Galați: Cantina Centrului eparhial, unde sunt hrănite zilnic 120 de persoane, binecuvântată de IPS Casian
Lucrările de reamenajare a Cantinei 'Sf. Nicolae și Sf. Ioan Gură de Aur' din incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde sunt hrănite zilnic peste 120 de persoane aflate în dificultate, au fost binecuvântate de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, informează, luni, Arhiepiscopia Dunării de Jos.
Potrivit sursei citate, ceremonia a avut loc în cadrul unui eveniment liturgic, pastoral, misionar și educațional dedicat Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul românilor.
'La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Casian, această cantină socială a trecut pe parcursul unui an printr-un amplu proces de reabilitare, sistematizare și reamenajare pentru ca astăzi, înnoită, bine utilată și pregătită, să fie redeschisă și redată slujirii sociale. La slujba de binecuvântare au participat membrii Permanenței Consiliului Eparhial, angajații cantinei și reprezentanții echipei care au efectuat lucrările de reabilitare', a transmis Arhiepiscopia Dunării de Jos.
În cuvântul de învățătură rostit după slujbă, IPS Casian a evidențiat importanța activității filantropice desfășurate prin intermediul cantinelor și așezămintelor sociale ale eparhiei și a apreciat eforturile depuse pentru dotarea și modernizarea acestui spațiu destinat faptelor de milostenie.
Cantina socială oferă zilnic hrană în sistem catering, conform normelor legale, pentru peste 120 de beneficiari. Aparatura și dotările au fost achiziționate pentru a răspunde numărului crescut de persoane asistate, iar selecția acestora se face prin anchete sociale, cu monitorizare periodică realizată de personal de specialitate.
Finanțarea activității provine din fondurile proprii ale Centrului eparhial și din sponsorizări.
'Cantina socială 'Sfântul Ierarh Nicolae' a luat ființă în anul 1998 în cadrul Centrului eparhial din Galați. Deschiderea acesteia a însemnat un ajutor oferit în special celor ce se adresau Biroului de Asistență Socială eparhial, devenind un exemplu de activitate pentru toți slujitorii Eparhiei Dunării de Jos de a sprijini persoanele aflate în risc social. Întrucât nevoia de a ajuta cât mai multe persoane a crescut, în anul 2002, au început lucrările de construcție la noul așezământ social, care cuprinde la demisol o cantina socială compusă din bucătărie utilată, sală de pregătire a alimentelor, săli de servire a mesei, magazii și grupuri sanitare, la parter camere pentru cazarea pelerinilor, la etajul I o sală de ședințe și la ultimul nivel o capelă închinată 'Sf. Ioan Gură de Aur'.
În luna mai a anului 2006, noua cantină socială a început să ofere serviciile de oferire a mesei, potrivit standardelor legale în vigoare', precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur de 3,1 grade, produs duminică în județul Buzău
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs, duminică, la ora locală 12:14, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 134,1 km, în apropierea următoarelor orașe: 50 km su
Pitești: Accident grav la Câmpulung - un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit
Un tânăr a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier grav care a avut loc în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Potrivit IPJ Argeș, un autoturism care se deplasa din direcția Mioarele către Câmpulung a pierdut controlul direcției într-o curbă la dreapta. Mași
VIDEO UPDATE Caraș-Severin: Pompierii au sistat misiunile de stingere a incendiului de la Ilova; intervenția va fi reluată duminică dimineața
Echipajele terestre și aeriene și-au încheiat, sâmbătă, misiunile de stingere a incendiului de vegetație izbucnit în zona localității Ilova, retrăgându-se în cursul nopții, misiunile de intervenție urmând să fie reluate duminică dimineață, când va fi realizată o reevaluare a focarelor existente, a anunțat ISU Caraș-Severin.
