REPORTAJ/Timiș: 'Bijuteriile' pe patru roți i-au cucerit pe localnici și turiști la Retroparada Auto - ediția de toamnă (GALERIE FOTO)
Piața Unirii din Timișoara a devenit, sâmbătă, un adevărat muzeu în aer liber al eleganței pe patru roți la cea de-a XXVII-a ediție a Retroparadei Toamnei, în cadrul căruia au putut fi admirate peste 100 de vehicule de colecție din 30 de orașe ale țării.
'Bătrâna doamnă' prezentă în paradă a fost, și de data aceasta, un Buick Master Six din anul 1926, printre atracții numărându-se și modele ale 'automobilelor astronauților americani'.

Și pentru că nu sunt văzute prea des pe șosele, ele trezesc un interes deosebit în rândul pasionaților de mașini, al seniorilor care își amintesc cu nostalgie de perioadele în care bunicii lor își imortalizau imaginea în fotografii lângă un astfel de automobil sau al copiilor, care văd asemenea mașini în colecțiile lor de jucării.
Cătălin Vasii, care a participat la toate edițiile Retroparadei auto organizate de Retromobil Club Român Timișoara, este proprietarul unei astfel de bijuterii pe patru roți, cu un design sportiv și elegant - Corvette C3, despre care spune că a fost modelul de mașină pe care îl primeau astronauții americani ca recompensă, după ce reveneau din misiuni.

El a declarat, pentru AGERPRES, că este atras de mașinile de epocă, pentru că îi amintesc mult de copilărie.
'Eu am un Corvette C3 din anul 1980, dar modelul s-a făcut între 1968 și 1982. Ce e interesant la mașinile Corvette, este că astronauții foloseau Corvette-uri. Fiind funcționari publici, ei nu aveau voie să primească cadouri, dar o firmă, un dealer de Corvette din Florida, a venit cu o schemă în care aceștia primeau Corvette-uri sub formă de închiriere cu o taxă simbolică de un dolar pe an. Astfel, toți astronauții foloseau Corvette, în perioada în care SUA chiar o duceau bine. De exemplu, este un film în care Jack Nicholson joacă rolul unui astronaut la pensie și conduce un Corvette exact ca acesta. Este o mașină foarte frumoasă, sunt fotografii cu Jimi Hendrix la volanul unei mașini identice. De obicei, cine conduce mașină clasică, conduce acele mașini clasice pe care le vedea la televizor sau în copilărie. Și atunci, fiecare generație cu copilăria proprie. Pasiunea pentru astfel de mașini este un fel, în mod secret, de a ne retrăi un pic copilăria, de a conduce mașinile pe care le vedeam în filme', a detaliat Cătălin Vasii.
Lui îi place să conducă automobilul în special în afara orașului, mai puțin iarna, pentru că mașina nu are sisteme electronice de siguranță, dar este pregătit să participe și la raliuri auto.
Și pentru că modelul mașinii amintește de filmele de acțiune cu protagoniști celebri, atrage orice privire.
'Sigur că mă simt măgulit când văd că privirile celorlalți participanți în trafic se rotesc după mașina mea. Simt un alint. Conduc, preferabil afară din oraș, dar nu foarte departe, unde să nu fie aglomerat drumul, astfel încât să mă pot bucura de experiență. Nu prinde viteză foarte mare, pentru că fix în perioada aceea de prin 1977 a început criza petrolului și a fost redusă puterea motorului, ca să nu consume prea mult, după standardele de atunci', detaliază Cătălin Vasii.

O altă bijuterie pe patru roți, care a atras inclusiv zeci de turiști sârbi, a fost o decapotabilă Lotus Super 7 alb cu două locuri din 1990, care nu a necesitat până acum absolut nicio reparație sau schimbarea vreunei piese.
'O mașină extraordinară, nu a fost necesar să schimb sau să repar absolut nimic la ea. Am cumpărat-o în urmă cu 15 ani de la un medic din Germania, care o ținea să meargă numai pe Coasta de Azur. Ducea mașina cu remorca până acolo și atât. Sigur că noi nu o ținem doar în garaj, o mașină trebuie plimbată, pentru că altfel, apar probleme', spune proprietarul mașinii, domnul Vali.
Soții Corina și Vali conduc Lotusul alternativ, mai ales la sfârșit de săptămână, când dorul de libertate devine mai evident. Sunt colecționari de mașini retro cu multă pasiune.
