Moș Crăciun sosește, sâmbătă, la Târgul de Crăciun din Piața Constituției
Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun din Piața Constituției sâmbătă, la ora 17:00, informează Primăria Municipiului București (PMB).
Vizitatorii târgului vor putea primi în dar, între 13 și 24 decembrie, o fotografie instant alături de Moș Crăciun.
'Sezonul festiv a început odată cu deschiderea Târgului de Crăciun București, iar unul dintre cele mai așteptate momente ale lunii este sosirea lui Moș Crăciun, pe 13 decembrie, la ora 17:00, în Piața Constituției, aducând entuziasm și magie copiilor și părinților deopotrivă. De îndată ce pășește în casa sa, Moș Crăciun va fi întâmpinat de colinde, lumini calde și spiriduși veseli. Până de Ajun, el îi va primi pe cei mici cu brațele deschise, oferindu-le cadouri, astfel încât fiecare vizită să fie o experiență de neuitat', conform unui comunicat al PMB.
Programul întâlnirilor cu Moș Crăciun:
- 14, 20 și 21 decembrie: 10:00-13:00 / 17:00-21:00;
- 15-19 și 22-24 decembrie: 12:00-14:00 / 17:00-21:00.
Casa lui Moș Crăciun are o suprafață de peste 100 de metri pătrați și este decorată manual, iar spiridușii îi ajută pe cei mici să lase scrisorile pentru Moșul și să descopere surprizele pregătite special pentru ei.
'La târg, vă așteaptă colinde, 120 de căsuțe cu produse artizanale, lumini, decorațiuni și delicii de sezon. Vizitatorii de toate vârstele se pot aventura într-o serie de atracții: carusel, trenuleț, roata panoramică, Sania Zburătoare și Santa's Express. Atmosfera este completată de muzica de pe cele două scene ale târgului. Pe scena principală urcă ansambluri, colindători, coruri de copii, artiști consacrați și trupe renumite, iar pe cea urbană, în forma unui felinar uriaș, mai mulți DJ mixează piese naționale și internaționale', menționează sursa citată.
Sâmbătă, după sosirea Moșului, vor susține concerte Alina Sorescu și Picii lu' Soreasca, Far Away From Earth, VUNK și IRIS - Cristi Minculescu, Valter & Boro, iar duminică - Daniel Lazăr, Ioana Uruc, Jo, Bere Gratis și Voltaj.
Intrarea este liberă. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București prin CREART - Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.
Programul târgului poate fi consultat pe: https://www.creart.ro/program-targul-de-craciun-bucuresti/. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj: Incendiu la un cămin studențesc al UBB; studenții au fost relocați temporar
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar studenții evacuați au fost relocați temporar, majoritatea urmând să revină în cursul zilei de duminică în camerele lor, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea UBB. &
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 27 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto
Buzău: Accident cu patru răniți în localitatea C.A. Rosetti
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe drumul național DN 2B, în localitatea C.A.Rosetti, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. Cele două mașini, car
Vreme normală pentru finalul lunii septembrie în București, până la jumătatea săptămânii viitoare (meteorologi)
Vremea din București se va încadra în normele perioadei din calendar, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice de cel mult 23 de grade, respectiv minime ce vor oscila între 9 și 11 grade, relevă prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &ici
Cod galben de intensificări ale vântului în șapte județe, luni; informare de vânt în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează șapte județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, pe parcursul zilei de luni, precum și o informare similară, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a țării. Conform prognozei de special
Cod galben de ceață în zone din două județe situate în regiunea Moldovei, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în orele următoare în zone din două județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județul Suceava (la: Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Vama, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candren
MApN: Dronă detectată în zona localității Chilia Veche; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române au decolat pe
Sibiu: 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară, transportate la spital de la o sală de evenimente din Avrig
Un număr de 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară a fost transportate, sâmbătă, la spital, de la o sală de evenimente din orașul Avrig. 'Au fost evaluate medical la fața locului un număr total de 30 de persoane (29 de adulți și un minor). În urma evaluării medicale sunt transportate la spital 20 persoane (19 adu
Sibiu: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce 11 persoane au acuzat stări de rău la o sală de evenimente
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă, după ce la o sală de evenimente din orașul Avrig 11 persoane au acuzat simptome asociate toxiinfecției alimentare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU
Atenționare de călătorie MAE/Italia: Vulcanul Etna s-a reactivat; trafic aerian suspendat pe Aeroportul Catania - Fontanarossa
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Catania - Fontanarossa a fost suspendat până duminică la ora 12:00 după reactivarea Vulcanului Etna, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica
REPORTAJ/Vaslui: Tradiții și meșteșuguri vechi, 'predate' copiilor în cadrul evenimentului 'Hai la șezătoare'
Copii și adolescenți din Negrești au participat, sâmbătă, la o șezătoare intergenerațională organizată de Asociația de Dezvoltare Comunitară Vaslui, proiect susținut de Consiliul Județean Vaslui prin programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit. Proiectul își propune să readucă în atenția comu
Vâlcea: Incendiul din fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare (FOTO-VIDEO)
Incendiul de vegetație uscată izbucnit vineri în fondul forestier al localității Băile Olănești s-a extins pe aproximativ 22 de hectare, în operațiunea de stingere fiind angrenate inclusiv o dronă și un elicopter Black Hawk.
Sector 1: Primăria a început să transforme curțile blocurilor în grădini
Primăria Sectorului 1 a început să transforme curțile blocurilor în grădini unde cetățenii se pot relaxa și își propune continuarea acestui demers, a declarat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, cu prilejul redeschiderii unui spațiu verde de pe Calea Griviței. 'Am început cu mai multe zone să refacem grădin
Olt: Tânără de 24 de ani, decedată după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului
O tânără de 24 de ani, care conducea un autoturism pe drumul județean DJ463, a decedat, sâmbătă dimineața, după ce s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, în zona localității Osica de Jos. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că tânăra era din comuna Fălcoiu. O pasageră de 55 de an
Hunedoara: Accidentul din Petroșani a fost cauzat de neadaptarea vitezei la condițiile de drum
Accidentul rutier în care și-au pierdut viața doi tineri, sâmbătă dimineața, în Petroșani, a fost cauzat, cel mai probabil, de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara. Un grav accident rutier s-a produs, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pe o st














