Procesiunea 'Calea Sfinților'/Patriarhul Daniel: Pelerinajul pentru cinstirea sfinților - un act de credință și de recunoștință
Pelerinajul pentru cinstirea sfinților este un act de credință și de recunoștință, le-a transmis, joi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, sutelor de preoți și diaconi din Arhiepiscopia Bucureștilor, monahilor și numeroșilor pelerini care au participat la procesiunea 'Calea Sfinților'.
'Pelerinajul nostru pentru a cinsti pe Sfinții Bisericii este un act de credință și de recunoștință. Prin închinarea la moaștele sfinților, ne unim cu sfinții în rugăciune și primim binecuvântarea și ajutorul lor duhovnicesc. (...) Această întâlnire a doi mari sfinți români, unul din secolul al XIII-lea, altul din secolul al XX-lea, ne arată continuitatea sfințeniei în poporul român și ne întărește în credință. Împreună cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ale cărui moaște se află de 251 de ani în Catedrala Patriarhală, Sfântul Cuvios Ioan Iacob ne îndeamnă la o viață de rugăciune și curăție, de smerenie și iubire milostivă. Amândoi au ales calea monahală, a nevoinței în duhul lui Hristos, devenind prin aceasta făclii strălucitoare pentru noi toți. Acești sfinți ne cheamă la lucrare cu harul lui Dumnezeu, la sfințirea vieții noastre prin rugăciune și pocăință, prin împărtășirea cu Sfintele Taine ale Bisericii, prin smerenie și fapte ale iubirii milostive față de semeni', a spus Patriarhul Daniel.
Întâistătătorul BOR a adăugat că Sfântului Ioan Iacob ne învață că păstrarea identității noastre creștine și românești este o datorie sfântă.
'Sfântul Ioan Iacob, care, în viața sa pământească, a fost un rugător neîncetat pentru poporul român și pentru toți cei aflați în nevoi, continuă și acum din lumina împărăției cerurilor să mijlocească pentru noi înaintea Preasfintei Treimi, împreună cu toți sfinții. Viața Sfântului Ioan Iacob ne învață că păstrarea identității noastre creștine și românești este o datorie sfântă, mai ales în vremurile când mulți dintre fiii neamului nostru trăiesc departe de patrie. El însuși a fost mereu pelerin, departe de pământul natal, dar niciodată departe de Hristos și de dragostea pentru poporul său. Prin rugăciunile sale neîncetate (...) el a unit pământul cu cerul, Țara Sfântă cu România, trecutul cu prezentul și cu viitorul, Lumina lui Hristos. Îndemnul său către toți românii aflați printre străini este acesta: 'Fii pribegi ai țării mele/ Necăjiți între străini/ Nu uitați menirea voastră/ De români și de creștini'. Din poezia 'Îndemn frățesc'', a arătat Părintele Patriarh.
Patriarhul BOR a îndemnat ca, 'păstrând în minte pilda acestor doi mari sfinți, Sfântul Dimitrie cel Nou și Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, să le urmăm faptele de smerenie, rugăciune și iubire milostivă, astfel încât fiecare să se bucure de ajutorul și ocrotirea lor'.
Alături de Preafericitul Părinte Patriarh în Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale au oficiat Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh Patriarhal, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, și Episcopul vicar patriarhal Preasfințitul Părinte Siluan.
***
Conform tradiției, în cadrul evenimentelor dedicate praznicului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou - 27 octombrie, joi a avut loc procesiunea 'Calea Sfinților' cu moaștele acestuia, precum și ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.
Prima coloană a plecat de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe traseul: Catedrala Patriarhală - Str. Patriarhiei - Bd. Regina Maria - baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).
A doua coloană a pornit de la Catedrala Mitropolitană 'Sfântul Spiridon' - Nou cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul Str. Bibescu Vodă - baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).
Cele două coloane s-au întâlnit la baza Dealului Patriarhiei și au urcat, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală, unde Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a întâmpinat, la Altarul de Vară, raclele cu sfintele moaște, care au fost depuse spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini.
În perioada 19 - 29 octombrie, BOR organizează o serie de evenimente prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, prăznuit pe 27 octombrie.