'Ne plimbăm cu ea în weekenduri. Când o conduc am un sentiment de libertate, de satisfacție. E plăcut, e frumos. Simți că lucrează și adrenalina, pentru că mașina prinde 200 de kilometri pe oră, chiar dacă nu o turăm la maximum. Este făcută pe un șasiu de mașină de Formula 1 de la Lotus. Mergem prin apropiere de Lugoj, la Crivina. E un drum bine asfaltat, fără gropi. Când plouă, tragem copertina. Acasă mai avem un Porsche', spune doamna Corina.

Printre admiratorii Retroparadei auto l-am întâlnit și pe consilierul local Simion Moșiu, cu un elegant Mercedes SL 380, ediție americană din 1984, cumpărată anul trecut.
Numărul mare al mașinilor expuse, dar și al vizitatorilor, mulți dintre ei, turiști, l-a făcut pe Moșiu să remarce necesitatea construirii unui muzeu al colecțiilor, al premierelor, al tehnicii.
'Facem și acum un apel la administrația locală și județeană, poate se gândesc să facă un muzeu al colecțiilor sau un muzeu al premierelor sau al tehnicii. Timișoara ar merita să aibă un altfel de muzeu, care să expună o parte din istoricul și din identitatea bănățeană. Un muzeu care, pe lângă faptul că ar culturaliza tineri care nu știu ce a fost Banatul pe vremuri, ar crește și interesul turiștilor care ne vizitează. Ar fi un loc unde s-ar polariza prezentul cu trecutul, s-ar schimba impresii, imagini, amintiri, piese. Cred că mai ales după ce am avut onorantul titlu de Capitală Culturală Europeană, un astfel de muzeu ar fi 'cireașa de pe tort' pentru viitor', a punctat Simion Moșiu.
Meda Moșiu spune că Mercedesul ei, cadou primit anul trecut de la tatăl Simion Moșiu, impune eleganță, respect și o ținută pe măsură când conduce autovehiculul.
'Pasiunea pentru mașini am moștenit-o de la tata, care mi-a insuflat admirația pentru tot ceea ce este vintage și vechi, de la antichități, cărți poștale, timbre, bijuterii până la mașini. Am permis din 2014, dar o conduc din 2024. Nu este o mașină de daily drive. O conduc doar din pasiune, când facem câte o ieșire. Sigur, când conduc mașina aceasta mă simt 'specială', toată lumea își întoarce capul. În oraș, îmi place să o conduc pe falezele de pe malurile Canalului Bega. În rest, am mai făcut ieșiri cu cei de la Retromobil Timișoara, în afara orașului. E o mașină cu personalitate, elegantă, care atrage atenția în orice situație. Cred că oricine e pasionat de mașini cu adevărat, la un moment dat, ar trebui să achiziționeze o mașină retro', a explicat Meda Moșiu.
Sute de persoane s-au oprit pentru câteva clipe să-și facă poze lângă mașinile de epocă din Piața Unirii din Timișoara, inclusiv grupuri de turiști din Extremul Orient, aflați în trecere.
'Mesajul nostru este ca toată lumea să se bucure de aceste autovehicule, să le vadă și să atragem mai mulți pasionați. Pe șosele vedem astfel de mașini destul de rar sau ocazional, pentru că majoritatea proprietarilor vor să le mențină într-o stare cât mai impecabilă și cât mai bună. Motiv pentru care mașinile acestea fac un număr de kilometri destul de mic anual, sub 1.000 de kilometri pe an. Eu ies cu mașina mea de obicei prin oraș, în 90% din cazuri la evenimentele noastre', a arătat, pentru AGERPRES, Adrian Hațegan, organizatorul evenimentului.
O mașină care a adus zâmbete pe multe fețe a fost un microbuz obișnuit, pe care proprietarul l-a dotat și transformat, având pe capotă inscripția 'Comunicații Radio de Urgență', cu număr de înmatriculare 'KGB'.
'Este o poveste mai veche cu mașina aceasta. Eu am transformat-o și am dotat-o cu antene de transmisie. La bază, a fost doar interiorul de camper, un pat rabatabil. Restul, tot ce e în exterior, dușul solar, bagajul, aparatura radio a fost montat de mine. Am mers cu ea mult. Ultimul drum a fost până în Dolomiți, în Italia. E o mașină simplă, nu are ce să se strice la ea. (...). Mă bucur să văd că tinerii apreciază această paradă a mașinilor istorice, e ceva deosebit pentru ei', a explicat Stanciu Călincu. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: George Onea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Foto: (c) Otilia Halunga/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Doi motocicliști, accidentați pe DN 18, în Pasul Gutâi; ambii au fost spitalizați pentru îngrijiri medicale
Doi motocicliști care s-au acroșat pe DN 18, în Pasul montan Gutâi (900 de metri altitudine) au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din municipiul Baia Mare cu multiple leziuni, a informat, duminică seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Mihaela Ardelean. Accidentul s-a produs la ieșirea din orașul Baia S
ISU Vâlcea: Incendiul de la Băile Olănești nu este localizat; suprafața afectată - 27 de hectare (FOTO-VIDEO)
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea au anunțat că, începând cu ora 19:00, la incendiul de la Băile Olănești a început retragerea forțelor de intervenție, urmând ca duminică dimineață să fie reluate operațiunile de stingere a focarelor, suprafața afectată fiind de 27 de hectare.
