Neamț: Sala Polivalentă din Piatra-Neamț, reabilitată energetic cu fonduri elvețiene nerambursabile
Sala Polivalentă din Piatra-Neamț va fi reabilitată energetic în cadrul unui proiect în valoare de 45 de milioane de lei, din care 33 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile elvețiene.
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a declarat, citat într-un comunicat de presă, că finanțarea este asigurată prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, de transformare a clădirilor publice existente în clădiri eficiente energetic NZEB, ceea ce înseamnă un consum de energie aproape de zero.
'Sala Polivalentă din Piatra-Neamț, una dintre cele mai mari și importante infrastructuri din Moldova, cu o suprafață de 11.000 de metri pătrați, intră în reabilitare după 15 ani de la inaugurare. De câte ori nu am trecut prin emoții și chiar momente neplăcute din cauza acoperișului care a cedat? Ei bine, acele vremuri rămân în urmă! În primăvara acestui an am depus proiectul pentru finanțare, cu promisiunea că nu lăsăm această sală să își stingă luminile. (...) Vom schimba acoperișul și vom pune capăt problemelor care ne-au dat atâtea bătăi de cap. Vom moderniza interiorul și tâmplăria, pentru ca sala să găzduiască și concerte sau evenimente culturale. Vom reface complet instalațiile și vom monta panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme moderne, astfel încât clădirea să fie una sustenabilă și eficientă energetic', a transmis Adrian Niță.
Clădirea, construită în perioada 2005-2010, cu o capacitate de 4.000 de locuri, are un consum energetic ridicat, cauzat de lipsa termoizolației performante.
În plus, sistemele tehnice sunt supradimensionate sau ineficiente și nu există un sistem integrat de automatizare.
De asemenea, spațiile nu sunt adaptate la cerințele de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități, iar distribuția neuniformă a agentului termic generează un disconfort termic accentuat.
Urmează să fie scoasă la licitație proiectarea și execuția obiectivului, iar lucrările ar urma să înceapă în primăvara anului 2026. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Prezența unui urs, semnalată în Moțăieni; a fost emis mesaj RO-ALERT
Prezența unui urs a fost semnalată luni dimineață în satul Cucuteni din comuna dâmbovițeană Moțăieni, iar populația a fost avertizată printr-un mesaj RO-ALERT, informează ISU Dâmbovița. 'În această dimineață, în jurul orei 06:40, a fost semnalată prezența unui animal sălbatic (urs) în comuna Moțăieni, sa
Suceava: Femeie lovită mortal de un tren la Stroiești
O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit, duminică seară, după ce a fost lovită de trenul InterRegio Timișoara - Iași, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit sursei citate, femeia a fost surprinsă de trenul IR1831, pe raza localității Stroiești. 'Intervin pompierii
VIDEO Manifestație de susținere a premierului în Piața Victoriei
Câteva sute de persoane s-au adunat duminică, în Piața Victoriei, pentru a-și manifesta susținerea pentru premierul Ilie Bolojan. Manifestația pro-Bolojan are loc în contextul moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR împotriva Guvernului, ce urmează să se voteze marți, în Parlament. Susținătorii pre
Vrancea: Copil de 4 ani și 6 luni, găsit decedat într-o baltă din Suraia
Un copil în vârstă de 4 ani și 6 luni a fost găsit decedat, duminică după-amiază, într-o baltă neamenajată din comuna Suraia, după ce plecase de la o locuință unde se afla în vizită, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. Potrivit sursei citate, imediat după sesizarea mamei privind dispariția copilu
Sibiu: Cabană distrusă de un incendiu între localitățile Jina și Dobra; mai multe persoane s-au autoevacuat
Un incendiu a izbucnit duminică la o cabană între localitățile Jina și Dobra, 14 persoane autoevacuându-se. Potrivit ISU Sibiu, pompierii sibieni au intervenit între localitățile Jina și Dobra pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere,
Giurgiu: Incendiu în Ogrezeni: acoperișul unei case și o anexă, afectate de flăcări
Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Ogrezeni, județul Giurgiu, flăcările cuprinzând podul și acoperișul unei case, precum și o anexă, potrivit ISU Giurgiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Secției Mihăilești, cu patru au
UPDATE/Trafic reluat pe A3, după ce a fost întrerupt în urma unei coliziuni între mai multe autoturisme
Traficul rutier pe Autostrada 3, în dreptul kilometrului 48 al sensului de mers spre București, a fost reluat pe ambele benzi de circulație, după ce a fost întrerupt în urma unui accident, a informat IPJ Prahova. 'Traficul rutier pe Autostrada A3 a fost reluat pe ambele benzi de circulație, în zona producerii evenimentului. Din cercetări
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei după minivacanța de 1 Mai
Polițiștii rutieri acționează pentru siguranța circulației și gestionarea eficientă a valorilor de trafic, în condițiile în care duminică după-amiaza, pe Drumul Național 1 (E60), în județul Prahova, sunt înregistrate valori ridicate de trafic rutier, în contextul încheierii minivacanței de 1 Mai. Polițiștii rutieri din cadru
Caraș-Severin: Incendiu la un autotren care transporta butelii goale, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova
Pompierii militari din Caraș-Severin intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe DN 6, între localitățile Armeniș și Teregova. Potrivit ISU Caraș-Severin, autotrenul transportă butelii metalice goale. 'La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașa
Cutremur de 3,1 grade, produs duminică în județul Buzău
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs, duminică, la ora locală 12:14, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 134,1 km, în apropierea următoarelor orașe: 50 km su
Pitești: Accident grav la Câmpulung - un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit
Un tânăr a decedat, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier grav care a avut loc în noaptea de 2 spre 3 mai, pe strada Târgoviște din municipiul Câmpulung. Potrivit IPJ Argeș, un autoturism care se deplasa din direcția Mioarele către Câmpulung a pierdut controlul direcției într-o curbă la dreapta. Mași
VIDEO UPDATE Caraș-Severin: Pompierii au sistat misiunile de stingere a incendiului de la Ilova; intervenția va fi reluată duminică dimineața
Echipajele terestre și aeriene și-au încheiat, sâmbătă, misiunile de stingere a incendiului de vegetație izbucnit în zona localității Ilova, retrăgându-se în cursul nopții, misiunile de intervenție urmând să fie reluate duminică dimineață, când va fi realizată o reevaluare a focarelor existente, a anunțat ISU Caraș-Severin.
Dâmbovița: Mesaj RO-ALERT privind prezența unui urs în orașul Pucioasa
Un mesaj RO-ALERT a fost transmis sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, pentru a semnala prezența unui urs în orașul Pucioasa, informează ISU Dâmbovița. La fața locului, pentru îndepărtarea ursului, intervine Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu un echipaj SMURD, împreună cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean D&
UPDATE Sibiu: Incendiu stins la Șura Mică; trei case și șase anexe, afectate
Pompierii au stins, sâmbătă, după șase ore, incendiul izbucnit în localitatea Șura Mică, care a afectat trei case și șase anexe, fără a se înregistra victime, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. 'Incendiul în urma căruia au fost afectate trei gospodării a fost lichidat. Focul s-a în
Prahova: Schiorul decedat în avalanșa din Bucegi era locotent-colonel la ISU Brașov
Schiorul care a decedat, sâmbătă, în avalanșa produsă pe Valea Coștilei din masivul Bucegi era locotenent-colonel în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, fiind unul dintre cei mai pricepuți











