Principele Radu, la primirea Ștafetei Veteranilor: Profesia dumneavoastră dă un exemplu excepțional și unic societății românești
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu i-au primit, miercuri, la Palatul Elisabeta, pe militarii participanți la Ștafeta Veteranilor.
'Este o minunată tradiție, care, în doisprezece ani, a dovedit cât de mare nevoie are societatea românească de exemplul dumneavoastră. În acești doisprezece ani, partea noastră de lume s-a confruntat cu o pandemie grea, cu un război, care nu s-a încheiat încă, și cu o aplecare a ochilor lumii către România și sud-estul Europei, către Republica Moldova, către Ucraina, mai mult decât oricând în istoria noastră contemporană. Cred că niciodată, în vremurile democratice, nu a fost mai limpede că profesia dumneavoastră dă un exemplu excepțional și unic societății românești', a afirmat ASR Radu.
Principele a evidențiat că, prin ceea ce fac, militarii Invictus întind o mână societății civile.
'Nu numai faptul că vă aduceți aminte de eroii din trecut și că îi omagiați pe cei de azi, dar și faptul că, prin ceea ce faceți, dați o mână societății civile atât de frumos întinsă dinspre ființa militară a națiunii noastre, încât nu se putea ca Familia Regală să nu vă susțină, pentru că rostul Familiei Regale este acela de a face legătura între toate familiile mai mici sau mai mari care compun națiunea noastră. Așa cum regii și reginele României au stat alături de Armată, din prima zi, până astăzi, tot așa ei au stat alături de profesiile din societatea civilă și au militat în toate generațiile pentru ca România să devină o țară democratică și liberă cu fața înspre Europa și valorile transatlantice', a adăugat Principele Radu.
Din partea militarilor Invictus a adresat un cuvânt Familiei Regale Cosmin Popa.
'Pe parcursul celor 25 de zile, vom purta din inimă în inimă mesajul care ne călăuzește în acest an: 'Uniți, vom cuceri orice obstacol!'. Misiunea care ne-a fost încredințată va fi îndeplinită cu devotament și onoare, așa cum am făcut-o de fiecare dată. Așa să ne ajute Dumnezeu!', a transmis Cosmin Popa.
Ștafeta Veteranilor, cel mai amplu proiect de educație și voluntariat dedicat memoriei eroilor și sprijinului militarilor răniți în acțiuni militare, misiuni și operații, eveniment aflat anul acesta la a XII-a ediție, a început miercuri, la București.
Inițiată în 2014 de voluntarii Invictus România, Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție națională care, an de an, adună sute de voluntari - militari activi și în rezervă, sportivi, tineri, profesori, familii întregi - în jurul unei misiuni simbolice: purtarea Drapelului Național, în alergare sau pe bicicletă, din Capitală până la Carei, locul unde, pe 25 octombrie 1944, s-a încheiat eliberarea teritoriului național în cel de-al Doilea Război Mondial.
În acest an, ștafeta se desfășoară simultan pe trei trasee simbolice - Albastru, Galben și Roșu - ce străbat țara din sud prin vest, centru și est, atingând toate județele și oprindu-se la monumentele eroilor locali.
Pe tot parcursul lunii octombrie, echipele de voluntari vor aduce Drapelul în fața fiecărei comunități, transformând alergarea într-un mesaj viu despre respect, memorie și unitate.
Evenimentul se va încheia pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la Monumentul Ostașului Român din Carei, printr-un moment solemn de recunoștință pentru eroii care au luptat pentru libertatea noastră.
Voluntarii Invictus sunt sprijiniți, ca în fiecare an, de către autoritățile centrale și locale, printre care Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne. Pe întregul traseu, participanții vor fi însoțiți de echipaje de poliție militară.
