MApN: Fragmente de drone folosite de Rusia în războiul din Ucraina, identificate pe teritoriul României
În urma a peste 50% din atacurile Rusiei asupra Ucrainei în apropierea granițelor României în timpul cărora s-au folosit drone rusești fragmente de drone au căzut pe teritoriul României, se arată în datele transmise duminică AGERPRES de Ministerul Apărării Naționale (MApN), după ce sâmbătă seara populația din nordul județului Tulcea a primit două mesaje Ro-Alert pe fondul războiului din Ucraina.
Datele MApN arată că din luna februarie a anului 2022, atunci când Rusia a declanșat conflictul armat în Ucraina, în apropierea granițelor României s-au înregistrat 52 de atacuri exclusiv pe teritoriul Ucrainei, în care au fost implicate drone rusești.
Dintre acestea, în 38 de situații, au ajuns fragmente de drone pe teritoriul României, în zona Deltei Dunării, iar în 10 situații drone rusești au pătruns în spațiul aerian al României.
Sâmbătă seara, populația din comunitățile aflate în imediata apropiere a nordului județului Tulcea, inclusiv cea din municipiu, zonă aflată la granița cu Ucraina, a primit două mesaje de alertă extremă și a fost îndemnată să se adăpostească în locuri sigure, în contextul în care o dronă rusească a fost detectată în spațiul aerian al României.
'Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche, România, spre sud-vest de Izmail (regiunea Odesa, Ucraina, n.red.) și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina', se arată într-un comunicat al MApN.
În acest context, aeronave F-16 și Eurofighter Typhoon, pilotate de militari români și germani, au monitorizat zona, până la ora 21.30, și au primit autorizarea de a doborî ținta, potrivit sursei amintite.
'Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ținta, vizual și radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluției. Piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul', a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, colonel Corneliu Pavel.
În comunicatul de presă, MApN condamnă încă o dată acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.
'Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO. România rămâne ferm angajată în îndeplinirea obligațiilor sale ca stat membru al Alianței și va continua să colaboreze strâns cu partenerii și aliații pentru monitorizarea și apărarea spațiului aerian național. Ministerul Apărării Naționale asigură opinia publică că toate măsurile necesare pentru garantarea securității naționale sunt aplicate permanent, iar structurile de apărare sunt pregătite să răspundă prompt oricărei situații similare', se mai specifică în sursa amintită. AGERPRES/(AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Sibiu: Patru persoane, între care o minoră de 16 ani, rănite în accidentul de la Boiţa
Patru persoane, între care o adolescentă de 16 ani, au fost rănite și transportate la spital în urma accidentului rutier produs duminică seara pe DN 7, la ieșirea din localitatea Boița spre județul Vâlcea, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Coliziunea dintre cele două autoturisme s-ar fi produs după ce
Dâmbovița: Trei persoane rănite după ce o mașină condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un autovehicul, pe DN72
Trei persoane au fost rănite duminică seara într-un accident pe DN 72, în localitatea dâmbovițeană Șuța Olteni, după ce mașina condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, informează IPJ Dâmbovița. 'Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 18
VIDEO LIVE UPDATE Iaşi: Planul Roşu de Intervenţie-dezactivat după accidentul de la Ţigănaşi soldat cu nouă victime, dintre care una intubată
Planul Roșu de Intervenție, activat duminică seara în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, județul Iași, unde un microbuz s-a răsturnat într-o curbă, a fost dezactivat la ora 20:59, bilanțul final fiind de nouă victime, dintre care o tânără de 27 de ani, inconștientă, a fost intubată, potrivit informațiilor transmise de Min
Timiș: Copil de trei ani, rănit de un monument funerar care s-a desprins, într-un cimitir
Un copil de trei ani a fost rănit, duminică, de un monument funerar dintr-un cimitir din municipiul Timișoara care s-a desprins, minorul fiind transportat la spital. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de un bărbat că în cimitirul de pe Calea Șagului, un monument funerar s-ar fi desprins și l-ar
Maramureș: Trei ucraineni aflați de mai multe zile în munți, recuperați de Salvamont în stare critică
Trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului au fost recuperați de salvatori din vecinătatea Vârfului Pop Ivanu (1.700 metri altitudine), într-o stare de epuizare fizică avansată, a informat, duminică, reprezentanta Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru. 'Cele t
Sălaj: Cei trei minori dispăruți joi, găsiți în județul Cluj, după o amplă acțiune de căutare
Cei trei minori, cu vârste de 11, 12 și 13 ani, plecați voluntar în 29 octombrie de pe un teren viran din localitatea Borla, au fost identificați de forțele de ordine, ultimul dintre aceștia fiind găs
Noi taloane de pensie pentru beneficiarii care primesc banii pe card, în patru județe (ministru)
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va distribui, începând cu plata drepturilor din luna noiembrie, noi taloane mov pentru pensionarii care primesc pensia în cont bancar sau pe card, în județele Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita și Ialomița, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole, într-o postare pe Facebook. 'Înc
Prognoză INHGA: Debitul maxim al Dunării, sub mediile multianuale în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) se va situa sub mediile multianuale în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie 2027, iar regimul hidrologic pe râurile interioare va fi la valori cuprinse între 30% și 80% din mediile lunare, însă valorile ar putea coborî și sub 30% în bazinele hidrografice: Cr
Meteo București: Vreme rece, ploi și intensificări ale vântului, până miercuri seara
Vremea va fi închisă și rece în București, în următoarele zile, cu ploi și intensificări ale vântului, care va atinge la rafală viteze de 50 - 60 km/h, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 noiembrie, ora 10:00 - 2 noiembrie, ora 8:00, cerul va fi &
MAI: Peste 100 de reprezentanți ai profesorilor - instruiți cum să fie atenți și să semnaleze portul de obiecte periculoase
Peste 100 de reprezentanți ai cadrelor didactice au fost instruiți cu privire la necesitatea manifestării unei atenții sporite pentru identificarea și semnalarea situațiilor care implică portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase, a anunțat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne. 'În contextul reluării cursurilor după vacanța școlară,
Cod portocaliu de precipitații abundente în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, până luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de precipitații importante cantitativ, valabilă până luni, la ora 10:00, în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, unde cantitățile de apă vor ajunge la 50 - 70 de litri pe metrul pătrat. Potrivit meteorologilor, în interva
UPDATE Prahova: Trei răniți în accidentul de la Posada, duși la spitalul din Ploiești
Trei dintre persoanele aflate în autoturismele implicate într-un accident produs, duminică, pe DN 1, la Posada, au fost transportate la spitalul din Ploiești. 'Pasagerii celor două autoturisme, de sex feminin, cu diverse traumatisme, însă aflate în stare de conștiență, au început deplasarea către UPU Ploiești cu ambulanțe SMUR
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și, respectiv, 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Primul seism, de magnitudine 3, s-a produs la ora locală 00:46, în jude
CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara; o persoană a fost lovită de un tren internațional
Un incident în urma căruia un tren internațional de călători, operat de CFR Călători, a lovit o persoană a avut loc sâmbătă seara în stația București Nord, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A., într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'În această seară, în jurul orei 18:30,
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național, a anunțat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, alerta aeriană a încetat pentru județele Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceava. Inițial, MApN a anunțat că sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană





