Timiș: ''Sirenele libertății'' vor răsuna sâmbătă în Timișoara, marcând ziua declarării primului oraș liber de comunism
În Timișoara vor răsuna sâmbătă, la ora 12:00, ''sirenele libertății'', marcând 36 de ani de la declararea primului oraș liber de comunism din țară, când muncitorii de pe toate platformele industriale au intrat în grevă generală și au ocupat Piața Operei, pe care nu au mai părăsit-o până la fuga lui Ceaușescu.
Pentru Timișoara, luna decembrie reprezintă un reper esențial al memoriei colective, fiind perioada în care sunt comemorați eroii-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989, dar și momentul în care municipiul a devenit primul oraș liber de comunism din România, asumându-și un rol decisiv în declanșarea eliberării întregii țări, arată, vineri, un comunicat al Primăriei Municipiului Timișoara.
Este un moment simbolic care omagiază curajul celor care au luptat pentru libertate și demnitate.
Primăria Timișoara invită toți cetățenii să participe la acest moment de reculegere și omagiu, prin care onorăm și reafirmăm valorile pentru care s-a luptat: libertatea, solidaritatea și respectul pentru drepturile omului.

Foto: Primăria Municipiului Timișoara
De la ora 18:00, în Piața Operei/Victoriei va avea loc concertul Rock for Revolution, eveniment care este pe agenda Primăriei începând cu anul 2010 și care găzduiește trupe rock locale și din țară sau de peste hotare.

Foto: Primăria Municipiului Timișoara
În acest an, concertul de sâmbătă, 20 Decembrie, aduce la Timișoara Vița de Vie și Sarmalele Reci, precedate de timișorenii de la Sonatic. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primăria Capitalei anunță că 95% dintre șantierele la rețeaua de termoficare sunt finalizate
Șantierele pentru reabilitarea rețelei de termoficare sunt finalizate în proporție de 95%, anunță Primăria Municipiului București. '95% din șantierele pe termoficare sunt gata! Până în iarnă, încă 438 de blocuri vor avea apă caldă și căldură fără probleme. Termia este în topul celor mai importante investiții pentru București!
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii țări, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta, dar în general cu valori maxime în jurul a 28-29 de grade, în timp ce pe parcursul nopților mercurul din termometre va coborî și până la 5 grade Celsius, în zona montană, iar ploile vor fi mai
Jandarmeria Capitalei anunță măsuri de ordine publică pentru protestul neautorizat de marți din Piața Victoriei
Jandarmeria Capitalei a anunțat că, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților la adunarea publică ce se va desfășura marți în Piața Victoriei din București, printre care instituirea de filtre pentru controlul corporal și al bagajelor. 'În vederea d
Mureș: La vârsta de 104 ani, Sofia Folberth rămâne sufletul comunităților din Saschiz și Criț
La vârsta de 104 ani, Sofia Folberth, născută în satul Criț, județul Brașov, continuă să uimească turiștii prin luciditatea și acuratețea informațiilor pe care le furnizează, iar din acest motiv a devenit simbolul absolut al Transilvania Bike Trails (TBT) Race, care de derulează anual la Saschiz.
MApN: Exercițiu de mobilizare a rezerviștilor din Botoșani, Suceava și Neamț, în această săptămână
Rezerviști din județele Botoșani, Suceava și Neamț participă, începând de luni, la un exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare, se arată într-un comunicat de presă transmis de MApN. 'MOBEX NT-SV-BT-26' este organizat de Ministerul Apărării Naționale (MApN) ș
Harghita: Aproximativ 25 de localități au confirmat participarea la Campania națională 'Let's Do It, Romania'
Aproximativ 25 de localități din județul Harghita au confirmat participarea la ediția din acest an a campaniei naționale 'Let's Do It, Romania', programată la sfârșitul acestei săptămâni. Coordonatorul județean al acțiunii, Csergő Ottó, a declarat luni, pentru AGERPRES, că participarea este mai redusă în acest an, dar &icir
CNSAS - date în premieră privind dimensiunea Securității la finalul regimului comunist: 14.629 de angajați; 2.297 erau femei
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a făcut luni publice, în premieră, date privind dimensiunea Securității la finalul regimului comunist, mai precis la 24 septembrie 1988. Analiza cuprinde întregul aparat, fiind calculată la un total general de 14.629 de angajați (obținut prin însumarea celor 8.760 de angajați din apara
Ciprian Ciucu a discutat cu ambasadoarea Croației despre o posibilă colaborare între București și Zagreb
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a întâlnit luni cu ambasadoarea Croației, Marija Kapitanovic, cu care a discutat despre o posibilă colaborare între București și Zagreb. 'Edilul general Ciprian Ciucu s-a întâlnit azi cu Excelența Sa Marija Kapitanovic. Au discutat despre o posibilă colaborare între București și Zagre
Vaslui: Două persoane decedate în urma unui accident pe centura municipiului Bârlad
Două persoane și-au pierdut viața, luni, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un TIR, produs pe centura municipiului Bârlad. Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale, una de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor, iar Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) a participat la intervenți
Buzău: Bazine betonate în pădure, umplute cu apă pentru animalele sălbatice
Mai multe bazine betonate amenajate în fondul forestier din județul Buzău au fost umplute cu apă, cu ajutorul unor cisterne, și zeci de hrănitori au fost reparate și alimentate pentru protejarea animalelor sălbatice, în contextul secetei prelungite. Potrivit Direcției Silvice Buzău, în perioada toamnei se desfășoară activități susținute de oc
Circul Metropolitan București participă, în perioada 24 - 28 septembrie, la Festivalul Internațional 'Salieri Circus Award'
Circul Metropolitan București va participa în premieră la Festivalul Internațional 'Salieri Circus Award', o competiție de top mondial și un fenomen cultural unic, recunoscut pentru fuziunea dintre arta circului contemporan, teatrul de înaltă ținută și muzica simfonică. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, artiștii vor performa
IGI: Peste 220.000 de ucraineni beneficiază de protecție temporară în România
Polițiștii de imigrări au înregistrat, la nivel național, peste 223.000 de beneficiari ai protecției temporare de la izbucnirea conflictului din Ucraina și până la data de 31 august, informează luni Inspectoratul General pentru Imigrări. Potrivit IGI, pentru aceste persoane au fost emise/reemise permisele de ședere, conform cadrului legal.
Tulcea: Festivalul sporturilor acvatice Atlantis, la final
Asociația de înot în ape înghețate și deschise (Ice Swimming and Open Water România, ISOWR) a organizat, la finalul săptămânii trecute, prima competiție de swimrun din România, o întrecere în care participanții trec alternativ de la înot în mare la alergare pe nisip, fără zone de tranziție, evenimentul punct
Debitul Dunării, deși în creștere în următoarele zile, rămâne mult sub media multianuală a lunii septembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar în jurul valorii de 1.250 m3/s, apoi în creștere până la valoarea de 1.550 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie, de 3.800 m3/s, potrivit prognozei emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) până pe 19 septemb
Bistrița-Năsăud: Șase persoane dintr-un microbuz, transportate la spital în urma unui accident
Șase persoane au fost transportate la spital, duminică, pentru investigații medicale suplimentare, în urma unui accident rutier produs pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, la intersecția cu drumul spre Dumitra Veche, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud. 'În accident este implicat











