Primarul Brăilei: Pregătim cel mai frumos Târg de Crăciun pe care l-am avut vreodată
Brăila se pregătește pentru cea mai spectaculoasă ediție a Târgului de Crăciun, primarul municipiului, Marian Dragomir, spunând că va fi 'cel mai frumos Târg de Crăciun pe care l-a avut Brăila vreodată', iar Centrul Istoric va fi ' mai viu ca niciodată'.
Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie, când, la ora 16:40, va fi aprins iluminatul festiv în întreg orașul, inclusiv în Piața Traian, momentul marcând începutul oficial al sărbătorilor de iarnă la Brăila.
Căsuțele din lemn, pictate de artiști plastici și elevi ai Liceului de Arte 'Hariclea Darclée', vor fi amplasate în Piața Traian și pe Strada Mihai Eminescu.
Târgul include două scene, una în Piața Traian și alta lângă patinoarul care este amenajat la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Mihail Sebastian. Vor exista și zone de divertisment pentru copii, spații de joacă, carusel, ateliere creative și o zonă gastronomică.
Evenimentul va fi animat de peste 500 de colindători, copii din toate zonele țării și din Republica Moldova. Printre artiștii care vor concerta se numără Narcisa Suciu, Nicu Alifantis, Cristian Ciaușu, Florin Chiriac Band, Antic, Nicoleta Ghelase, Cimpoierii din Transilvania, dar și numeroși interpreți și ansambluri locale.
Programul principalelor evenimente: sâmbătă, 29 noiembrie - parada colindătorilor (ora 16:00) și aprinderea iluminatului de sărbători (ora 16:40); duminică, 30 noiembrie - concert Narcisa Suciu (ora 19:00, în Piața Traian); luni, 1 Decembrie - Paradă de Ziua Națională (ora 9:00), urmată de concerte și colinde în Piața Traian; duminică, 14 decembrie - Parada lui Moș Crăciun (ora 16:30) și concert Nicu Alifantis (ora 19:00).
Primăria Brăila a anunțat că nu percepe taxe comercianților pentru amplasarea căsuțelor, pentru ca produsele să rămână la prețuri accesibile.
'Scopul nostru nu este să câștigăm bani din Târgul de Crăciun, ci să dăm viață Centrului Istoric și să aducem Brăila la nivelul marilor orașe. Am reușit împreună ceva ce mulți nu credeau că vor vedea la Brăila. Le mulțumesc partenerilor din Centrul Istoric care și-au amenajat spațiile în spiritul Crăciunului, contribuind la atmosfera caldă și festivă a orașului. Și noi, instituțiile publice, le urmăm exemplul. Teatrul 'Maria Filotti', una dintre bijuteriile Brăilei, care va face parte din Târgul de Crăciun, va fi decorat festiv și va găzdui o expoziție de păpuși Arădeanca, cu intrare gratuită. Le mulțumesc brăilenilor care vor fi parte din poveste, care își vor aminti colindele copilăriei și vor intra în magia Sărbătorilor de iarnă în Piața Traian și în Centrul Istoric', a transmis primarul Marian Dragomir, pe contul său de Facebook.
Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Municipiului Brăila, cu sprijinul instituțiilor publice și al partenerilor locali, și va rămâne deschis până pe 11 ianuarie 2026. AGERPRES/ (AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Dragomir Viorel Marian/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Cisternă răsturnată/ Prahova: 82 de persoane au fost evacuate; a început operațiunea de transvazare a încărcăturii
Un număr de 82 de persoane au fost evacuate până la acest moment, după ce o cisternă încărcată cu aproximativ 30.000 de litri de GPL s-a răsturnat, sâmbătă seară, pe DN 1D, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Firma transportatoare a trimis la locul evenimentului o altă autocisternă pentru realizarea
Vrancea: Minor căzut de la etajul doi al unui imobil din Focșani
Un copil în vârstă de 7 ani a căzut sâmbătă după-amiază de la etajul doi al unui imobil din municipiul Focșani, el fiind conștient la momentul preluării de către echipajul medical care l-a transportat la spital, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'Polițiștii focșăneni au fost sesizați, prin apel 1
Neamț: Copil de 12 ani, căzut în râul Cuejdi; a fost transportat la spital
Un copil de 12 ani a căzut sâmbătă în râul Cuejdi din municipiul Piatra-Neamț, acesta fiind scos din apă de pompieri și transportat ulterior la spital. ''În această după-amiază, în jurul orei 16:00, prin apel la 112, a fost sesizat faptul că o persoană a căzut în râul Cuejdi, în municipiu
REPORTAJ Bihor: O lecție de responsabilitate - întâlnire a elevilor cu lumea necuvântătoarelor (FOTO/VIDEO)
O zi obișnuită de școală s-a transformat pentru elevii unui liceu din Oradea într-o adevărată lecție despre empatie, disciplină și responsabilitate, cu ocazia unei întâlniri memorabile între copii și lumea dresajului canin.
