Olt: Șahiști din mai multe țări europene participă la Slatina la Festivalul Internațional 'Trofeul Unirii'
Șahiști din mai multe țări europene participă, începând de vineri, la Festivalul Internațional de Șah 'Trofeul Unirii', ediția a doua, organizat de Primăria Slatina și Clubul Sportiv Municipal (CSM) în perioada 28 noiembrie - 1 decembrie.
Potrivit antrenorului Florin Rișcă din cadrul CSM Slatina, festivalul de șah, ce are loc la Liceul cu Program Sportiv, este o competiție omologată FIDE, are secțiuni atât pentru jucători legitimați, cât și pentru amatori, iar premiile însumează circa 50.000 de lei
Competiția se desfășoară pe trei secțiuni, 'Blitz', 'Open' și pentru amatori, la festival anunțându-și participarea și mai mulți maeștri internaționali din Polonia și Republica Moldova.
'Sunt trei competiții, una de clasic, una de amator și una de blitz, în cele patru zile, 28, 29, 30 noiembrie și 1 decembrie. La cea de clasic participă momentan, ce am văzut, 82 de participanți, din care trei sunt maiștri internaționali. Turneele de amator și de blitz vor fi doar mâine dintre orele 14,00 și 16,00 aproximativ. Acolo sunt 92 de participanți, am văzut eu, la blitz și vreo 42 la amator. La amator și la blitz se joacă timp limitat, trei minute și ceva de fiecare, iar la clasic, o oră plus 30 de secunde de mutare de fiecare. Participanții sunt de peste tot din țară, de diferite vârste, am văzut chiar și sub 10 ani', a precizat Florin Rișcă.
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, care a jucat vineri la secțiunea amatori, a arătat că urmărește ca festivalul să capete o și mai mare anvergură în următorii ani, iar Slatina să aibă un campion național.
'Avem peste 120 de participanți din mai multe țări, și din Bulgaria și din Republica Moldova, cred că și din Serbia, dacă nu greșesc, dar ne dorim ca acest Festival Ianternațional de Șah de la Slatina să crească. După cum știți, am spus de la început că șahul va fi una dintre prioritățile mele pentru municipiul Slatina, pentru felul armonios în care dezvoltă arhitectura creierului, arhitectura interioră a copiilor și a tinerilor, a celor care practică șahul. Eu mi-aș dori ca fiecare școală să aibă un club de șah. Pentru că nu am putut să fac acest lucru, am înființat Clubul Municipal de Șah, cu care îmi doresc ca în 4-5 ani să dăm campion național', a spus De Mezzo.
Totodată, primarul și-a exprimat încrederea că interesul tinerilor din Slatina pentru șah va crește datorită organizării unor competiții și atragerii la acestea a unor nume cunoscute.
'Festivalul Internațional de Șah este un eveniment care îmi doresc să pună Slatina pe harta națională și sau internațională a șahului și evenimentele de anvergură de șah din Slatina se vor îndesi. Să nu fiți surprinși dacă vom avea nume mari internaționale care vor veni în Slatina să facă evenimente legate de șah, să poate să predea niște masterclass-uri de șah și să joace simultane în Slatina, astfel încât pe de o parte să trezim interesul părinților slătineni pentru a-și încuraja copiii să vină la Clubul Municipal de Șah, pe de altă parte să poziționeze Slatina într-un top al orașelor care prioritizează șahul, astfel încât din ce în ce mai multe evenimente de șah să fie în Slatina. Eu mi-aș dori, de exemplu, ca Festivalul Internațional de Șah, în câțiva ani, nu peste un an sau doi, în 5, 6, 10 ani să crească atât de mult încât toți cei care își pun evenimente din țară de șah să spună 'a, în perioada aceea nu punem, pentru că e festivalul internațional de șah de la Slatina și nu mai vine nimeni la noi că sunt toți acolo'', a declarat edilul.
Unul dintre competitori, Teodor Valentin, înscris la CSM Slatina, a spus că după ce inițial a jucat șah online și anul trecut a participat la prima ediție a festivalului de la Slatina, anul acesta intră în turneele omologate.
'Este un sport de dezvoltare a minții, cred că e foarte important să înveți din greșelile pe care le faci, să evoluezi cu timpul și cam asta contează pentru mine. (...) Am mai fost și anul trecut, dar la amatori acum particip la turneu omologat', a spus Teodor Valentin, un tânăr student din Slatina.
Începând din septembrie, la Slatina funcționează primul club de șah, în cadrul Clubului Sportiv Municipal, după ce în județ nu a mai existat unul timp de 35 de ani. AGERPRES/(A - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O problemă tehnică la șine a dus la oprirea temporară a circulației feroviare între Teiuș și Podu Mureș
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș este întreruptă temporar, din cauza unei probleme tehnice apărută la șine, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A., într-un comunica de presă transmis, duminică, AGERPRES. Potrivit sursei citate, problema a fost identificată la km 398+560, la ora 14:35, iar
Exercițiu internațional de amploare în România; peste 500 de militari și jandarmi din 19 state participă la antrenamente
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, la antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.
Atenționare de călătorie MAE/ Italia: Erupția vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Sicilia că erupția vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian. Autoritățile italiene au prelungit suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Catania până luni, la ora 00:00. P
Sibiu: Un bărbat - în stare gravă, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Un bărbat a fost rănit grav, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cristian. 'La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipa
Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat
O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu
Cluj: Incendiu la un cămin studențesc al UBB; studenții au fost relocați temporar
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar studenții evacuați au fost relocați temporar, majoritatea urmând să revină în cursul zilei de duminică în camerele lor, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea UBB. &
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 27 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto
Buzău: Accident cu patru răniți în localitatea C.A. Rosetti
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe drumul național DN 2B, în localitatea C.A.Rosetti, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. Cele două mașini, car
Vreme normală pentru finalul lunii septembrie în București, până la jumătatea săptămânii viitoare (meteorologi)
Vremea din București se va încadra în normele perioadei din calendar, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice de cel mult 23 de grade, respectiv minime ce vor oscila între 9 și 11 grade, relevă prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &ici
Cod galben de intensificări ale vântului în șapte județe, luni; informare de vânt în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează șapte județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, pe parcursul zilei de luni, precum și o informare similară, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a țării. Conform prognozei de special
Cod galben de ceață în zone din două județe situate în regiunea Moldovei, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în orele următoare în zone din două județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județul Suceava (la: Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Vama, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candren
MApN: Dronă detectată în zona localității Chilia Veche; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române au decolat pe
Sibiu: 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară, transportate la spital de la o sală de evenimente din Avrig
Un număr de 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară a fost transportate, sâmbătă, la spital, de la o sală de evenimente din orașul Avrig. 'Au fost evaluate medical la fața locului un număr total de 30 de persoane (29 de adulți și un minor). În urma evaluării medicale sunt transportate la spital 20 persoane (19 adu
Sibiu: Planul Roșu de Intervenție, activat după ce 11 persoane au acuzat stări de rău la o sală de evenimente
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă, după ce la o sală de evenimente din orașul Avrig 11 persoane au acuzat simptome asociate toxiinfecției alimentare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU
Atenționare de călătorie MAE/Italia: Vulcanul Etna s-a reactivat; trafic aerian suspendat pe Aeroportul Catania - Fontanarossa
Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Catania - Fontanarossa a fost suspendat până duminică la ora 12:00 după reactivarea Vulcanului Etna, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica














