Harghita: Prima ninsoare semnificativă la Miercurea-Ciuc; mobilizare pentru deszăpezire pe drumurile din județ
Prima ninsoare semnificativă din acest sezon a fost înregistrată în cursul nopții de marți spre miercuri în municipiul Miercurea-Ciuc și în stațiunea Harghita-Băi, unde stratul de zăpadă a ajuns și la zece centimetri. Ninsori au fost semnalate în tot județul, iar drumarii au acționat pentru curățarea drumurilor.
'A sosit prima ninsoare semnificativă din acest an. La Miercurea-Ciuc s-a depus un strat de zăpadă de cinci centrimetri, iar la Harghita-Băi, opt-zece centimetri. Deszăpezirea se desfășoară în mod continuu. La Miercurea-Ciuc, în timpul nopții au lucrat patru pluguri de zăpadă, două utilaje pentru trotuare și 20 de angajați, fiind împrăștiate 25 de tone de material antiderapant pe drumuri și trotuare', se arată într-o postare de pe Facebook a viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla.
Totodată, acesta precizează că, în localitatea Harghita-Băi, care aparține administrativ de Miercurea-Ciuc, se lucrează la capacitate maximă.
'Un plug de zăpadă este în teren, iar până acum au fost împrăștiate trei tone de material antiderapant', se mai arată în postarea de pe Facebook.

Sursa citată menționează că traseul utilajelor de deszăpezire poate fi urmărit în timp real pe platforma online dedicată, iar sesizările sunt preluate non-stop de către angajații Eco-Csík, firma care asigură deszăpezirea, la numărul de telefon 0755-520515.
Bors Béla a declarat, pentru AGERPRES, că pentru evitarea oricăror probleme în trafic, șoferii sunt rugați să conducă preventiv și să-și echipeze vehiculele pentru circulația pe timp de iarnă.
De asemenea, ninsori s-au înregistrat în tot județul, cu precădere pe drumurile din zonele montane, iar drumarii au acționat pentru curățarea carosabilului.

Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Harghita, Adrian Pănescu, a precizat, pentru AGERPRES, că, în ceea ce privește drumurile naționale, circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe DN 13B (Praid - Bucin - Gheorgheni), DN 11B (Casin - Cozmeni) și DN 12C (Gheorgheni - Lacu Roșu), unde stratul de zăpadă frământată tratată cu sare ajunge până la trei centimetri.
În intervalul 0:00 - 6:00 s-au consumat 250 de tone de sare, iar în teren au acționat 18 utilaje.
Adrian Pănescu a mai arătat că s-a intervenit pentru deszăpezire și pe drumurile județene din zonele montane, acolo unde s-au semnalat ninsori în timpul nopții. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ISU Vâlcea: Incendiul de la Băile Olănești nu este localizat; suprafața afectată - 27 de hectare
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că, începând cu ora 19:00, la incendiul de la Băile Olănești a început retragerea forțelor de intervenție, urmând ca duminică dimineață să fie reluate operațiunile de stingere a focarelor, suprafața afectată fiind de 27 de hectare.
UPDATE/CFR S.A: Traficul feroviar între Teiuș și Podu Mureș a fost reluat
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș a fost reluată după o întrerupere temporară cauzată de o defecțiune tehnică apărut în zona șinelor, a transmis duminică, într-un comunicat de presă, Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, problema tehnică identificată la km 398+560 a fos
Mureș: O persoană și-a pierdut viața după ce s-a accidentat grav în apropiere de Eremitu, anunță Salvamont
O persoană și-a pierdut viața, după ce s-a accidentat grav pe un teren greu accesibil în vecinătatea localității Eremitu, a informat, duminică, Salvamont Salvaspeo Mureș. 'Din nefericire, în ciuda intervenției echipelor de salvare, persoana grav accidentată și-a pierdut viața. La aflarea veștii, alte două persoane aflate la faț
Exercițiu internațional de amploare în România; peste 500 de militari și jandarmi din 19 state participă la antrenamente
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, la antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.
Atenționare de călătorie MAE/ Italia: Erupția vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Sicilia că erupția vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian. Autoritățile italiene au prelungit suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Catania până luni, la ora 00:00. P
Sibiu: Un bărbat - în stare gravă, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Un bărbat a fost rănit grav, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cristian. 'La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipa
Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat
O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu
Cluj: Incendiu la un cămin studențesc al UBB; studenții au fost relocați temporar
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar studenții evacuați au fost relocați temporar, majoritatea urmând să revină în cursul zilei de duminică în camerele lor, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea UBB. &
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 27 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto
Buzău: Accident cu patru răniți în localitatea C.A. Rosetti
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe drumul național DN 2B, în localitatea C.A.Rosetti, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. Cele două mașini, car
Vreme normală pentru finalul lunii septembrie în București, până la jumătatea săptămânii viitoare (meteorologi)
Vremea din București se va încadra în normele perioadei din calendar, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice de cel mult 23 de grade, respectiv minime ce vor oscila între 9 și 11 grade, relevă prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &ici
Cod galben de intensificări ale vântului în șapte județe, luni; informare de vânt în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează șapte județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, pe parcursul zilei de luni, precum și o informare similară, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a țării. Conform prognozei de special
Cod galben de ceață în zone din două județe situate în regiunea Moldovei, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în orele următoare în zone din două județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județul Suceava (la: Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Vama, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candren
MApN: Dronă detectată în zona localității Chilia Veche; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române au decolat pe
Sibiu: 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară, transportate la spital de la o sală de evenimente din Avrig
Un număr de 20 de persoane cu simptome de toxiinfecție alimentară a fost transportate, sâmbătă, la spital, de la o sală de evenimente din orașul Avrig. 'Au fost evaluate medical la fața locului un număr total de 30 de persoane (29 de adulți și un minor). În urma evaluării medicale sunt transportate la spital 20 persoane (19 adu














