelor județului Dolj, numai la Caraula, obiceiul 'Mersul cu urâții' încheie sărbătorile pe data de 8 ianuarie, când 'mascați', împreună cu lăutarii satului, merg pe la casele oamenilor spre a alunga spiritele rele pentru ferirea de rău pe întregul an a familiilor vizitate.

'În această zi, tinerii care au păzit fântânile și au mers apoi cu Iordănitul se îmbracă în niște costume speciale, iar pe cap își pun fel și fel de măști, se deghizează în așa fel încât să nu fie recunoscuți, se fac 'urâți' și pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele și speriindu-i pe cei mici. De fapt, încercând să le dea o lecție de curaj, pentru că cei curajoși se lasă prinși de 'urâți', luați în brațe, încercând să ghicească cine se ascunde sub mască. Într-o veselie generală, muzica începe să cânte, se încinge hora în curte, iar gazda îi cinstește cu bucate și vin, bucuroasă că a scăpat de duhurile rele', explică Amelia Etegan. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)