IGSU: Procedura de obținere a avizului pentru securitate la incendii a clădirilor presupune o creștere a suprafeței vizate
Modificările legislative în ceea ce privește procedura de avizare pe linia securității la incendiu prevăd criterii de suprafață mai mari decât cele aplicabile în prezent, fapt care va conduce, în mod real, la diminuarea numărului de construcții supuse avizării, se arată într-o precizare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Biroul de presă al IGSU a publicat, miercuri, o precizare referitoare la pozițiile publice ale organizației patronale din industria ospitalității - FPIOR, potrivit cărora reglementările în domeniul securității la incendiu ar viza 'reducerea pragului de suprafață de la 600 mp la 200 mp' pentru obligativitatea obținerii autorizației de securitate la incendiu și că aceste măsuri ar afecta activitatea HORECA.
Sursa citată arată că, potrivit pachetului de modificări legislative, care în prezent se află în dezbatere și analiză, în ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu (care se obține la finalul construcției) nu există modificări, în timp ce partea privind avizarea (care se obține la început, cu ocazia depunerii proiectului) prevede o creștere a suprafeței clădirilor care necesită obținerea acestui act, ceea ce va conduce la un număr mai mic de obiective care au nevoie de aceste autorizații.
'Pachetul legislativ subsecvent are un caracter general și nu vizează în mod specific operatorii economici din domeniul HORECA. Mai mult, în ceea ce privește procedura de avizare pe linia securității la incendiu, noile reglementări propuse prevăd criterii de suprafață mai mari (nu mai mici, așa cum sunt prevăzute în comunicarea organizației patronale) decât cele aplicabile în prezent, fapt care va conduce, în mod real, la diminuarea numărului de construcții supuse avizării. Criteriile pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru aceste categorii de construcții se mențin', informează, miercuri, comunicatul IGSU.
Modificările legislative aflate în discuție vizează Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor și actele normative subsecvente și au ca obiectiv principal reconsiderarea obligațiilor care revin proiectanților, beneficiarilor și persoanelor de specialitate care îndeplinesc atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor (cadre tehnice angajate special sau persoane fizice ori juridice autorizate să îndeplinească atribuții de cadru tehnic), facilitarea demarării investițiilor, eficientizarea și flexibilizarea procedurilor interne de analiză și, printre altele, simplificarea și digitalizarea integrală a procedurilor de avizare și autorizare din punctul de vedere al securității la incendiu, reducerea termenelor de analiză a documentațiilor și, nu în ultimul rând, asigurarea posibilității de informare a cetățenilor asupra riscurilor și creșterea siguranței în zona privată a cetățeanului.
'În acest context, informațiile apărute în spațiul public referitoare la o presupusă reducere a pragului de suprafață de la 600 mp la 200 mp, precum și afirmațiile privind un impact negativ major asupra activității operatorilor economici din industria ospitalității nu sunt conforme cu prevederile legislative aflate în analiză și pot induce în mod eronat opinia publică și mediul de afaceri', arată sursa citată.
IGSU își reafirmă angajamentul pentru un dialog deschis și constructiv cu mediul economic și cu toți actorii interesați, în vederea asigurării unui cadru legislativ echilibrat, care să garanteze atât siguranța cetățenilor, cât și desfășurarea activităților economice în condiții predictibile și corecte. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Bărbat găsit carbonizat în urma unui incendiu la subsolul unui bloc din Focșani
Trupul unui bărbat de aproximativ 30 de ani a fost găsit carbonizat, luni seara, în urma unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc de locuințe din municipiul Focșani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. 'In această seară pompierii din cadrul Detașamentului Focșani au intervenit pentru stingerea unui
Hunedoara: Două persoane decedate și una rănită, într-un grav accident pe DN 7, la Simeria Veche
Un bărbat de 62 de ani și o femeie de 66 de ani și-au pierdut viața într-un accident de circulație care a avut loc luni seara pe DN 7, în localitatea Simeria Veche, după ce autoturismele în care se aflau au intrat în coliziune frontală, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. De asemenea, un bărbat
Bistrița-Năsăud: Tânăr de 25 ani, resuscitat după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în municipiul reședință
Un tânăr de 25 de ani din Bistrița a fost rănit grav și resuscitat în urma unui accident produs luni după-masă la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiu, mașina pe care o conducea fiind lovită de un tren Regio. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, victima a fost găsită inconștientă și
