Să fii în preajma a 9 președinți de stat, a unui rege, a unui Papă, a sute de diplomați, miniștri, oameni de afaceri, miliardari, celebrități înseamnă că ar putea să se turneze un film despre viața ta. Însă Peter Deneș, fost majordom la Ambasada Franței din București, nu vrea nici măcar să audă. Pentru că totul a fost o datorie, care trebuia dusă la bun sfârșit.

I s-a propus să scrie o carte în care să povestească toate cele trăite în 42 de ani cât s-a aflat în serviciul diplomaților, însă a refuzat politicos, așa cum a învățat la ambasadă.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Peter Deneș e etnic maghiar din comuna Dealu, județul Harghita, și mândru de originile sale, pentru că și acum păstrează portul național. Printre români sau francezi i s-a spus însă întotdeauna Petre, pentru că era mai lesne și pentru unii și pentru ceilalți.

''În 1980 am intrat prima oară în ambasadă, în total 42 de ani am 'tras' cu ei. Uite, ăștia sunt 'prietenii' mei. Am început cu Pierre Cerles și au fost 14 ambasadori pentru care am lucrat'', povestește omul răsfoind un album gros editat de Ambasada Franței în care este descrisă în amănunt reședința care i-a fost a doua casă atâta timp.

Foto: (c) Cristi Nistor / Ambasada Franţei

Născut în '58, a venit la București la vârsta de 16 ani, la o mătușă rămasă singură, a fost electrician, apoi, printr-o întâmplare, a ajuns să muncească la ambasadă.

''Eu am venit în '74 în București, am făcut profesionala ca electrician, apoi am făcut armata în '78-'79 la Brașov. Apoi am lucrat un timp la fabrică la '23 August' în București ca electrician și în '80 în vară mi-am dat demisia. Am vrut să plec la țară, eu fiind din Harghita. Și la Ambasada Franței am ajuns din conjunctură. Simplu și în același timp puțin bizar. Ca electrician de întreținere la '23 August' aveam o viață frumoasă, banii erau destul de bunicei, libertate aveam destulă. Printr-un cumnat de-ai mei care fusese șantierist înainte și care apoi a lucrat la ambasadă am ajuns. Prin corpul diplomatic a apărut informația că e nevoie de un grup de oameni serioși pentru Ziua națională, în colaborare. Și a apărut un loc de majordom cum se numea pe vremea aia. Nici nu știam cu ce se mănâncă meseria aia'', își amintește fostul majordom.

Foto: (c) Cristi Nistor / Ambasada Franţei

O leafă echivalentă cu a șefului său de la Uzinele 23 August l-au făcut să accepte slujba, chiar dacă programul era unul mult mai greu, pentru că nu știa când ajunge acasă, depindea de agenda ambasadorului: ''Eu când am venit prima oară la ambasadă mi s-a promis 200 de lei în plus la salar, plus 500 de lei dacă aveam grijă și de grădină, să tund gazonul, toamna să strâng frunza și așa mai departe. Deci ajungeam la 2.600 de lei, cât avea maistrul meu la fabrică, și el avea 50 de oameni în subordine. Cam aceiași bani îi luam, un salariu foarte bun. În sarcina noastră intra un program flexibil, pentru că asta este 'boala' francezilor, să te întindă până când vor ei. Aveam de pregătit micul dejun pentru ambasador, tot ce ține de protocol, vizite, dejeuner, cocktail, dineu, o prezentare, o decorare, toate astea intră în sarcina noastră. În același timp ne revenea și întreținerea reședinței. Trebuia să ștergi praful, să fie curat parchetul, să ștergi geamurile de patru ori pe an, chestii din astea. Trebuia să avem grijă de veselă... Pentru că există veselă din 1910, cu aur de 24 de karate. O farfurie din aia costă în momentul de față cam 3.500 de euro. De vesela asta trebuia să am grijă ca de ochii din cap. Trebuia să am grijă de cristal, de argintărie, fel și fel de ceainice, samovar, suport de lumânări, pe care la o anumită perioadă de timp trebuia să le curăț. Trebuia să îmi aranjez timpul de așa natură încât să fac toate aceste munci''.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Membru de partid nu a fost, pentru că ''nu am ajuns până acolo'', chiar dacă a fost angajat al Ministerului de Externe.

''Noi eram angajați ai Ministerului de Externe, ODCD se numea întreprinderea noastră, Oficiul pentru Deservirea Corpului Diplomatic. Aparține de Ministerul de Externe. Și se făcea un curs de 6 luni, așa se face și astăzi, cu profesori de la minister. Și se făceau pregătiri și pentru personalul de la ambasadele noastre din străinătate, bucătari, ospătari, grădinari. Am dat examen, cu diplomă, cu tot. Diferența era în primul rând la salariu, dar nu știai când termini. Știai că începi la 7:30 când trebuie să fii la serviciu, dar nu puteai face un program peste zi. În plus, în perioada aia nu știam ce program are ambasadorul și trebuia tot timpul să fii pregătit, să ai o apă fiartă pentru un ceai, pentru o cafea, că nu era ca acum să apeși pe un buton și s-a făcut imediat. Trebuia să ai un platou rece și să ai un platou cu dulce, pentru că, dacă bea cafea sau ceai, îi dădeam dulce. Regulile astea le învățasem la școală și trebuia să fim pregătiți. Și dacă tu nu știai cine vine și când vine și erai cu șorțul pe tine să cureți la argintărie, te trezeai cu telefon și erai prins în offside'', spune Petre.

