Custodele Coroanei: Am încredere în națiunea română și în puterea ei de a merge mai departe; românii au curaj și bun-simț
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, a transmis, miercuri, în mesajul de Crăciun, că are încredere în națiunea română și în puterea ei de a merge mai departe, arătând că, în ciuda unor probleme economice și a unor neajunsuri, în viața de zi cu zi, românii au dat dovadă de curaj și bun-simț.
'Anul 2025 a adus multe realizări admirabile, dar și greutăți, confuzie și îngrijorare. Întreaga lume trece prin grave probleme sociale, economice și politice. Oamenii sunt dezamăgiți și multora li se pare că vocea lor nu este auzită. Dar am încredere în națiunea română și în puterea ei de a merge mai departe. În ciuda unor probleme economice și a unor neajunsuri, în viața de zi cu zi, românii au dat dovadă de curaj și bun-simț', a mai transmis Majestatea Sa.
Ea a arătat că a vizitat multe comunități din țară și este mândră de 'felul în care oamenii își poartă de grijă cu demnitate'.
'În Bihor, Oltenia, Ardeal, Dobrogea, Banat, Moldova, Maramureș, peste tot există oameni de toate vârstele care gândesc și simt profund. Aceasta ne dă speranță pentru viitor. Am călătorit în Estonia, Irlanda, Polonia, Marea Britanie și Republica Moldova, pentru servirea intereselor României și pentru drumul european al Republicii Moldova. Peste tot am găsit respect pentru țara noastră, admirație pentru felul în care România s-a consolidat și merge mai departe cu fruntea sus. Toți românii pe care i-am întâlnit în lume se gândesc la părinții lor de acasă, la viitorul copiilor lor și nu uită de tradițiile românești', a adăugat Custodele Coroanei.
Majestatea Sa a vorbit și despre militarii români, unitățile de pompieri, de jandarmi, de poliție.
'În țară și în străinătate, ne-am întâlnit cu militari din Forțele Terestre, Aeriene și Navale, pentru a sublinia importanța României la granița de est a NATO și UE. Militarii români își fac datoria exemplar și dovedesc înaltă competență în colaborarea cu țările aliate. Transmit admirația mea unităților de pompieri, de jandarmi, de poliție, celor specializați în situații de urgență și celor de la poliția de frontieră', a subliniat Custodele Coroanei.
Ea a menționat că mulți români fac dovadă de profesionalism și talent în spitale, universități și școli, în artă, în administrații locale, sport, industrie, comerț, turism și agricultură.
'Tuturor celor care nu se lasă descurajați de greutăți și dezamăgiri, le adresez admirația mea', a adăugat Majestatea Sa.
Ea a subliniat importanța credinței.
'În toate locurile pe unde am mers, în țară și în lume, am văzut cât de importantă este credința pentru oamenii noștri. Bisericile sunt pline de români de toate vârstele, care cred în Dumnezeu și în valorile spirituale, într-o lume în care credința este în declin, iar individualismul și nepăsarea au invadat societatea. Acum 35 de ani, am creat Fundația Regală Margareta a României, pentru a încuraja oameni și comunități să-și creeze singuri viitorul. Alături de cele 70 de organizații cu patronaj regal din România și din Republica Moldova, fundația continuă o muncă inspirată și responsabilă, pentru cei tineri și pentru cei în vârstă', a mai arătat Majestatea Sa.
Potrivit Custodelui Coroanei, în ciuda dificultăților, în comunitățile din țară există 'speranță, curaj, generozitate, bună-credință, creativitate și putere de a rezista'.
'În aceste zile, gândul nostru se îndreaptă către Domnul Nostru Iisus, către exemplul Său de sacrificiu, de bunătate și de compasiune. De asemenea, Crăciunul este momentul de a fi împreună cu familia, cu prietenii, cu cei dragi. Urez românilor din țară, din Republica Moldova, din Europa și din întreaga lume, la mulți ani și Crăciun fericit! Așa să ne ajute Dumnezeu!', a mai transmis Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Peste 20 de proiecte din 15 țări, în concursul de proiectare 'Parcurile Mureșului, Târgu Mureș'
O firmă din Cluj-Napoca a câștigat, marți, concursul internațional inițiat de Primăria Târgu Mureș și Ordinul Arhitecților din România, pentru reintegrarea arealului natural verde-albastru al râului Mureș în structura urbană a municipiului, din cele 23 de proiecte înscrise din 15 țări. Rezultatele au fost an
Argeș: Ioana Făcăleață (PSD) a demisionat din funcția de prefect
Social-democrata Ioana Făcăleață a anunțat, marți, că a demisionat din funcția de prefect al județului Argeș, 'ca un gest de demnitate' și din respect față de valorile în care crede. 'Mandatul meu a avut la bază susținerea politică a PSD, partidul din care fac parte, a coaliției care m-a propus, care a format Guvernul și a pr
Maramureș: Prefectul Florian Sălăjeanu și-a depus demisia din funcție
Prefectul județului Maramureș, Florian Sălăjeanu, și-a depus demisia din funcție, anunțul fiind făcut de acesta, marți seara, pe pagina de Facebook. 'Astăzi fac un pas dificil, dar necesar. &
Neamț: Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială
Colegiul Național 'Roman Vodă' Roman a câștigat semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială desfășurată în județul Neamț, se arată într-un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES, de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Astfel, pe primul loc s-a clasat echipa 'A New Chance'
Iași: Subprefecții social-democrați au demisionat din funcții
Subprefecții județului Iași, social-democrații Marian Șerbescu și Felix Guzgă, și-au depus, marți, demisiile din funcție. 'Astăzi închei mandatul de subprefect al județului Iași - un capitol important al activității publice, asumat cu responsabilitate și dedicare. A fost o perioadă cu provocări și decizii dificile, dar și cu realizăr
Covasna: Subprefectul Sebastian Cucu a demisionat din funcție și va reveni la conducerea Departamentului Juridic
Subprefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, a demisionat, marți, din funcție în urma solicitării conducerii PSD. Acesta a declarat pentru AGERPRES că a înaintat demisia ministerului de resort, precizând că gestul său este firesc în condițiile în care a existat o decizie politică în acest sens.