Asociația Voluntarilor Invictus se află sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Ziua Armatei Române, celebrată în județ
Ziua Armatei Române a fost marcată duminică în județul Teleorman prin ceremonii militare, religioase și depunerea de coroane de flori la monumentele dedicate memoriei eroilor patriei. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Ionuț Gâdea, a transmis un mesaj de recunoștință, apreciere și prețuire pe
UPDATE Neamţ: Trei băieţi şi două fete, transportaţi la spital în urma unui accident în comuna Ţibucani
Trei băieţi, în vârstă de 18, 19 şi 22 de ani, precum şi două fete, de 14 şi 18 ani, au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier care a avut loc noaptea trecută în satul Davideni din comuna Ţibucani, informează duminică ISU Neamţ. Potrivit sursei citate, la ora 04:03, prin apel la 112 a fost anunţat un accide
Cod galben de ceață densă în zone din toată țara, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceață, valabile în orele următoare în mai multe regiuni din țară, inclusiv în Capitală. Potrivit meteorologilor, ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 metri și izolat sub 50 metri va persista pân
Ziua Armatei Române, marcată prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are r
Buzău: Bărbat de 80 de ani, accidentat mortal de un tren care circula pe ruta Iași - București
Un bărbat în vârstă de 80 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Iași - București Nord, accidentul producându-se în municipiul Buzău, unde traficul feroviar a fost blocat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, din primele verificări efectuate la fața loc
Alba: Suceava - Capitala Tineretului din România 2028
Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România 2028, orașul fiind ales în etapa finală a selecției din care au mai făcut parte Brașov și Mediaș. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara, în cadrul Galei Tineretului din România, desfășurată la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, organizată de Ministe
Buzău: Motociclist rănit după ce a lovit o căprioară pe DN2 E85; traficul este dirijat
Un motociclist în vârstă de 28 de ani a fost rănit, sâmbătă, după ce a pierdut lovit o căprioară pe DN2 E85, în afara localității Mihăilești, județul Buzău, și a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se pe carosabil. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, accidentul s-a produs
Teleorman: Explozie urmată de incendiu într-o locuință din Roșiorii de Vede; două persoane au suferit arsuri
O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-o locuință din Roșiorii de Vede, iar două persoane au suferit arsuri, cauza probabilă a evenimentului fiind o acumulare de gaze de la o butelie care alimenta un aparat de gătit defect, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. ''Două persoane
ISUBIF: Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, unde a fost semnalată o fisură între scările imobilului, nu a fost afectată, au constatat specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). În urma evaluării, s-a permis accesul locatarilor în imobil, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucu
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate
Șeful ISUBIF, Irinel Precup, a declarat, sâmbătă, că au fost evacuate toate cele 65 de persoane găsite în blocul din București unde a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, iar alte măsuri vor fi stabilite în urma unui Comitet pentru Situații de Urgență. ''S-au constatat niște rosturi de dil
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.400 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, apoi în creștere până la valoarea de 1.400 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioad
ISUBIF: Locatari evacuați dintr-un bloc din Sectorul 6 unde a apărut o crăpătură între două scări (GALERIE FOTO)
Locatarii unui bloc cu opt etaje și 36 de apartamente din București au fost evacuați, sâmbătă, după ce a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului. ''Intervenim pe Drumul Taberei nr. 30, ca urmare a unui apel realizat prin numărul unic de Urgență 112, prin care un locatar a sesizat o crăpătură între d
Alba: Sportivi din 10 țări, la primul Campionat European de Airsoft
Zeci de sportivi din 10 țări participă, sâmbătă și duminică, la Alba Iulia, la primul Campionat European de Airsoft, organizat de Federația Europeană de Airsoft (European Airsoft Federation - EAF), în parteneriat cu Federația Română de Airsoft (FRA). Potrivit organizatorilor, concurează aproape 60 de sportivi din țări ca Germ
Seceta pedologică persistă în mai multe regiuni agricole, în perioada 24-30 octombrie (agrometeo)
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în Banat, pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea și Crișana, precum și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 24-30 octombrie. '














