Hunedoara: La Straja se schiază pe trei pârtii; în stațiune sunt peste 2.000 de turiști
Peste 2.000 de turiști se află, marți, în stațiunea Straja din județul Hunedoara, unde sporturile de iarnă pot fi practicate pe trei dintre pârtii, chiar dacă în zonă bate vântul și viscolește zăpada.
'Se schiază pe pârtiile Constantinescu, Mutu și Platoul Soarelui. Starea pârtiilor poate fi evaluată cu nota 8, jumătate din stratul de zăpadă de pe acestea fiind produs cu ajutorul tunurilor de zăpadă artificială. În stațiune viscolește și este ceață', a declarat, pentru AGERPRES, șeful Formației Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.
Pentru că în zilele următoare se preconizează ca vântul să bată în continuare, șeful Salvamont Lupeni-Straja a recomandat turiștilor să nu părăsească zonele amenajate pentru schi. De asemenea, nu este indicat schiul de tură, deoarece stratul de zăpadă nu permite abordarea acestui sport în condiții de siguranță.
'Nu se recomandă schiul de tură pentru că la o altitudine mai mare de 1.800 de metri, zăpada măsoară doar 5-15 centimetri. Sub acest strat se găsesc câțiva centimetri de gheață și este periculos pentru turiști', a explicat Resiga.
Șeful Salvamont Lupeni-Straja a mai atras atenția și asupra riscului de avalanșă în zona cornișelor expuse la vânt, unde zăpada adunată poate pleca la vale.
În ceea ce privește intervențiile din ultimele zile, salvamontiștii au avut șapte acțiuni de acordare a primului ajutor unor schiori care au căzut pe pârtii, fiind nevoie de transportarea victimelor la spital. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook. 'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. &
Neamț: Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială desfășurată în județul Neamț, se arată într-un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES, de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Astfel, pe primul loc s-a clasat echipa 'A New Chance'
Iași: Subprefecții social-democrați au demisionat din funcții
Subprefecții județului Iași, social-democrații Marian Șerbescu și Felix Guzgă, și-au depus, marți, demisiile din funcție. 'Astăzi închei mandatul de subprefect al județului Iași - un capitol important al activității publice, asumat cu responsabilitate și dedicare. A fost o perioadă cu provocări și decizii dificile, dar și cu realizăr
Covasna: Subprefectul Sebastian Cucu a demisionat din funcție și va reveni la conducerea Departamentului Juridic
Subprefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a demisionat, marți, din funcție în urma solicitării conducerii PSD. Acesta a declarat pentru AGERPRES că a înaintat demisia ministerului de resort, precizând că gestul său este firesc în condițiile în care a existat o decizie politică în acest sens.
Hunedoara: Prefectul Constantin Fulga și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din funcție. 'Instituția Prefectului - județul Hunedoara informează că, în contextul deciziei adoptate la nivel național privind înaintarea demisiilor de către prefecții propuși de PSD, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din fu
Sălaj: Alexandru Pura și-a dat demisia din funcția de subprefect al județului
Subprefectul județului Sălaj, Alexandru Pura, și-a dat demisia din funcție, marți, ca o consecință a deciziei luate în urma cu o zi de Biroul Politic al PSD. 'Alexandru Pura și-a înaintat demisia, astăzi, către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a putea fi adoptată Hotărârea de Guvern privind eliberarea sa din funcție&
Vâlcea: Prefectul Mihai Oprea a demisionat din funcție
Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a anunțat marți seara că și-a depus demisia din funcție, apreciind mandatul său ca unul care a stat sub semnul unității și al echilibrului. 'Am preluat mandatul în vremuri tulburi și îl predau într-un moment de reconfigurare politică, însă mă mândresc cu echilibru
Covasna: Cota de prevenție la urși, majorată de la 54 la 86 de exemplare; prefectul salută decizia
Județul Covasna va putea recolta anul acesta 86 de urși bruni, reprezentând cota de prevenție repartizată la nivel național dintr-un total de 859 de exemplare, cu 32 mai mulți față de anul trecut, a anunțat, marți, prefectul Raduly Istvan. Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că majorarea cotei de vânătoare
Ziua Veteranilor de Război/ MApN organizează miercuri ceremonii militare și religioase
Ministerul Apărării Naționale organizează miercuri, la nivel național, ceremonii militare și religioase pentru cinstirea veteranilor de război ai României, în semn de respect pentru sacrificiile făcute pentru apărarea patriei. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, în Capitală va avea loc o ceremonie de depunere
Caraș-Severin: Prefectul Ioan Dragomir și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și-a înaintat, marți, demisia din funcție, menționând că gestul său este 'în acord' cu decizia politică asumată la nivelul PSD. 'Privind în urmă la cei peste patru ani de mandat, începând din februarie 2022, pot spune că această responsabilitate a
Mureș: Încasările de la Sărbătoarea Rabarbărului din Saschiz vor finanța cantina comunitară 'Bucate din Vecinătate'
Încasările de la ediția a XIII-a a Sărbătorii Rabarbărului din Saschiz, care va avea loc în data de 2 mai, vor fi redirecționate către cantina comunitară 'Bucate din Vecinătate', prin care asociația Vecinătatea Femeilor oferă câte un prânz cald fiecărui elev din comunitate care merge la școală. 'Hai la Sasch
Dâmbovița: Județul ocupă primul loc pe țară la producția de legume, de fructe și de ouă
Județul Dâmbovița este pe primul loc pe țară la producția de legume, de fructe și de ouă, a declarat, marți, la ședința Colegiului Prefectural, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Dâmbovița, Gabriela Neamțu, care a prezentat evoluția principalilor indicatori economico-sociali ai județului în anul 2025.
Vrancea: Consiliul Județean și Federația de Natație au semnat un protocol; bazinul din Focșani va găzdui competiții oficiale
Consiliul Județean (CJ) Vrancea și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) au semnat un protocol de colaborare prin care bazinul de înot din Focșani va intra în circuitul competițional oficial, urmând să găzduiască competiții de natație la nivel național. Semnarea protocolului marchează începutul u
Centru de zi pentru copiii cu risc de separare de familie sau în asistență socială specială, la Conacul Golescu-Grant
Un centru de zi pentru copiii cu risc de separare de familie sau în asistență socială specială, unde va fi furnizată asistență socială, educațională și psihologică, a fost inaugurat, marți, la Conacul Golescu-Grant, de Salvați Copiii și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6. 'Vom lucra cu apr