Gorj: Incendiu la un tablou electric de la Colegiul Economic din Târgu Jiu; aproximativ 300 de elevi, evacuați
Aproximativ 300 de elevi de la Colegiul Economic 'Virgil Madgearu' din municipiul Târgu Jiu au fost evacuați, luni seara, din unitatea de învățământ, în urma unui incendiu izbucnit la un tablou electric situat pe exteriorul clădirii. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urg
Principesa Sofia a reprezentat-o pe Majestatea Sa Margareta la funeraliile Principesei Irina a Greciei și Danemarcei
Alteța Sa Regală Principesa Sofia a reprezentat-o, luni, pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei la funeraliile Principesei Irina a Greciei și Danemarcei. Slujba de înmormântare a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Atena, unde au luat parte membrii Familiei Regale a Greciei, alături de membri ai Familiilor Regale ale Spa
Ciucu vrea să fie modernizată rețeaua de apă și canalizare înaintea reabilitării șinelor de tramvai
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, vrea să fie modernizată în primul rând rețeaua de apă și canalizare din zonele în care urmează să fie reabilitate șinele de tramvai. În acest sens, el a discutat luni cu conducerea Apa Nova despre prioritizarea acestor investiții și coordonarea lucrărilor. 'Nu este s
Sibiu: Risc însemnat de producere de avalanșe în trei sferturi din masivele monitorizate
Meteorologii avertizează luni, că există risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanșe la altitudine de peste 1.800 de metri, în trei sferturi din munții monitorizați, informează Buletinul nivometeorologic. Potrivit sursei citate, riscul însemnat de avalanșe la peste 1.800 de metri este în munții Rod
Tulcea: Poduri de gheață pe lacuri și canale din Delta Dunării
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) i-a avertizat, luni, pe conducătorii de ambarcațiuni cu privire la faptul că în unele zone circulația este imposibilă, din cauza podurilor de gheață formate pe fondul temperaturilor scăzute înregistrate în ultima perioadă. Printre aceste zone se numără complexul laguna
Tulcea: Trafic îngreunat de sloiuri, pe Dunărea Veche
Transportul călătorilor și mărfurilor pe Dunărea veche și pe canalul Caraorman s-a desfășurat, luni dimineața, cu dificultate, din cauza sloiurilor formate pe fondul temperaturilor scăzute, însă pe brațele principale ale fluviului activitatea are loc fără probleme, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al societății Navrom Delta SA, Nicolae Chichi.
Gorj: Veteranul de război Florea I. Pasăre, deportat în Siberia, a împlinit 104 ani
Veteranul Gorjului deportat în Siberia, Florea I. Pasăre, a împlinit, luni, 104 ani, momentul fiind marcat, la locuința acestuia din comuna Prigoria, de autorități și de familia bărbatului. 'Ce destin! Poate unul dintre cele mai valoroase repere ale comunității noastre, venerabilul gorjean Pasăre I. Florea, colonel în ret
ANOSR cere abrogarea prevederilor care limitează reducerea de 90% la transportul feroviar pentru studenți
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Guvernului și Parlamentului să elimine prevederile Legii nr. 141/2025 care limitează aplicarea reducerii de 90% la transportul feroviar pentru studenți, considerând măsura ca ineficientă din punct de vedere bugetar. 'Alianța Națională a Organizațiilor S
Harghita: La Miercurea-Ciuc, majorarea impozitelor nu are impact semnificativ asupra bugetului, dar afectează contribuabilii vulnerabili
Majorarea impozitelor și taxelor locale nu va avea un impact semnificativ asupra bugetului local din Miercurea-Ciuc, dar afectează contribuabilii vulnerabili, precum persoanele cu dizabilități sau cele cu venituri mici, care locuiesc în imobile vechi, a explicat, luni, primarul municipiului, Korodi Attila, într-o întâlnire cu presa.
Primăria Arad vrea să ofere transport public gratuit ca răspuns la majorările de taxe
Primăria Arad a anunțat, luni, că intenționează să ofere transport public gratuit în oraș pentru toți utilizatorii traseelor tramvaielor și autobuzelor, ca răspuns la majorările de taxe și impozite locale. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, 'municipiul Arad ar putea deveni primul oraș din România în
Ministrul Agriculturii: România nu are laboratoare pentru testarea unor pesticide sau produse modificate genetic
România nu dispune, în prezent, de laboratoare și echipamente necesare pentru a testa eventualele pesticide sau produse modificate genetic importate din Mercosur, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din județul Vrancea. Potrivit acestuia, laboratoarele exis
Hunedoara: Explozie a unei centrale pe lemne la o locuință din Lupeni; un bărbat a murit
Un bărbat de 53 de ani, din orașul Lupeni, a murit în urma unei explozii care a avut loc, luni, la centrala termică pe lemne din casa unde se afla victima, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. La fața locului au intervenit pompierii militari din Petroșani. Aceștia au stins flăcările care se manifestau în interiorul c








