Bistrița-Năsăud: Zăpadă de peste jumătate de metru în Munții Rodnei și Călimani, potrivit Jandarmeriei; unele trasee, inaccesibile
Stratul de zăpadă depășește jumătate de metru în Munții Rodnei și Călimani, iar unele trasee turistice sunt greu sau deloc accesibile, potrivit datelor transmise luni de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Bistrița-Năsăud.
Postul de Jandarmi Montan Rodna informează că, în Munții Rodnei și Munții Suhard, stratul de zăpadă este de aproximativ 50-60 de centimetri, iar drumul de acces spre zona turistică Valea Blaznei este curățat și accesibil în condiții de iarnă.
De asemenea, drumul forestier Valea Măriilor este accesibil în condiții de iarnă spre pensiunile și cabanele turistice din zonă.
În schimb, DN 17 D, din zona Valea Mare înspre Pasul Rotunda, este închis în această perioadă, la fel traseele montane din Munții Rodnei, ca urmare nu este recomandată deplasarea în zonă în această perioadă.
Postul de Jandarmi Montan Piatra Fântânele informează că pe Drumul Național 17, prin Pasul Tihuța, se circulă în condiții de iarnă, iar traseele montane din zonă sunt greu accesibile, cu excepția porțiunilor care urmează drumurile forestiere și comunale.
Drumurile forestiere Șendroaia, Ciosa 2 (Piatra Fântânele - Leșu), Pârâul Calului (Piatra Fântânele - Lunca Ilvei), Lăzăroaia sunt curățate parțial, se circulă în condiții de iarnă și este recomandată parcurgerea acestora cu autovehicule 4x4, pentru a fi evitate blocările în zăpadă, transmite IJJ.
Postul de Jandarmi Montan Colibița informează faptul că, în Munții Călimani și pe traseul Via Transilvanica, stratul de zăpadă este de aproximativ 40-70 de centimetri.
Drumul de acces spre stațiunea turistică Colibița este curățat, accesibil în condiții de iarnă, iar zona Sub Deal este accesibilă doar cu mașini 4x4, pentru a fi evitate blocările în zăpadă.
Nu sunt practicabile drumurile forestiere Colbu și Pănuleț, care nu sunt curățate.
Traseul spre Vârful Bistricior este dificil de practicat din cauza zăpezii și a posibilelor avalanșe în zona deschisă a versantului și nu este recomandată deplasarea în zonă în această perioadă.
Alte trasee montane greu de parcurs din cauza zăpezii foarte mari sunt cel spre Piatra lui Orban și cel spre Vârful Căsaru.
Traseul Via Transilvanica este practicabil în condiții de iarnă, cu unele zone mai greu accesibile, unde stratul de zăpadă este consistent, au transmis jandarmii montani din Colibița.
Jandarmeria bistrițeană le recomandă turiștilor să țină cont de aceste recomandări și să nu se aventureze pe traseele montane fără a fi echipați corespunzător.
'Jandarmii montani sunt la datorie și le recomandă iubitorilor de drumeții să țină seama de starea vremii și să se echipeze corespunzător sezonului rece. Totodată, recomandăm tuturor celor care se află în zona montană în această perioadă să manifeste prudență privind practicarea drumețiilor, să se informeze cu privire la prognoza meteo, la starea traseului înainte de a porni la drum. Jandarmii montani Rodna, Piatra Fântânele și Colibița sunt pregătiți pentru a preveni situațiile neplăcute, dar și pentru a interveni în cazul apariției unor probleme. La nevoie apelați cu încredere la sprijinul acestora, fie în mod direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112', a mai transmis IJJ Bistrița-Năsăud. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Liberalii anunță că nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut
Președintele PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă că aleșii liberali din Consiliul Local al municipiului reședință, alături de colegii de la Forța Dreptei, nu vor vota bugetul local și nu vor aproba contractarea unui împrumut în valoare de 45 de milioane de lei pentru echilibrarea bugetului.
