Harghita: 'Un zâmbet, o îmbrățișare'- proiect al Crucii Roșii dedicat copiilor și tinerilor cu nevoi speciale
Mai mulți copii și tineri cu nevoi speciale din Harghita au participat, în ultimele luni, la activitățile desfășurate de filiala de Cruce Roșie Harghita, în cadrul proiectului 'Un zâmbet, o îmbrățișare', cu sprijinul voluntarilor, părinților și specialiștilor.
Potrivit informațiilor furnizate joi, într-o conferință de presă, de directoarea Crucii Roșii Harghita, Zsigmond Eva, beneficiari au fost copii și tineri cu sindrom Down, dar și cu autism, sau alte afecțiuni genetice sau nespecificate, cu vârsta cuprinsă între 11 și 35 ani, cu precădere din zona Ciuc, dar și membri ai familiilor lor, care au participat regulat la diferite activități de dezvoltare.
Implementarea nu a fost lipsită de provocări, de la întârzierea echipamentelor medicale și dificultăți în transportul beneficiarilor din satele din împrejurimi, sau nevoia de a lucra individual sau în grupuri foarte mici cu copiii și tinerii, din cauza afecțiunilor complexe.
Cu toate acestea, echipa de voluntari și părinți a reușit să depășească aceste probleme, cu răbdare și implicare.
'Pot să spun cu sufletul deschis că sunt foarte deschiși voluntarii, pentru că orice greutate a fost, s-a găsit o soluție. (...) La început ne-a fost un pic teamă, dar când am văzut că și părinții sunt deschiși, optimiști și le-au plăcut activitățile derulate, am avut un sentiment de bucurie și am simțit că ceea ce facem are sens', a declarat coordonatorul echipei de voluntari, Gârbea Attila.
În cadrul proiectului, copiii au participat la ateliere de creație, excursii, jocuri în aer liber, seri de dans și cântece, dar și la sesiuni de gimnastică medicală și kinetoterapie coordonate de specialiști.
Potrivit sursei citate, s-a observat îmbunătățirea coordonării motorii, creșterea încrederii în sine, dar s-au legat și relații de prietenie între copii și voluntari.
În paralel, părinții au fost implicați în activități dedicate lor, cum ar fi cursuri de prim ajutor, consiliere psihologică, seminarii medicale și întâlniri cu specialiști.
'Sunt venită aici cu fiul meu. Are 30 de ani și e cu Sindrom Down. Aceste activități sunt foarte importante, se dezvoltă copiii în fiecare zi câte un pic. (...) Aici lucrează mult cu motrica, desenează, taie cu foarfeca, lipesc. E nevoie să participe copiii la asemenea programe. (...) Am participat și noi, părinții, la activități', a spus Agnes Faluvegi, mama unuia dintre beneficiari.
Directoarea Crucii Roșii Harghita, Zsigmond Eva, a evidențiat și parteneriatul cu Școala 'Liviu Rebreanu' din Miercurea Ciuc, care a integrat copiii și tinerii din program în activitățile școlare extracurriculare.
Aceasta consideră că unul dintre cele mai mari câștiguri ale proiectului, pe lângă progresul individual al beneficiarilor, este și faptul că s-a creat o adevărată familie, existând intenția ca unele dintre aceste activități să se deruleze periodic și după încheierea proiectului.