Hunedoara: Prefectul Constantin Fulga și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din funcție. 'Instituția Prefectului - județul Hunedoara informează că, în contextul deciziei adoptate la nivel național privind înaintarea demisiilor de către prefecții propuși de PSD, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a înaintat demisia din fu
Sălaj: Alexandru Pura și-a dat demisia din funcția de subprefect al județului
Subprefectul județului Sălaj, Alexandru Pura, și-a dat demisia din funcție, marți, ca o consecință a deciziei luate în urma cu o zi de Biroul Politic al PSD. 'Alexandru Pura și-a înaintat demisia, astăzi, către Ministerul Afacerilor Interne, pentru a putea fi adoptată Hotărârea de Guvern privind eliberarea sa din funcție&
Vâlcea: Prefectul Mihai Oprea a demisionat din funcție
Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a anunțat marți seara că și-a depus demisia din funcție, apreciind mandatul său ca unul care a stat sub semnul unității și al echilibrului. 'Am preluat mandatul în vremuri tulburi și îl predau într-un moment de reconfigurare politică, însă mă mândresc cu echilibru
Covasna: Cota de prevenție la urși, majorată de la 54 la 86 de exemplare; prefectul salută decizia
Județul Covasna va putea recolta anul acesta 86 de urși bruni, reprezentând cota de prevenție repartizată la nivel național dintr-un total de 859 de exemplare, cu 32 mai mulți față de anul trecut, a anunțat, marți, prefectul Raduly Istvan. Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că majorarea cotei de vânătoare
Ziua Veteranilor de Război/ MApN organizează miercuri ceremonii militare și religioase
Ministerul Apărării Naționale organizează miercuri, la nivel național, ceremonii militare și religioase pentru cinstirea veteranilor de război ai României, în semn de respect pentru sacrificiile făcute pentru apărarea patriei. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, în Capitală va avea loc o ceremonie de depunere
Caraș-Severin: Prefectul Ioan Dragomir și-a înaintat demisia din funcție
Prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, și-a înaintat, marți, demisia din funcție, menționând că gestul său este 'în acord' cu decizia politică asumată la nivelul PSD. 'Privind în urmă la cei peste patru ani de mandat, începând din februarie 2022, pot spune că această responsabilitate a
Mureș: Încasările de la Sărbătoarea Rabarbărului din Saschiz vor finanța cantina comunitară 'Bucate din Vecinătate'
Încasările de la ediția a XIII-a a Sărbătorii Rabarbărului din Saschiz, care va avea loc în data de 2 mai, vor fi redirecționate către cantina comunitară 'Bucate din Vecinătate', prin care asociația Vecinătatea Femeilor oferă câte un prânz cald fiecărui elev din comunitate care merge la școală. 'Hai la Sasch
Dâmbovița: Județul ocupă primul loc pe țară la producția de legume, de fructe și de ouă
Județul Dâmbovița este pe primul loc pe țară la producția de legume, de fructe și de ouă, a declarat, marți, la ședința Colegiului Prefectural, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Dâmbovița, Gabriela Neamțu, care a prezentat evoluția principalilor indicatori economico-sociali ai județului în anul 2025.
Vrancea: Consiliul Județean și Federația de Natație au semnat un protocol; bazinul din Focșani va găzdui competiții oficiale
Consiliul Județean (CJ) Vrancea și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) au semnat un protocol de colaborare prin care bazinul de înot din Focșani va intra în circuitul competițional oficial, urmând să găzduiască competiții de natație la nivel național. Semnarea protocolului marchează începutul u