UPDATE/CFR S.A: Traficul feroviar între Teiuș și Podu Mureș a fost reluat
Circulația feroviară între Teiuș și Podu Mureș a fost reluată după o întrerupere temporară cauzată de o defecțiune tehnică apărut în zona șinelor, a transmis duminică, într-un comunicat de presă, Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A. Potrivit sursei citate, problema tehnică identificată la km 398+560 a fos
Mureș: O persoană și-a pierdut viața după ce s-a accidentat grav în apropiere de Eremitu, anunță Salvamont
O persoană și-a pierdut viața, după ce s-a accidentat grav pe un teren greu accesibil în vecinătatea localității Eremitu, a informat, duminică, Salvamont Salvaspeo Mureș. 'Din nefericire, în ciuda intervenției echipelor de salvare, persoana grav accidentată și-a pierdut viața. La aflarea veștii, alte două persoane aflate la faț
Exercițiu internațional de amploare în România; peste 500 de militari și jandarmi din 19 state participă la antrenamente
Unul dintre cele mai mari exerciții de interoperabilitate organizate în Europa a început duminică în România, a informat Jandarmeria Română. Potrivit sursei citate, la antrenamente participă peste 500 de militari și jandarmi din 19 state de pe trei continente.
Atenționare de călătorie MAE/ Italia: Erupția vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Sicilia că erupția vulcanului Etna continuă, fiind perturbat traficul aerian. Autoritățile italiene au prelungit suspendarea zborurilor de pe Aeroportul din Catania până luni, la ora 00:00. P
Sibiu: Un bărbat - în stare gravă, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat
Un bărbat a fost rănit grav, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Cristian. 'La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipa
Persoană găsită decedată în interiorul unei centrale termice dezafectate din Târgu Mureș; e posibil să se fi electrocutat
O persoană neidentificată a fost găsită moartă în incinta unei centrale termice dezafectate din municipiul Târgu Mureș, a transmis, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, persoana respectivă se afla în zona unui panou de siguranțe electrice, existând posibilitatea să se fi electrocu
Cluj: Incendiu la un cămin studențesc al UBB; studenții au fost relocați temporar
Un incendiu a afectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un cămin studențesc al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, iar studenții evacuați au fost relocați temporar, majoritatea urmând să revină în cursul zilei de duminică în camerele lor, a anunțat, printr-un comunicat de presă, conducerea UBB. &
Report de peste 1,91 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 10,12 milioane de lei, respectiv de 1,91 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la categoria I de la Joker suma depășește 7,91 milioane de lei (peste 1,49 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminică, 27 septembrie, vor avea loc noi extrageri Loto
Buzău: Accident cu patru răniți în localitatea C.A. Rosetti
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe drumul național DN 2B, în localitatea C.A.Rosetti, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autoturisme, care au intrat în coliziune. Cele două mașini, car
Vreme normală pentru finalul lunii septembrie în București, până la jumătatea săptămânii viitoare (meteorologi)
Vremea din București se va încadra în normele perioadei din calendar, pe parcursul următoarelor zile, cu maxime termice de cel mult 23 de grade, respectiv minime ce vor oscila între 9 și 11 grade, relevă prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, &ici
Cod galben de intensificări ale vântului în șapte județe, luni; informare de vânt în majoritatea regiunilor, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează șapte județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea, pe parcursul zilei de luni, precum și o informare similară, valabilă până miercuri seara în cea mai mare parte a țării. Conform prognozei de special
Cod galben de ceață în zone din două județe situate în regiunea Moldovei, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizare nowcasting Cod galben de ceață, valabilă în orele următoare în zone din două județe din zona Moldovei. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în județul Suceava (la: Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Vama, Șaru Dornei, Frumosu, Dorna Candren
MApN: Dronă detectată în zona localității Chilia Veche; mesaj RO-ALERT pentru nordul județului Tulcea
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale, iar două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române au decolat pe














