Vrancea: Circulația rutieră s-a deschis pe tronsonul de 50 de kilometri dintre Focșani și Adjud al Autostrăzii A7
Cei 50 de kilometri ai tronsonului dintre Focșani Nord și Adjud al Autostrăzii A7 au fost dați în circulație marți, după finalizarea completă a lucrărilor la partea carosabilă, au anunțat reprezentanții CNAIR.
'Astăzi am dat drumul la cei 50 kilometri dintre Focșani Nord și Adjud. Stadiul lucrării este de 100% al părții carosabile. Urmează ca în următoarele trei luni de zile să finalizăm și spațiile de servicii, care sunt în curs de execuție', a declarat Cristian Andrei, director în cadrul CNAIR, responsabil cu întreținerea, siguranța circulației, drumuri și poduri.
Pe acest tronson au fost realizate trei noduri rutiere, complet finalizate, care asigură conectivitatea cu rețeaua rutieră națională.
'Avem trei noduri rutiere care se vor deschide. Sunt finalizate în totalitate din punct de vedere al părții carosabile, al siguranței circulației și al tuturor elementelor necesare unei exploatări în condiții optime. Nu credem că vor apărea probleme, întrucât toate lucrările sunt finalizate', a adăugat Cristian Andrei.
El a precizat că următorul tronson de pe Autostrada A7, de 25 kilometri dintre Adjud și Răcăciuni, este în curs de finalizare și ar putea fi dat în circulație până la Paște.
'De la Adjud la Răcăciuni, încă 25 kilometri vor fi finalizați cam până de Paști, iar de la Răcăciuni la Bacău urmează o altă fază, care, în funcție de condițiile meteo, va fi finalizată în lunile mai-iunie', a mai spus acesta.
Segmentul Bacău - Suceava urmează să intre în execuție într-o fază ulterioară, în funcție de disponibilitatea fondurilor și de condițiile contractuale.
În prezent, de la București la Adjud se poate circula pe autostradă pe o distanță de aproximativ 250 de kilometri. AGERPRES / (A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: Cristian Pistol/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: O autobasculantă s-a răsturnat, la Clucereasa; șoferul s-a autoevacuat
O autobasculantă s-a răsturnat în afara carosabilului, sâmbătă seara, pe drumul național DN73, pe raza localității Clucereasa, șoferul reușind să se autoevacueze până la sosirea echipajului ISU Argeș. În autobasculantă se afla doar șoferul care s-a autoevacuat. El a fost evaluat de echipajul medical al ambulanței SAJ so
Intervențiile pentru remedierea avariei produse la linia de contact între Aiud și Hm Unirea au fost finalizate complet
Intervențiile pentru remedierea avariei produse la linia de contact între Aiud și Hm Unirea au fost finalizate complet la ora 18:19, iar circulația feroviară se desfășoară în condiții normale de siguranță, a informat, sâmbătă seara, CFR SA. Potrivit unui comunicat al companiei, alimentarea cu energie electrică a liniei de con
VIDEO UPDATE Prahova: Cei doi alpinişti germani, blocaţi în peretele Văii Albe, recuperaţi de Salvamont Prahova
Cei doi alpiniști germani, rămași blocați, sâmbătă după amiaza, în peretele Văii Albe, au fost recuperați prin intervenția aero a Serviciului Salvamont Prahova. Ei sunt tată și fiu și au fost transportați la Baza Salvamont Prahova Cota 1400, potrivit unei postări a Salvamont Prahova, pe pagina de Facebook.
Miruță: Politica de resurse umane în MApN trebuie ancorată în realitățile actuale în zona de tehnologie, de comunicare
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat că în instituția pe care o conduce este și 'un filon al oamenilor care, după ce și-au obținut niște beneficii, chiar dacă vremurile nu mai corespund activității lor, nu vor să renunțe și se opun oricărei metode de modernizare, de împrospătare a Armatei Române'. El a fă
Vaslui: Un TIR scăpat de sub control a provocat distrugeri în două gospodării, la Berezeni
Un TIR scăpat de sub control a produs pagube însemnate, sâmbătă dimineață, în curțile a două gospodării din localitatea Berezeni, șoferul autovehiculului fiind singurul rănit și transportat la spital pentru tratamente medicale, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.