IGPR - controale pe autostrăzi: Aproape 2.500 de sancțiuni, aplicate într-o săptămână; 431 de șoferi au depășit viteza
Aproape 2.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la autostrăzi săptămâna trecută, în urma unor verificări pentru siguranța traficului, cele mai multe - 431 - pentru depășirea vitezei legale. Potrivit IGPR, în perioada 23 - 29 martie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea eve
Cod galben de inundații pentru râuri din patru județe, până duminică dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din județele Mehedinți, Dolj, Olt și Constanța, valabilă până duminică la ora 9:00. Potrivit INHGA, în intervalul menționat, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pârai
AVR: Armă cu aer comprimat și 200 de proiectile, descoperite în urma unui control la Aeroportul Cluj-Napoca
Inspectorii vamali, împreună cu polițiștii de frontieră, au descoperit într-un colet, în urma unor activități de control desfășurate la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, o armă cu aer comprimat și 200 de bucăți de proiectile aferente, informează Autoritatea Vamală Română, printr-un comunicat. Controlul a fost desfăș
PMB: Eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile hibride, în acord cu legea
Proiectele de hotărâre aflate în transparență pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparență, situație care vizează și decizia CGMB de abrogare a gratuității la parcare pentru mașini hibride, informează Primăria Municipiului București (PMB). Precizările
Vaslui: Carmangerie amendată cu 40.000 de lei de DSVSA; 300 de kilograme de carne de vită și oaie, confiscate
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui au amendat, sâmbătă, cu 40.000 de lei, o carmangerie din municipiul Huși, care oferea spre vânzare consumatorilor carne care nu avea aviz sanitar-veterinar. 'În urma unei acțiuni de control pe care am efectuat-o împreună cu r
IGSU: Peste 5.000 de pompieri - zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână
Peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie, în acest sfârșit de săptămână, pregătiți să intervină cu aproape 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea asistenței medicale de urgență sau stingerea incendiilor. Potrivit IGSU, în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și de Floriile Ortodoxe, Inspector
REPORTAJ Olt: Tomatele extratimpurii, vândute la poarta solariilor cu 42 lei /kg; producătorii au avut costuri crescute cu 40 %
Cei câțiva producători de tomate din județul Olt care au început deja din martie să recolteze și să livreze spre piețe vând roșiile engros cu prețuri de 40 - 42 de lei pe kilogram, iar președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, Ion Păunel, a explicat aceste prețuri prin costurile ridicate, mai ales cele cu încălzirea solariilor, pr
MAE: Atenționare de călătorie pentru Norvegia - cod roșu de furtună în regiunile sudice Rogaland și Agder
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că autoritățile din această țară au emis o atenționare de cod roșu de furtună în zona de sud a Norvegiei, pentru data de 5 aprilie, în regiunile Rogaland și Agder.
Prahova: Bătrân rănit într-o explozie neurmată de incendiu; este așteptat elicopterul SMURD
Un bătrân în vârstă de 86 de ani a a fost rănit, vineri, într-o explozie neurmată de incendiu care s-a produs în localitatea prahoveană Ungureni, comuna Vadu Săpat. La fața locului intervin mai multe echipaje de stingere și medicale, fiind așteptat și elicopterul SMURD, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urge
Bacău: Un bărbat din Orbeni a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un bărbat din localitatea Orbeni a murit, vineri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Tragedia s-a produs în timp ce victima desfășura lucrări de săpătură în zonă. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare
Satu Mare: Finanțare de 2 milioane euro pentru sprijinirea vârstnicilor singuri din zona Carei-Tășnad
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sud-Vest Satu Mare, a obținut două finanțări în valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro pentru îngrijirea vârstnicilor din zona Carei-Tășnad, a declarat managerul GAL, Toga Gergo, vineri, pentru AGERPRES.










