Covasna: 'MOBEX CV-25' - exercițiu de mobilizare pentru testarea capacității de reacție în situații de criză
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale organizează, în perioada 10-14 noiembrie, în județul Covasna, exercițiul de mobilizare 'MOBEX CV-25', cu scopul de a evalua capacitatea autorităților locale, instituțiilor publice și operatorilor economici de a mobiliza resurse materiale, financiare și umane în cazul unei situații de urgență sau a unei crize majore.
Potrivit autorităților, exercițiul face parte dintr-un program național periodic menit să testeze pregătirea județelor pentru situații de urgență și mobilizare economică, conform legislației române privind apărarea națională și simulează aplicarea la nivel județean a măsurilor prevăzute în Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare valabil în perioada 2025-2028 și în planurile de rechiziții de bunuri și prestări de servicii în interes public județean.
La exercițiu participă echipe de observare și evaluare din partea Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, SRI, STS și a altor ministere cu atribuții în pregătirea economiei și a teritoriului pentru apărare, care vor analiza eficiența planurilor, resursele disponibile și eventuale dificultăți.
'În perioada 10-14 noiembrie, în județul Covasna se desfășoară un exercițiu de mobilizare, activitate planificată periodic în toate județele țării, cu un an înaintea desfășurării etapei propriu-zise a acesteia (...) Obiectivul principal al exercițiului constă în evaluarea potențialului economic și uman al autorităților administrației publice locale, instituțiilor și operatorilor economici, la nivelul județului Covasna, în vederea identificării resurselor materiale, financiare și a forței de muncă necesare susținerii efortului de apărare și asigurării continuității activităților economico-sociale pe timpul stării de asediu, la mobilizare și pe timpul stării de război, urmând ca principalele concluzii, propuneri, eventualele dificultăți, constrângeri și limitări constatate să fie analizate la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării în vederea dispunerii măsurilor care se impun', se arată într-un comunicat de presă postat luni pe site-ul Prefecturii Covasna. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Gorj: Aproape 30 de mașini, distruse de persoane necunoscute la Târgu Jiu
Persoane necunoscute au distrus prin rupere și spargere parbrize, geamuri laterale sau oglinzi laterale a 27 de autoturisme ce se aflau parcate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe două străzi din Târgu Jiu, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj. ''La data de 7 decembrie 2025, în jurul orei
REPORTAJ Craiova - orașul surpriză pe harta târgurilor de Crăciun din Europa (GALERIE FOTO)
Craiova, un oraș din sudul României cunoscut mai mult pentru istoria industrială, universitară și fotbalistică, a reușit să ajungă în atenția Europei prin Târgul de Crăciun 2025, care a fost premiat la nivel european și promovat intens în presa internațională.
Prahova: În autocarul implicat în accidentul de la Sinaia se aflau 69 de turiști italieni (surse)
În autocarul implicat duminică în accidentul de la Sinaia se aflau 69 de turiști italieni, dintre aceștia fiind rănită și transportată la spital o singură persoană, o femeie în vârstă de 38 de ani, au indicat, pentru AGERPRES, surse apropiate evenimentului. De asemenea, a mai fost rănită și dusă la spital pentru î
LocaleParțiale2025/ Funky Citizens - peste 150 de observatori în București, în județul Buzău și în 12 alte localități din țară
Asociația Funky Citizens coordonează peste 150 de observatori la alegerile locale parțiale care au loc duminică în București și în alte localități din țară. ''Funky Citizens marchează încheierea ciclului electoral din acest an, pe 7 decembrie, prin mobilizarea a peste 150 de observatori independenți care vor supravegh
Prahova: Autocar cu peste 70 de persoane la bord, implicat într-un accident la Sinaia
Un autocar în care se aflau 71 de persoane a fost implicat, duminică, într-un accident rutier produs la Sinaia, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Conform sursei citate, autocarul s-a tamponat cu un autoturism în care erau patru ocupanți. ''Este asistat la fața locului un
Iași: Explozie într-un apartament din municipiul reședință; un bărbat a fost rănit (GALERIE FOTO)
Un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a suferit arsuri de gradul I la nivelul feței și mâinilor, în urma unei explozii care a avut loc duminică dimineața într-un apartament situat pe strada Roman Vodă nr. 1, bloc 32, la etajul patru, în municipiul Iași.
Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 4.300 mc/s; media lunii decembrie - 5.200 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 4.300 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii decembrie (5.200 mc/s), arată prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 13 decembrie 2025.
Buzău: 20 de persoane evacuate, după ce un autoturism a avariat o conductă de gaze
20 de persone din localitatea Tăbărăști au fost evacuate din locuințe în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce un autoturism a a intrat într-o țeavă de gaze stradală. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, pompierii au fost solicitați să intervină în localitatea Tăbărăști, comuna Gălbinași,
REPORTAJ Alba: Mii de cumpărători la 'Târgul căciulilor', eveniment vechi de secole
De aproape trei secole, în ziua de Sfântul Nicolae, în Blaj se desfășoară 'Târgul căciulilor', unul dintre cele mai importante evenimente care au loc în orașul de la confluența Târnavelor și care atrage încă mii și mii de oameni în fiecare an. La fel a fost și sâmbătă, când și
DGPMB: Specialiștii au făcut verificări la o școală din sectorul 5 unde s-ar fi simțit miros de gaze
Polițiști, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București - Ilfov și ai operatorului de distribuție a gazelor s-au deplasat sâmbătă la Școala gimnazială nr. 130 din sectorul 5 al Capitalei după ce s-au primit sesizări că s-ar fi simțitt miros de gaze, iar în urma verificărilor specialiștii au stabilit că mirosul provine de la canali
Botoșani: Un tânăr băut a produs un accident mortal și a încercat să ascundă mașina
Un tânăr de 20 de ani este anchetat de polițiști după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a produs un accident mortal, iar apoi a încercat să ascundă mașina, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit sursei citate, șoferul care a produs accidentul s
Teleorman: O ambulanță care transporta un pacient implicată într-un accident; o asistentă rănită
O ambulanță care transporta un pacient a fost implicată, sâmbătă, într-un accident în localitatea teleormăneană Plosca, iar asistenta medicală de pe ambulanță a fost rănită, informează ISU Teleorman. ''Ambulanța se afla în misiune, transportând un pacient către Spitalul Județean Alexandria. În urma a
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs sâmbătă în județul Vrancea
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,5 a fost înregistrat sâmbătă, la ora 9:25, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul s-a produs la adâncimea de 135,2 kilometri, în apropierea următoarelor
ANM: Nouă județe din sud-estul țării și Capitala, sub Cod galben de intensificări de vânt
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare meteo Cod galben de vânt puternic ce vizează județele din sud-estul țării, valabilă pe parcursul zilei. Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 10:00 - 20:00, temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, sudul, centrul
Timiș/ Protopopul Zaharia Pereș, ''mesager'' al lui Moș Nicolae: Copiii încep să își aducă părinții la Biserică
Peste o sută de copii nevoiași au primit daruri, vineri seara, în Biserica Dacia-Cetate din Timișoara, de la Moș Nicolae. ''Mesagerul'' lui Moș Nicolae a fost și de această dată părintele protopop Zaharia Pereș, care a împărțit pachetele cu generozitate celor prezenți, aducând bucurie pentru cei mici și pentru