Sibiu: Patru tineri răniți în urma unui accident între un autobuz și un autoturism condus de o șoferiță de 18 ani
Patru persoane, cu vârste între 17 și 21 de ani, din județul Brașov, au fost rănite, sâmbătă, într-un accident petrecut pe o stradă din municipiul Sibiu între un autoturism condus de o șoferiță de 18 ani și un autobuz. 'Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce
PMB: Cele mai mari firme de publicitate outdoor au redus consumul de energie electrică
Cele mai mari firme de publicitate outdoor au răspuns apelului făcut de Municipalitate de a opri ecranele digitale și iluminatul panourilor publicitare, în intervalul orar 20:00-23:00, până la sfârșitul acestei luni, a informat, sâmbătă, Primăria Capitalei. 'Le mulțumim firmelor de publicitate outdoor care au înțeles că este n
MApN, despre drona explodată în Bulgaria: Radarele noastre nu au detectat niciun vehicul aerian
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria. 'Î
UPDATE Circulația feroviară pe Magistrala 300, reluată
Circulația feroviară pe Magistrala 300 a fost reluată temporar pe ambele fire la ora 09:40, după ce alimentarea cu energie electrică a liniei de contact a fost restabilită pe distanța Aiud - Unirea, informează sâmbătă CFR SA. Ca urmare a incidentului, trenul R-E 10517, operat de Interregional Călători, a înregistrat o întârziere de 131
INHGA: Viituri și depășiri ale Cotelor de atenție pe râuri din bazinele hidrografice Mureș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița și Buzău
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până duminică, pe mai multe râuri din bazinele hidrografice Mureș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița și Buzău. Astfel, în perioada 8 august, ora 12:00 - 9 august, ora 09:00, se vor semnala scurgeri importante pe ver
MAE: Atenționare de călătorie pentru Spania - riscul ridicat de incendii în Comunitatea autonomă Valencia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Comunitatea autonomă valenciană asupra faptului că autoritățile locale au instituit un cod roșu de risc de incendii de vegetație. Potrivit unui comunicat al MAE transmis sâmbătă, în prezent sun
Caraș-Severin: Accident grav pe DN 58 la Berzovia, cu un autoturism și un autotren care au luat foc după impact
Un accident grav s-a produs sâmbătă pe drumul național DN 58, în localitatea Berzovia, în care au fost implicate un autoturism și un autotren care au luat foc ulterior impactului, cei doi șoferi fiind răniți, dintre care unul a rămas încarcerat și e posibil decedat, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.
Valul de căldură persistent va alterna în weekend cu perioade de averse și vijelii, în București
O atenționare meteorologică Cod galben pentru val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic ridicat este în vigoare, sâmbătă și duminică, în Capitală, însă pe parcursul intervalului se vor semnala episoade de instabilitate atmosferică, manifestate prin averse torențiale și vijelii, informează Adminstrația Națională de Meteorologie (ANM).
VIDEO ANAR: Două barje, scufundate în Dunăre, pentru redirecționarea unei părți din debitul Dunării către brațul Bala
Vineri noaptea, în jurul orei 01:00, a fost finalizată scufundarea celei de-a doua barje, în cadrul intervenției de redirecționare a unei părți din debitul Dunării către brațul Bala, informează Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR), într-o postare publicată pe pagina de socializare a instituției. 'Procedura a durat 1
Hunedoara: Degajări mari de fum la un centru comercial din Deva; 300 de persoane evacuate
Peste 300 de persoane s-au autoevacuat și au fost evacuate dintr-un centru comercial aflat la intrarea în orașul Deva, unde au fost semnalate degajări mari de fum, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Pompierii militari intervin cu trei autospeciale, o autoscară și o ambulanță SMURD, un echipaj al Serviciulu













