VIDEO Explozie în Capitală/ Drăgan (IGPR): Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a operaționalizat un punct mobil în zonă
Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a anunțat sâmbătă că Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a operaționalizat, în zona blocului din Rahova unde a avut loc vineri explozia, un punct mobil privind eliberarea documentelor de identitate pentru persoanele afectate.
'Direcția Generală de Evidență a Persoanelor a operaționalizat aici în zonă un punct mobil pentru preluarea imaginilor persoanelor în vederea eliberării documentelor de identitate pentru persoanele care nu mai au astfel de documente, care le-au pierdut în acest eveniment. Și aș da aici un exemplu - în această dimineață primul document de identitate a fost eliberat bărbatului care a fost transferat la un spital din Austria', a spus Drăgan, într-o declarație de presă.
El a afirmat că structurile Ministerului Afacerilor Interne au acționat și acționează pe mai multe paliere, iar activități de cercetare la fața locului se derulează inclusiv la acest moment cu echipa din cadrul Poliției Române, dar și cu alți parteneri instituționali specializați.
Potrivit acestuia, în cazul tragediei au avut loc mai multe audieri. Totodată, au continuat activitățile de căutare a persoanelor în imobilul afectat. AGERPRES/(A - redactor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Citește și:
LIVE UPDATE Explozie puternică în Capitală; a fost activat Planul roșu de intervenție
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trofeul 'Mărul de Aur' va fi acordat municipiului Iași, sâmbătă, la Palatul Culturii
Municipiul Iași va primi sâmbătă, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Culturii, Trofeul 'Mărul de Aur' - FIJET, ediția 2026, în prezența conducerii Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Trofeul 'Mărul de Aur' va fi acordat municipiului Iași ca recunoaștere a eforturilor depuse
Ceasuri și mașini de lux de peste 500.000 de euro și o colecție de vinuri rare - în Licitația Artmark 'Gentlemen's Club'
Cele mai râvnite nume din orologeria și industria auto mondială - Ulysse Nardin, Hublot, Breguet, Audemars Piguet, Cartier, Omega, Jaguar și Mercedes -, branduri asociate cu staruri din sport, muzică, cinema ori mari personalități ale istoriei, precum Prințesa Diana, vor intra în Licitația Artmark 'Gentlemen's Club', programată pe 2 iulie.
Galați: Turneu internațional de volei pe plajă, în perioada 18-21 iunie
Municipiul Galați va găzdui, în perioada 18-21 iunie, cea de-a treia ediție a 'Galați Open Beach Volleyball International Tournament 2026', competiție internațională de volei pe plajă la care vor participa sportivi din România și din mai multe țări europene. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat că orașul deschide sezonul
Harghita: Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Odorheiu Secuiesc; opt locatari s-au autoevacuat
O explozie urmată de incendiu s-a produs miercuri într-un apartament situat la etajul II al unui bloc de locuințe din municipiul Odorheiu Secuiesc, fără a fi înregistrate victime. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Harghita, incendiul s-a manifestat cu flacără în interiorul apartamentului, iar casa scării a fost inundată cu fum.
Bihor: 22 de cupluri orădene cu 50 ani de căsnicie au fost premiate de Primărie
Viceprimarul din Oradea, Teofil Filimon, a felicitat miercuri, în sala mare a primăriei, 22 de cupluri din oraș care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea, a informat Biroul de presă al instituției. Potrivit unui comunicat de presă, fiecare pereche a primit o diplomă aniversară, flor
Aproximativ 2.000 de alergători sunt așteptați să participe la semimaratonul Buzău 21K, pentru opt cauze caritabile
Aproximativ 2.000 de alergători sunt așteptați, în data de 27 septembrie, la semimaratonul Buzău 21K, eveniment sportiv care își propune să susțină financiar opt cauze caritabile. Buzău 21K este organizat de Fundația Comunitară Buzău. Traseele de alergare vor porni de la Stadionul de Atletism Buzău, vor străbate Parcul Crâng
Péter György (Caritas): Noile reguli de relicențiere a serviciilor sociale afectează persoanele cu dizabilități
Noile reguli de relicențiere a serviciilor sociale provoacă îngrijorare în rândul organizațiilor care asigură servicii pentru persoane cu dizabilități. Furnizorii de servicii sociale susțin că unele locuințe protejate și centre rezidențiale nu vor mai putea funcționa din cauza noilor criterii privind amplasarea lor, iar benef
Brăila: Restaurant amendat cu 60.000 de lei și activitate suspendată pentru deversarea de ape uzate în Dunăre
Un operator economic din domeniul alimentației publice a fost sancționat cu amenzi în valoare totală de 60.000 de lei și cu suspendarea activității, după ce comisarii Gărzii de Mediu Brăila au constatat că evacua direct în fluviul Dunărea ape uzate fecaloid-menajere rezultate din activitatea restaurantului. Potrivit Gărzii de Mediu
Constanța: Autobuzele etajate revin pe traseul City Tour din 19 iunie
Autobuzele etajate revin pe traseul estival City Tour începând cu 19 iunie, oferind constănțenilor și turiștilor posibilitatea de a descoperi principalele atracții ale orașului și ale portului, a anunțat miercuri compania de transport public CT Bus. În portul maritim, călătorii pot să vadă silozurile construite de Anghel Sali
Alba: Un nou protest spontan la Fabrica de Arme Cugir
Sute de angajați ai Fabricii de Arme Cugir au întrerupt activitatea miercuri, pentru câteva ore, după ce nu și-au primit salariile la începutul acestei săptămâni. Nemulțumiți că nu li s-au virat banii în data de 15, salariații au oprit temporar activitatea, reîntorcându-se în hală după o discuție
Protest al sindicaliștilor din educație/Participanții au plecat în marș spre Palatul Parlamentului
Câteva mii de participanți la protestul organizat miercuri în fața Guvernului de sindicatele din educație împotriva prevederilor proiectului noii legi a salarizării au pornit în marș spre Palatul Parlamentului. Poliția Rutieră este prezentă pentru restricționarea progresivă a traficului auto pe traseul de deplas
Tulcea: Proiect al copiilor pentru marcarea centenarului primelor rezervații naturale declarate oficial din România
Asociația GeoD pentru promovarea geodiversității a început activitățile din cadrul proiectului 'Consulatul muntelui Consul - un proiect al copiilor din Horia și Izvoarele, județul Tulcea, dedicat centenarului primei rezervații naturale din România (1927-2027)', prima întâlnire organizată în județ marcând inclusiv 100 de ani
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din opt județe, până joi dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Foto:
Constanța: Festival Urban în Estetică Steampunk în parcurile orașului, cu proiecții de film și spectacole de teatru
Parcurile din cartierele municipiului Constanța devin 'scene de poveste' în această vară, cu spectacole de teatru, ateliere creative, jocuri, proiecții de film, prima manifestare de acest gen desfășurându-se în weekendul 19-20 iunie, în Parcul Poarta 6, a informat, miercuri, administrația locală. Potrivit Primăr
Sălaj: Masă caldă și sprijin după școală pentru copii din Zalău, printr-un proiect european
Peste 440 de preșcolari și școlari din municipiul Zalău, în special din cartierul Ortelec și din zonele cu locuințe sociale, vor beneficia de servicii complete de tip 'școală după școală' (after-school) menite să prevină abandonul școlar. Proiectul hotărârii, care vizează aprobarea depunerii cererii de finanțare pentru iniț