A fost și decorat, ''ceva cu ordinul muncii''. Ieșit la pensie de câțiva ani, Petre a schimbat nu mai puțin de 14 ambasadori, nu a întârziat niciodată, nu a avut niciodată concediu medical. A fost întotdeauna la datorie, ca un soldat credincios și fără cusur. O singură dată i-a scăpat un pahar la o recepție: ''Odată, mi s-a întâmplat, eram la Ambasada Austriei și a dat un invitat cu cotul peste tava cu băuturi și s-a vărsat un pahar de Campari soda pe o canapea. M-am dus ulterior la ambasador să-mi cer scuze și mi-a zis: 'Dacă nu ai făcut-o de cel puțin două ori, nu se pune'. Oricum, nu era o mare gafă, pentru că se poate întâmpla''.

Îl întreb direct: pe timpul lui Ceaușescu a venit cineva de la Ministerul de Externe să vă spună ''hai, Petre, să ne spui și nouă ce se întâmplă în ambasada aia?'' Și cred că se aștepta la asemenea întrebare, pentru că răspunsul a venit rapid: ''De la Ministerul de Externe, nu. Dar erau ceilalți, de la Securitate. La început, multe luni, vă spun sincer că nu mă duceam singur acasă. Stăteam la capătul lui 85, luam troleibuzul 79 până la Foișor, apoi pe 85. Și el mergea cu mine în troleibuz. Aveam și urechi și ochi. Îmi venea să-i zic: 'băi, frate, mă mai lași și pe mine în pace?' Dar nu am vorbit niciodată cu el. Deci nu am colaborat, erau destui care să colaboreze. Nici nu am stat de vorbă. Probabil că eu fiind de altă naționalitate, poate nu au avut încredere, știu eu... Dar au fost destui, oricum se știa ce se întâmplă, erau persoanele care aveau mai mult contact, noi, mai puțin''.

Recunoaște că a avut și avantaje de pe urma acestei slujbe. Pentru că în crâncenii ani '80 puțini erau cei care mâncau carne sau care puteau duce două banane copiilor.

''Pe vremea lui Ceaușescu erau două magazine diplomatice, unul pe Kiseleff și unul pe strada Dianei. Care erau aprovizionate foarte bine. Când alții visau ciocolată sau cafea, noi o cumpăram. Aveam un șofer și bucătăreasa care aveau legitimație. Doar cu legitimație puteai să intri. Începând de la mușchi de vită, sfert de miel, brad de Crăciun sau jumătate de căprioară, puteai să cumperi orice. Și nu mai vorbesc de pui sau carne. Era salam de Sibiu, ciocolată belgiană, ness cafe Amigo, care este și acum, cafea boabe, exista tot. Eu spuneam doar ce voiam și venea săraca femeie cu două sacoșe grele de se lăsa mașina pe o parte când le puneam în portbagaj. Și apoi la ambasadă împărțeam. Apoi, de două ori pe an venea un camion din Franța cu aprovizionare, care aducea de la mezeluri până la produse proaspete, brânzeturi, salamuri, vin, lapte, iaurt. Scoicile le serveam imediat, le puteai ține la frigider maxim 4-5 zile. Ajutam la descărcat și ne dădea și nouă un salam, un vin, o bere, o brânză franțuzească, diverse produse. Fructele, cum ar fi bananele, se țineau în subsol și, dacă începeau puțin să se înnegrească, le dădeam la rebut. Pac, le luam și copiii mei două săptămâni mâncau banane. În privința asta era bine'', povestește fostul majordom.

Dintre toți cei 14 ambasadori pe care i-a avut drept șefi, cel mai apropiat i-a fost Philippe Etienne, cu care încă mai păstrează legătura.

