logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Buzău: Focul de artificii de Revelion - înlocuit cu joc de lasere, pentru protejarea căprioarelor din Parcul Crâng

Image

Primăria Municipiului Buzău a luat decizia de a înlocui tradiționalul foc de artificii, organizat în ultimii ani de Revelion în Parcul Crâng, cu un joc de lasere, pentru a proteja astfel căprioarele care pot fi văzute din ce în ce mai des pe aleile parcului, dar și pentru liniștea rațelor sălbatice de pe lac și tuturor celorlalte animale de companie.

Trecerile dintre ani au fost sărbătorite de fiecare dată în municipiul Buzău, în centrul orașului sau în Parcul Crâng, locuri în care au fost organizare concerte și focuri de artificii. Potrivit administrației locale, trecerea în anul 2026 va fi însă sărbătorită în Parcul Crâng cu un joc de lasere care va înlocui focul de artificii, cu scopul de a proteja fauna și animalele sălbatice.

'Spre deosebire de anii anteriori, în acest an vom înlocui focul de artificii cu un joc de lasere. A fost o discuție mai veche în acest sens pentru că, iată, în Parcul Crâng ne bucurăm de o faună diversă, vorbim de căprioare din ce în ce mai blânde care pot fi întâlnite de buzoieni pe aleile din parc și atunci ne-am gândit să luăm măsuri suplimentare pentru a le proteja și să nu le speriem cu acest foc de artificii de la trecerea dintre ani. Mai mult decât atât, ne înscriem și într-o direcție a mai multor orașe din România care au optat pentru acest joc de lasere, în locul focurilor de artificii, pentru a proteja animalele de companie. Buzăul se înscrie pe această linie și o să avem în locul jocului de artificii, un joc de lasere. Pentru cei care vor să folosească petarde, le-aș recomanda să nu le utilizeze', a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Sorin Apostu.

Pădurea Crâng este o parte din vechiul codru al Vlăsiei, aflată în administrarea Primăriei Municipiului Buzău și a Direcției Silvice.

'Este în regulă o astfel de decizie, știm foarte bine că în perioada sărbătorilor animalele sunt stresate de zgomotele produse de artificii, este o măsură bună. Noi ne ocupăm de administrarea pădurii, nu ne ocupăm de vânat, dar cunoaștem că sunt căprioare, rațe sălbatice', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției Silvice Buzău, Ciprian Silvestru.

În ultimii ani, atât căprioarele cât și rațele sălbatice au devenit o prezență obișnuită în Parcul Crâng. În timp ce rațele sălbatice au ales să ierneze pe una dintre insulele lacului din parc, căprioarele pot fi întâlnite pe alei, cu precădere dimineața și seara, spre bucuria trecătorilor. AGERPRES / (A - redactor: Florin Zafiu, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 1066

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 08-09-2026 12:58

REPORTAJ Tulcea: Cotele scăzute ale Dunării favorizează turismul lent sau sustenabil

Cotele scăzute ale Dunării favorizează turismul sustenabil, realizat cu bărci fără motoare sau cu motoare de capacitate redusă care nu afectează ecosistemele, coloniile de pelicani din Deltă putând fi văzute mai des pe canalele rezervației, iar vizitatorii reușind astfel să admire păsările de la distanțe tot mai mici. Directorul unei age

Social 08-09-2026 11:48

Argeș: Autoturism răsturnat în afara carosabilului pe DN 73C; patru persoane rănite, una fiind găsită inconștientă

Patru persoane au fost rănite, marți, după ce autoturismul în care călătoreau s-a răsturnat în afara carosabilului pe DN 73C, în zona localității argeșene Ciofrângeni. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, la sosirea echipajelor de intervenție un bărbat se afla în stare de inconștiență.

Social 08-09-2026 11:25

Vaslui: Mânz salvat de pompieri dintr-un șanț plin cu apă și noroi, în zona Delea

Pompierii din cadrul Detașamentului Vaslui al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Podul Înalt' (ISU) Vaslui au intervenit, marți dimineață, pentru salvarea unui mânz căzut într-un șanț, în zona Delea a municipiului reședință. Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, la locul intervenției a fost trimisă o autospecială cu cin

Social 08-09-2026 11:20

UPDATE Mureș: Două persoane rănite grav, una fiind preluată de elicopterul SMURD, în urma accidentului de la Saschiz

Două persoane au fost transportate la spital, iar alte patru au primit îngrijiri medicale la fața locului în urma accidentului rutier produs marți dimineață pe drumul european E60, în localitatea Saschiz, în care au fost implicate un microbuz și un autocamion, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. Potrivit datelor