Mureș: Peste 20 de proiecte din 15 țări, în concursul de proiectare 'Parcurile Mureșului, Târgu Mureș'
O firmă din Cluj-Napoca a câștigat, marți, concursul internațional inițiat de Primăria Târgu Mureș și Ordinul Arhitecților din România, pentru reintegrarea arealului natural verde-albastru al râului Mureș în structura urbană a municipiului, din cele 23 de proiecte înscrise din 15 țări. Rezultatele au fost an
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook. 'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. &
Neamț: Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială desfășurată în județul Neamț, se arată într-un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES, de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Astfel, pe primul loc s-a clasat echipa 'A New Chance'
Iași: Subprefecții social-democrați au demisionat din funcții
Subprefecții județului Iași, social-democrații Marian Șerbescu și Felix Guzgă, și-au depus, marți, demisiile din funcție. 'Astăzi închei mandatul de subprefect al județului Iași - un capitol important al activității publice, asumat cu responsabilitate și dedicare. A fost o perioadă cu provocări și decizii dificile, dar și cu realizăr
Covasna: Subprefectul Sebastian Cucu a demisionat din funcție și va reveni la conducerea Departamentului Juridic
Subprefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a demisionat, marți, din funcție în urma solicitării conducerii PSD. Acesta a declarat pentru AGERPRES că a înaintat demisia ministerului de resort, precizând că gestul său este firesc în condițiile în care a existat o decizie politică în acest sens.
Hunedoara: Prefectul Constantin Fulga și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din funcție. 'Instituția Prefectului - județul Hunedoara informează că, în contextul deciziei adoptate la nivel național privind înaintarea demisiilor de către prefecții propuși de PSD, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din fu
Sălaj: Alexandru Pura și-a dat demisia din funcția de subprefect al județului
Subprefectul județului Sălaj, Alexandru Pura, și-a dat demisia din funcție, marți, ca o consecință a deciziei luate în urma cu o zi de Biroul Politic al PSD. 'Alexandru Pura și-a înaintat demisia, astăzi, către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a putea fi adoptată Hotărârea de Guvern privind eliberarea sa din funcție&
Vâlcea: Prefectul Mihai Oprea a demisionat din funcție
Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a anunțat marți seara că și-a depus demisia din funcție, apreciind mandatul său ca unul care a stat sub semnul unității și al echilibrului. 'Am preluat mandatul în vremuri tulburi și îl predau într-un moment de reconfigurare politică, însă mă mândresc cu echilibru
Covasna: Cota de prevenție la urși, majorată de la 54 la 86 de exemplare; prefectul salută decizia
Județul Covasna va putea recolta anul acesta 86 de urși bruni, reprezentând cota de prevenție repartizată la nivel național dintr-un total de 859 de exemplare, cu 32 mai mulți față de anul trecut, a anunțat, marți, prefectul Raduly Istvan. Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că majorarea cotei de vânătoare
Ziua Veteranilor de Război/ MApN organizează miercuri ceremonii militare și religioase
Ministerul Apărării Naționale organizează miercuri, la nivel național, ceremonii militare și religioase pentru cinstirea veteranilor de război ai României, în semn de respect pentru sacrificiile făcute pentru apărarea patriei. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, în Capitală va avea loc o ceremonie de depunere
Caraș-Severin: Prefectul Ioan Dragomir și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și-a înaintat, marți, demisia din funcție, menționând că gestul său este 'în acord' cu decizia politică asumată la nivelul PSD. 'Privind în urmă la cei peste patru ani de mandat, începând din februarie 2022, pot spune că această responsabilitate a
Mureș: Încasările de la Sărbătoarea Rabarbărului din Saschiz vor finanța cantina comunitară 'Bucate din Vecinătate'
Încasările de la ediția a XIII-a a Sărbătorii Rabarbărului din Saschiz, care va avea loc în data de 2 mai, vor fi redirecționate către cantina comunitară 'Bucate din Vecinătate', prin care asociația Vecinătatea Femeilor oferă câte un prânz cald fiecărui elev din comunitate care merge la școală. 'Hai la Sasch
Dâmbovița: Județul ocupă primul loc pe țară la producția de legume, de fructe și de ouă
Județul Dâmbovița este pe primul loc pe țară la producția de legume, de fructe și de ouă, a declarat, marți, la ședința Colegiului Prefectural, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Dâmbovița, Gabriela Neamțu, care a prezentat evoluția principalilor indicatori economico-sociali ai județului în anul 2025.