Proiectul 'Un zâmbet, o îmbrățișare' a avut un buget de 80.000 de lei, din care 90% a fost asigurat de Crucea Roșie Română, iar restul - din fondurile filialei Harghita. AGERPRES / (AS, A - redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava: Femeie lovită mortal de un tren la Stroiești
O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit, duminică seară, după ce a fost lovită de trenul InterRegio Timișoara - Iași, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, femeia a fost surprinsă de trenul IR1831, pe raza localității Stroiești. 'Intervin pompierii
VIDEO Manifestație de susținere a premierului în Piața Victoriei
Câteva sute de persoane s-au adunat duminică, în Piața Victoriei, pentru a-și manifesta susținerea pentru premierul Ilie Bolojan. Manifestația pro-Bolojan are loc în contextul moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR împotriva Guvernului, ce urmează să se voteze marți, în Parlament. Susținătorii pre
Vrancea: Copil de 4 ani și 6 luni, găsit decedat într-o baltă din Suraia
Un copil în vârstă de 4 ani și 6 luni a fost găsit decedat, duminică după-amiază, într-o baltă neamenajată din comuna Suraia, după ce plecase de la o locuință unde se afla în vizită, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. Potrivit sursei citate, imediat după sesizarea mamei privind dispariția copilu
Sibiu: Cabană distrusă de un incendiu între localitățile Jina și Dobra; mai multe persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit duminică la o cabană între localitățile Jina și Dobra, 14 persoane autoevacuându-se. Potrivit ISU Sibiu, pompierii sibieni au intervenit între localitățile Jina și Dobra pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere,
Giurgiu: Incendiu în Ogrezeni: acoperișul unei case și o anexă, afectate de flăcări
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu, flăcările cuprinzând podul și acoperișul unei case, precum și o anexă, potrivit ISU Giurgiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Secției Mihăilești, cu patru au
UPDATE/Trafic reluat pe A3, după ce a fost întrerupt în urma unei coliziuni între mai multe autoturisme
Traficul rutier pe Autostrada 3, în dreptul kilometrului 48 al sensului de mers spre București, a fost reluat pe ambele benzi de circulație, după ce a fost întrerupt în urma unui accident, a informat IPJ Prahova. 'Traficul rutier pe Autostrada A3 a fost reluat pe ambele benzi de circulație, în zona producerii evenimentului. Din cercetări
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei după minivacanța de 1 Mai
Polițiștii rutieri acționează pentru siguranța circulației și gestionarea eficientă a valorilor de trafic, în condițiile în care duminică după-amiaza, pe Drumul Național 1 (E60), în județul Prahova, sunt înregistrate valori ridicate de trafic rutier, în contextul încheierii minivacanței de 1 Mai. Polițiștii rutieri din cadru
Caraș-Severin: Incendiu la un autotren care transporta butelii goale, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova
Pompierii militari din Caraș-Severin intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova. Potrivit ISU Caraș-Severin, autotrenul transportă butelii metalice goale. 'La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașa
Cutremur de 3,1 grade, produs duminică în județul Buzău
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs, duminică, la ora locală 12:14, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 134,1 km, în apropierea următoarelor orașe: 50 km su
Pitești: Accident grav la Câmpulung - un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit
Un tânăr a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier grav care a avut loc în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Potrivit IPJ Argeș, un autoturism care se deplasa din direcția Mioarele către Câmpulung a pierdut controlul direcției într-o curbă la dreapta. Mași
VIDEO UPDATE Caraș-Severin: Pompierii au sistat misiunile de stingere a incendiului de la Ilova; intervenția va fi reluată duminică dimineața
Echipajele terestre și aeriene și-au încheiat, sâmbătă, misiunile de stingere a incendiului de vegetație izbucnit în zona localității Ilova, retrăgându-se în cursul nopții, misiunile de intervenție urmând să fie reluate duminică dimineață, când va fi realizată o reevaluare a focarelor existente, a anunțat ISU Caraș-Severin.
Dâmbovița: Mesaj RO-ALERT privind prezența unui urs în orașul Pucioasa
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, pentru a semnala prezența unui urs în orașul Pucioasa, informează ISU Dâmbovița. La fața locului, pentru îndepărtarea ursului, intervine Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu un echipaj SMURD, împreună cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean D&
UPDATE Sibiu: Incendiu stins la Șura Mică; trei case și șase anexe, afectate
Pompierii au stins, sâmbătă, după șase ore, incendiul izbucnit în localitatea Șura Mică, care a afectat trei case și șase anexe, fără a se înregistra victime, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. 'Incendiul în urma căruia au fost afectate trei gospodării a fost lichidat. Focul s-a în
Prahova: Schiorul decedat în avalanșa din Bucegi era locotent-colonel la ISU Brașov
Schiorul care a decedat, sâmbătă, în avalanșa produsă pe Valea Coștilei din masivul Bucegi era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, fiind unul dintre cei mai pricepuți
UPDATE Prahova: Un bărbat surprins de avalanșa din Bucegi a murit
Un bărbat surprins de avalanșa care s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coștilei din masivul Bucegi a decedat, a precizat, pentru AGERPRES, șeful formației Bușteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu. Potrivit acestuia,