Dâmbovița: Mesaj RO-ALERT privind prezența unui urs în orașul Pucioasa
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, pentru a semnala prezența unui urs în orașul Pucioasa, informează ISU Dâmbovița. La fața locului, pentru îndepărtarea ursului, intervine Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu un echipaj SMURD, împreună cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean D&
UPDATE Sibiu: Incendiu stins la Șura Mică; trei case și șase anexe, afectate
Pompierii au stins, sâmbătă, după șase ore, incendiul izbucnit în localitatea Șura Mică, care a afectat trei case și șase anexe, fără a se înregistra victime, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. 'Incendiul în urma căruia au fost afectate trei gospodării a fost lichidat. Focul s-a în
Prahova: Schiorul decedat în avalanșa din Bucegi era locotent-colonel la ISU Brașov
Schiorul care a decedat, sâmbătă, în avalanșa produsă pe Valea Coștilei din masivul Bucegi era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, fiind unul dintre cei mai pricepuți
UPDATE Prahova: Un bărbat surprins de avalanșa din Bucegi a murit
Un bărbat surprins de avalanșa care s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coștilei din masivul Bucegi a decedat, a precizat, pentru AGERPRES, șeful formației Bușteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu. Potrivit acestuia,
Sibiu: Aproape un metru și jumătate de zăpadă în zona turistică Bâlea Lac
Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac a ajuns la aproape un metru și jumătate, iar accesul turiștilor se face în această perioadă exclusiv cu telecabina, în condițiile în care Transfăgărășanul este închis circulației rutiere în zona turistică Bâlea, informează site-ul Administrației Naționale de Meteorologie.
Vreme deosebit de rece în București pe parcursul zilei de sâmbătă (meteorologi)
Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii mai în zona Municipiului București pe parcursul zilei de sâmbătă, conform prognozei de specialitate publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 2 mai, ora 10:00 - 3 mai, ora 10:00, pentru municipiul București va fi în vigoare o infor
Incendiu la un restaurant pe strada Neagoe Vodă, 20 de persoane evacuate în siguranță
Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui restaurant situat pe strada Neagoe Vodă, a informat sâmbătă ISUBIF. Potrivit sursei citate, flăcările s-au manifestat pe aproximativ 5 metri pătrați, la nivelul tubulaturii de evacuare a fumului, și existau riscuri de propagare la clădirea învecinată.
Două aeronave F-16 au decolat de la Fetești după ce radarele au detectat pătrunderea unei drone în zona Chilia
Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la Baza 86 Aeriană de la Fetești după ce radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spațiul aerian național, în zona Chilia, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'Î
ANM: Vremea rămâne rece în acest weekend; temperaturile vor crește treptat în toată țara, începând de săptămâna viitoare
Vremea va rămâne rece în acest weekend, mai ales în sudul, estul și centrul țării, cu averse și intensificări ale vântului, inclusiv în București, unde maximele nu vor depăși 11 grade Celsius, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă până pe 9 mai 2026. De la î
Accident rutier la Piața Sudului între autobuz și tramvai; un pasager a fost rănit
O persoană a fost rănită în urma unui accident care a avut loc sâmbătă dimineață în Piața Sudului în care au fost implicate un autobuz STB și un tramvai, a informat Brigada Rutieră din cadrul DGPMB. 'La data de 2 mai, în jurul orei 8:02, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la Piața Sudului a
Familia Regală - prezentă la o slujbă oficiată de episcopul Macarie la Stockholm; întâlnire cu români din Suedia (GALERIE FOTO)
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu s-au întâlnit vineri cu românii din Stockholm și din alte orașe din Suedia și au luat parte la o rugăciune oficiată de episcopul Macarie. Familia Regală se află în această perioadă în Suedia, pentru a participa la ceremoniile oficiale prilejuite de an
UPDATE Prahova: Un bărbat a murit în urma accidentului de ATV de la Breaza, iar un copil a fost rănit
Un bărbat a murit după ce un ATV s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe raza orașului Breaza, în zona Valea Târsei, iar un copil în vârstă de șase ani a fost rănit ușor. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, bărbatul de 37 de ani se afla în stop cardio-respirator și a fost supus manevre