Social 08-09-2026 11:18

Constanța: 'SAREX 2026' - exercițiu de căutare și salvare pe Marea Neagră inițiat și coordonat de Autoritatea Navală Română

Resurse navale, aeriene și terestre participă marți la 'SAREX 2026', exercițiu complex de căutare și salvare pe Marea Neagră inițiat și coordonat de Autoritatea Navală Română (ANR). Exercițiul este condus și coordonat direct de către Centrul Maritim de Coordonare, prin Serviciul MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autori

Social 08-09-2026 10:47

Bihor: Cățel salvat de pompieri dintr-o fântână, în Sânlazăr

Un pui de câine a fost salvat, luni seara, de pompierii bihoreni, după ce a căzut într-o fântână din curtea unei gospodării din localitatea Sânlazăr, comuna Chișlaz. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) 'Crișana', un echipaj al Detașamentului de Pompieri Marghita a fost solicitat prin

Social 08-09-2026 09:37

Maramureș: Vechile bisericuțe din lemn, printre cele mai vizitate obiective turistice pe durata verii

Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO și cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din județ în sezonul de vară, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației Naționale pentru Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), filiala Maramureș, Livia Sima.

Social 08-09-2026 08:43

Bacău: Peste 80 de hectare de vegetație uscată au ars în comuna Orbeni

Peste 80 de hectare de vegetație uscată au ars într-un incendiu care a izbucnit în comuna Orbeni, a informat, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri din Bacău, acestea fiind sprijinite de colegi de la ISU Vrancea și de pompieri voluntari din localitatea Orben

Social 07-09-2026 23:54

UPDATE Sibiu: Incendiu într-un bloc din municipiu; 45 de persoane evacuate din imobil

Un incendiu a izbucnit, luni seara, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Țiglari din municipiul Sibiu, pompierii evacuând din imobil 21 de persoane, iar alte 24 s-au autoevacuat, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, incendiul s-a manifestat generalizat la interiorul apartam

Administratie 07-09-2026 23:08

VIDEO Primarul Ciucu va trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea informațiilor privind proasta operare a conductelor

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, după ce ar fi primit informații de la angajați ai societății că pe aceeași țeavă se introduce atât apă foarte caldă, cât și rece, astfel că din cauza diferențelor mari de temperatură conductele ajung să se fisureze. Primarul

Social 07-09-2026 20:36

PMB: Șantierul de la Podul Constanța va fi închis în jur de 15 octombrie

Constructorul s-a mobilizat, a lucrat inclusiv în weekend, astfel că șantierul de la Podul Constanța va fi închis în jur de 15 octombrie, a anunțat Primăria Municipiului București (PMB). 'Informații despre șantierul de la Pod Constanța! Tronsonul face parte din Lotul 4, care se întinde pe aproape 8 km. (...) Lotul 4 este în gr

Social 07-09-2026 20:12

Ciucu: Lucrările de modernizare a depoului Berceni avansează; trebuie să fie gata până la finalul anului

Lucrările de modernizare a depoului Berceni avansează și trebuie să fie gata până la finalul anului, altfel, există riscul pierderii celor 52,2 milioane de euro atrași în 2023 pentru achiziționarea a 100 de autobuze electrice, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'Avansează lucrările de modernizare a depoului Berceni, unde co

Administratie 07-09-2026 19:32

Sector 3: Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' - dată în folosință din acest an școlar

Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' din Sectorul 3 a fost dată în folosință elevilor din acest an școlar, aceasta fiind construită de la zero, în locul fostului corp al unității de învățământ ce era cu risc seismic și fusese evacuat pe vremea când era administrat de Municipalitate. Primăria Sectorului 3 a transmis, luni

Administratie 07-09-2026 18:02

Sector 1: Lista școlilor care au cerut participarea la programul 'Educație pentru viață', în atenția Consiliului Local

Consiliul Local Sector 1 va dezbate și va supune la vot în ședința de miercuri lista unităților de învățământ care au solicitat participarea la programul de after-school 'Educație pentru viață', prin cereri transmise autorității locale. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, programul se adresează elevilor di

Social 07-09-2026 17:53

A XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC, la final; 8.430 de copii și tineri din 21 de țări au redescoperit România

Peste 8.400 de copii și tineri români din afara granițelor țării, din 21 de țări, au participat la cea de-a XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC. Desfășurată în perioada 30 iunie - 1 septembrie, pe parcursul a nouă serii consecutive, ediția din acest an a reunit 8.430 de participanți din 21 de țări, care au avut ocazia să descopere Român