Slujba din ziua praznicului va fi condusă de Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului.
Pe 26 octombrie va fi sfințită pictura Catedralei Naționale, la eveniment urmând să participe și Patriarhul Ecumenic, care va sosi vineri la București.
***
Procesiunea 'Calea Sfinților' este parte a manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor (prăznuit la 27 octombrie), fiind privită de cler și credincioși ca 'un act de mărturisire a credinței, de exprimare a dragostei creștine, a comuniunii și comunității eclesiale'.
La prima ediție, în anul 2008, Patriarhul Daniel spunea despre alegerea denumirii 'Calea Sfinților' că aceasta 'este calea dreptei credințe', 'calea vieții sfinte, viață de rugăciune și fapte bune', 'calea bucuriei și a mântuirii'.
Practic, odată cu această procesiune are loc deschiderea oficială a zilelor de sărbătoare dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Doi motocicliști, accidentați pe DN 18, în Pasul Gutâi; ambii au fost spitalizați pentru îngrijiri medicale
Doi motocicliști care s-au acroșat pe DN 18, în Pasul montan Gutâi (900 de metri altitudine) au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Baia Mare cu multiple leziuni, a informat, duminică seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean. Accidentul s-a produs la ieșirea din orașul Baia S
ISU Vâlcea: Incendiul de la Băile Olănești nu este localizat; suprafața afectată - 27 de hectare (FOTO-VIDEO)
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că, începând cu ora 19:00, la incendiul de la Băile Olănești a început retragerea forțelor de intervenție, urmând ca duminică dimineață să fie reluate operațiunile de stingere a focarelor, suprafața afectată fiind de 27 de hectare.
UPDATE/CFR S.A: Traficul feroviar între Teiuș și Podu Mureș a fost reluat
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș a fost reluată după o întrerupere temporară cauzată de o defecțiune tehnică apărut în zona șinelor, a transmis duminică, într-un comunicat de presă, Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, problema tehnică identificată la km 398+560 a fos
Mureș: O persoană și-a pierdut viața după ce s-a accidentat grav în apropiere de Eremitu, anunță Salvamont
O persoană și-a pierdut viața, după ce s-a accidentat grav pe un teren greu accesibil în vecinătatea localității Eremitu, a informat, duminică, Salvamont Salvaspeo Mureș. 'Din nefericire, în ciuda intervenției echipelor de salvare, persoana grav accidentată și-a pierdut viața. La aflarea veștii, alte două persoane aflate la faț
Exercițiu internațional de amploare în România; peste 500 de militari și jandarmi din 19 state participă la antrenamente
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, la antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.
Atenționare de călătorie MAE/ Italia: Erupția vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Sicilia că erupția vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian. Autoritățile italiene au prelungit suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Catania până luni, la ora 00:00. P
Sibiu: Un bărbat - în stare gravă, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Un bărbat a fost rănit grav, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cristian. 'La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipa
Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat
O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu
Cluj: Incendiu la un cămin studențesc al UBB; studenții au fost relocați temporar
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar studenții evacuați au fost relocați temporar, majoritatea urmând să revină în cursul zilei de duminică în camerele lor, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea UBB. &
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 27 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto
Buzău: Accident cu patru răniți în localitatea C.A. Rosetti
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe drumul național DN 2B, în localitatea C.A.Rosetti, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. Cele două mașini, car
Vreme normală pentru finalul lunii septembrie în București, până la jumătatea săptămânii viitoare (meteorologi)
Vremea din București se va încadra în normele perioadei din calendar, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice de cel mult 23 de grade, respectiv minime ce vor oscila între 9 și 11 grade, relevă prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &ici
Cod galben de intensificări ale vântului în șapte județe, luni; informare de vânt în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează șapte județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, pe parcursul zilei de luni, precum și o informare similară, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a țării. Conform prognozei de special
Cod galben de ceață în zone din două județe situate în regiunea Moldovei, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în orele următoare în zone din două județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județul Suceava (la: Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Vama, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candren
MApN: Dronă detectată în zona localității Chilia Veche; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române au decolat pe














