Mureș: Soluțiile pentru angajarea deținuților și reintegrarea socială după eliberare, analizate de angajatori și autorități
Soluțiile pentru angajarea persoanelor private de libertate și reintegrarea lor socială după eliberare au fost analizate, miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Instituția Prefectului - Județul Mureș, Penitenciarul Târgu Mureș și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), cu angajatorii și reprezentanți ai asociațiilor patronale din județ.
Șeful Penitenciarului Târgu Mureș, Adrian Iacob, a declarat că întâlnirea a avut scopul de a informa angajatorii cu privire la 'condițiile în care pot să acceseze această forță de muncă specială'.
'Considerăm că lucrurile acestea sunt benefice atât pentru deținuți, cât și pentru mediul de afaceri. Le aducem la cunoștință condițiile în care pot să acceseze această forță de muncă specială, drepturile, obligațiile pe care le au în perioada în care dumnealor folosesc acești deținuți. Deținuților le sunt foarte utile aceste preocupări, pentru că îi ajută pentru momentul în care părăsesc penitenciarul, pentru a se integra mai ușor în societate, pentru a efectua activitate licită, care să le aducă un venit, lucruri care ajută pentru a se integra în societate. Bineînțeles că noi încercăm prin aceste întâlniri să conștientizăm angajatorii că persoanele private de libertate sunt o forță de muncă de luat în seamă, o forță de muncă de multe ori destul de calificată în raport cu ceea ce se regăsește pe piața muncii', a arătat Adrian Iacob.
Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a afirmat că persoanele private de libertate pot fi angajate în domenii diverse, de la construcții și producție, până la servicii și activități de întreținere, în baza unor contracte legale și transparente, întrucât mulți dintre aceștia își doresc o viață normală, stabilitate și o nouă șansă.
'Reintegrarea socială nu este doar o provocare a sistemului penitenciar, ci o responsabilitate comună - a instituțiilor, a angajatorilor și a comunității (...). Oferind o șansă la muncă, oferim de fapt o șansă la demnitate și la siguranță pentru întreaga societate', a subliniat prefectul.
La Penitenciarul Târgu Mureș, care are un regim preponderent deschis și semi-deschis, sunt în prezent 376 de persoane private de libertate, între acestea existând și o serie de deținuți cu regimul de executare închis, de maximă siguranță.
Majoritatea angajatorilor prezenți la discuții au arătat că, de-a lungul timpului, au avut angajați deținuți de la Penitenciarul din Târgu Mureș, de care au fost extrem de mulțumiți și cărora le-au făcut oferte de angajare după eliberare, însă persoanele respective au ales să plece în localitățile de domiciliu, la distanțe apreciabile de Târgu Mureș.
Potrivit statisticilor prezentate în cadrul reuniunii, în România, aproximativ 18.500 de persoane private de libertate sunt apte de muncă, iar majoritatea își dorește posibilitatea de a munci, de a se reintegra și de a-și reconstrui viața. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Doi motocicliști, accidentați pe DN 18, în Pasul Gutâi; ambii au fost spitalizați pentru îngrijiri medicale
Doi motocicliști care s-au acroșat pe DN 18, în Pasul montan Gutâi (900 de metri altitudine) au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Baia Mare cu multiple leziuni, a informat, duminică seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean. Accidentul s-a produs la ieșirea din orașul Baia S
ISU Vâlcea: Incendiul de la Băile Olănești nu este localizat; suprafața afectată - 27 de hectare (FOTO-VIDEO)
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că, începând cu ora 19:00, la incendiul de la Băile Olănești a început retragerea forțelor de intervenție, urmând ca duminică dimineață să fie reluate operațiunile de stingere a focarelor, suprafața afectată fiind de 27 de hectare.
UPDATE/CFR S.A: Traficul feroviar între Teiuș și Podu Mureș a fost reluat
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș a fost reluată după o întrerupere temporară cauzată de o defecțiune tehnică apărut în zona șinelor, a transmis duminică, într-un comunicat de presă, Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, problema tehnică identificată la km 398+560 a fos
Mureș: O persoană și-a pierdut viața după ce s-a accidentat grav în apropiere de Eremitu, anunță Salvamont
O persoană și-a pierdut viața, după ce s-a accidentat grav pe un teren greu accesibil în vecinătatea localității Eremitu, a informat, duminică, Salvamont Salvaspeo Mureș. 'Din nefericire, în ciuda intervenției echipelor de salvare, persoana grav accidentată și-a pierdut viața. La aflarea veștii, alte două persoane aflate la faț
Exercițiu internațional de amploare în România; peste 500 de militari și jandarmi din 19 state participă la antrenamente
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, la antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.
Atenționare de călătorie MAE/ Italia: Erupția vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Sicilia că erupția vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian. Autoritățile italiene au prelungit suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Catania până luni, la ora 00:00. P
Sibiu: Un bărbat - în stare gravă, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Un bărbat a fost rănit grav, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cristian. 'La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipa
Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat
O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu
Cluj: Incendiu la un cămin studențesc al UBB; studenții au fost relocați temporar
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar studenții evacuați au fost relocați temporar, majoritatea urmând să revină în cursul zilei de duminică în camerele lor, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea UBB. &
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 27 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto
Buzău: Accident cu patru răniți în localitatea C.A. Rosetti
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe drumul național DN 2B, în localitatea C.A.Rosetti, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. Cele două mașini, car
Vreme normală pentru finalul lunii septembrie în București, până la jumătatea săptămânii viitoare (meteorologi)
Vremea din București se va încadra în normele perioadei din calendar, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice de cel mult 23 de grade, respectiv minime ce vor oscila între 9 și 11 grade, relevă prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &ici
Cod galben de intensificări ale vântului în șapte județe, luni; informare de vânt în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează șapte județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, pe parcursul zilei de luni, precum și o informare similară, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a țării. Conform prognozei de special
Cod galben de ceață în zone din două județe situate în regiunea Moldovei, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în orele următoare în zone din două județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județul Suceava (la: Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Vama, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candren
MApN: Dronă detectată în zona localității Chilia Veche; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române au decolat pe