''Pe Philippe Etienne îl pot pune pe primul loc între preferații mei, dintre toți ambasadorii cu care am lucrat. A fost consilier de președinți, a fost ambasador la Moscova, deci printre cele mai grele posturi. Vorbește 7 limbi omul, printre care română și maghiară. Am aflat cât de bine vorbește când a venit la mine la țară. Am ținut cât de cât legătura și o ținem și acum. Și a venit să viziteze România și a vrut să vadă și zona mea, comuna Dealu. I-a plăcut, a servit masa de prânz la mine, apoi a dormit la Odorhei, la o pensiune. A băut pălincă cu mine, am băut bere Csiki, ne-am simțit bine, pentru că niciodată nu m-a considerat subaltern, ci colaborator. E omul care nu a făcut niciodată diferență, a fost un domn întotdeauna'', mărturisește fostul majordom.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Apoi se uită pe pozele foștilor ambasadori pe care i-a servit și se oprește în dreptul unuia: ''Și ăsta era un om bun, dar era alt tip, era prieten cu Ilie Năstase, băieți de oraș cum se spune'. 'L-ați cunoscut și pe Ilie Năstase?', par surprins. Fostul majordom nu a scăpat de franțuzisme: 'Pardon? La două săptămâni era la noi, că juca tenis cu ambasadorul. Era și vânător și tenismen. Jucau pe Arenele BNR. Se ducea, juca tenis, apoi venea acasă și comanda câte un bax de bere la cutie de la clubul diplomatic. 'Ia, Ilie!', asta înainte de a merge la masă la prânz. Ilie Năstase era încă în activitate atunci, nu se retrăsese. Dar venea foarte des. Un băiat de nota 25, stătea de vorbă cu toată lumea, nu era cu 'râtul pe sus', cum se spune''.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Papa, Regele Mihai, Francois Mitterrand, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy, Francois Hollande, Emmanuel Macron, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu sau Klaus Iohannis au fost printre personalitățile de prim rang pe care le-a servit.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Dintre toți aceștia, Papa i-a rămas cel mai mult în suflet. Are o fotografie înrămată alături de Papa Ioan Paul al II-lea, din timpul vizitei la București.

Foto: (c) Adrian Ţone / AGERPRES

''Când am fost primiți de Papa, doamna, soția ambasadorului, s-a supărat, nu înțelegea săraca femeie cum noi am ajuns să dăm mâna cu el și pe femei nu le-a primit. Țin minte că era ziua mea când venise Papa. După ce s-a deschis Nunțiatura Apostolică, eu fiind catolic, eram chemat la diverse evenimente, și când a venit Papa a fost o masă de prânz, un dejeuner. A fost ceva lejer de servit, starter ceva cu legume și felul principal ceva cu pui, cu un sos de ciuperci. Fiind toți bătrâni, vă dați seama că nu se putea servi foie gras sau mușchi de porc. A fost ceva ușor. Papa, un om deosebit, simțeai căldura lui. În privința asta, că l-am cunoscut, da, mă simt un om norocos. Mai ales că sunt un credincios practicant. Nu am fost eu la Roma, dar a venit Roma la mine. Dar niciodată nu e târziu. A durat totul cam două ore, cu tot cu ceai, un ceai simplu de plante, care a fost servit tot la masa mare. Avea Papa un jilț atât de greu că trebuia să-l ridicăm doi oameni. Atât de greu era. Papa stătea în capul mesei, pentru că era considerat gazdă la Nunțiatură. Venise acasă la el'', își amintește fostul majordom zâmbind.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Regele Mihai i-a lăsat de asemenea o impresie bună: ''Regele Mihai a venit de 'n' ori, prințesa la fel. Era un om foarte blajin. Vorbea un pic greoi, așa cum se știe, dar dădea mâna cu toată lumea, nu gândea că, 'vezi, Doamne!, eu sunt rege'. Nu. Și Regina la fel''.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Petre era omul care servea și torturile aniversare din timpul recepțiilor sau cu ocazia unor evenimente precum Ziua Națională: ''Am șase sacouri arse din cauza prostiilor astea, artificiilor''.

''Dintre toate evenimentele, Ziua Națională a Franței este cel mai important eveniment care se organizează la Ambasadă. Chiar și pe vremea lui Ceaușescu veneau între 500 și 700 de oameni. Începeam pregătirile cu o săptămână înainte și 5 zile după. Dar strictețe a fost tot timpul, nu neapărat mai mare înainte de Revoluție, pentru că Ceaușescu nu venea niciodată. A fost o singură dată la un dineu cu Valery Giscard d'Estaing, dar eu nu lucram acolo. La Ziua Națională venea doar ministrul de Externe'', rememorează Petre.

Chiar dacă le bănuiesc, sunt curios să aflu care ar trebui să fie calitățile unui bun majordom: ''Nu la toată lumea se potrivește meseria asta de majordom. Dacă ești prea exploziv, nu reziști. Calmul este necesar. Trebuie să fii calm și cumpătat. Și chiar dacă nu ești exploziv, faci ca în desenele animate, taci, taci, taci și apoi o iei la fugă și țipi cât te ține gura. Apoi te întorci înapoi ca să îți continui treaba. Eu, după 47 de ani, 6 luni și 10 zile de muncă, pot spune că nu am avut o zi de concediu medical sau o întârziere la serviciu''.

Foto: (c) Adrian Ţone / AGERPRES

Mai am o curiozitate, aș vrea să știu cum vede un om o întreagă nație, după 42 de ani de trăit printre străini. Iar Petre are această capacitate: ''Francezii poartă respectul, fără îndoială. Dar nu poți să-i bagi pe toți în aceeași oală. Am întâlnit oameni foarte buni, deosebiți, prietenoși, sufletiști, dar sunt alții zgârciți, parșivi, cu zâmbetul ăla fals. Sunt ca și la noi, se simte chestia asta latină. Asta e latinitatea de fapt''.

Foto: (c) Peter Deneş / Arhivă personală

Slujba asta pare că l-a învățat un lucru important - cei care servesc masa poate că văd viața mai clar decât cei care stau la ea. AGERPRES/(A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)