logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Protest al sindicatelor din administrația publică locală, pe 15 septembrie, în Capitală

Imagine din galeria Agerpres

Reprezentanți ai federațiilor sindicale reprezentative din administrația publică locală vor participa, pe 15 septembrie, în Capitală, la un protest împotriva măsurilor de reducere a personalului în acest domeniu anunțate de Guvern, iar o delegație a manifestanților va discuta cu prim-ministrul Ilie Bolojan, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, președintele Sindicatului Național 'Forța Legii', Ringo Dămureanu.

'În primul rând, nu este echitabil, pentru că, vedeți, la aceeași categorie de locuitori sunt primării cu personal mai mult sau mai puțin, pe de altă parte, fenomenul îmbătrânirii și plecărilor naturale din sistem împreună cu cel al neîntineririi reprezintă amenințări grave la adresa administrației publice locale. Practic, nu mai avem oameni noi care să vină în sistem, tineri absolvenți, personalul este oricum subdepășit și a se lua măsuri din acestea pur contabile, fără niciun fel de consultare, nu reprezintă ceva util pentru administrația publică', a susținut Ringo Dămureanu.

El a menționat că reprezentanți ai sindicatelor din administrația publică locală au mai avut o întâlnire cu premierul în cadrul Consiliului Național Tripartit și au arătat probleme reale din administrația publică și au menționat că sunt de acord cu eficientizarea administrației, dar pornind de sus în jos, de la funcția de primar, administrator public, eliminarea viceprimarilor, reducerea indemnizației consilierilor locali sau chiar neindemnizarea acestora, eliminarea consilierilor personali pentru primari, viceprimari, în special la comune și orașele mici.

'Sunt foarte multe măsuri de reformă pe care Guvernul ar putea să le ia, dar faptul că se reduc așa, din pix, fără niciun fel de consultare, nu reprezintă ceea ce trebuie (...). În primul rând protestăm împotriva faptului că Guvernul a dorit să ia aceste măsuri fără să consulte. Ãsta este primul semnal de protest (...). Este necesară reluarea dialogului', a afirmat Ringo Dămureanu.

De la începutul acestei luni, mare parte din administrația locală nu lucrează cu publicul, în semn de protest, a arătat el.

'Peste trei sferturi dintre primării, la nivel teritorial (...), au lipit pe uși: 'Protest, nu lucrăm cu publicul'; au cerut înțelegerea cetățenilor, însă, din păcate, nu aceasta este soluția, pentru că nu cetățenii sunt de vină pentru că guvernanții doresc să adopte măsuri pe care nu le discută cu cei interesați. Vor continua cu siguranță măsurile de protest, dacă Guvernul nu arată o deschidere spre dialog cu autoritățile administrației locale și cu sindicatele din administrație', a adăugat Ringo Dămureanu.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Național 'Forța Legii', luni, între orele 10:00-11:00, participanții la protest se vor aduna în Piața Victoriei - alveola centrală. Între orele 11:00-13:00, adunarea publică se va desfășura în Piața Victoriei. În intervalul orar 13:00-14:00, manifestanții se vor deplasa în marș către Parcul Izvor. Între orele 14:00-15:00 vor staționa la Palatul Parlamentului - alveola Parc Izvor, iar după ora 15:00 va avea loc defluirea participanților. AGERPRES/(A, AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 5328

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 05-06-2026 16:21

Bihor: Peste 300 de vinuri sunt prezentate la Salonul Millésime din Cetatea Oradea

Salonul Vinurilor Millésime, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost deschis vineri în Cetatea Oradea, reunind 26 de crame din România și Republica Moldova și peste 300 de vinuri prezentate publicului, într-un eveniment dedicat promovării culturii vinului și educației oenologice. La deschiderea oficială, președintele Con

Administratie 05-06-2026 16:19

Galați: Peste 100 de campioni din județ ai ultimilor 50 de ani, celebrați la Gala Gloriei Sportive 1976-2026

Peste 100 de sportivi gălățeni care au reprezentat România la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Campionatele Europene în ultimii 50 de ani au fost celebrați vineri, în cadrul Galei Gloriei Sportive Gălățene 1976-2026, eveniment dedicat performanțelor care au contribuit la promovarea numelui Galațiului în lume. Potrivit președi

Social 05-06-2026 16:09

Apele Române: Alimentarea cu apă la Vălenii de Munte a fost reluată în jurul orei 15:00

Alimentarea cu apă la Vălenii de Munte a fost reluată vineri, în jurul orei 15:00, după întreruperea temporară cauzată de creșterea turbidității apei pe fondul precipitațiilor abundente, potrivit Administrației Naționale 'Apele Române'. 'Alimentarea cu apă din barajul Paltinu se desfășoară în condiții normale, prin golirea d

Social 05-06-2026 16:06

Dronă explodată la Constanța/ Manevrele navelor - reluate după aproximativ șapte ore

Manevrele navelor în Portul Constanța au fost reluate, după ce au fost suspendate timp de aproximativ șapte ore în urma exploziei unei drone maritime, produsă vineri în port, a anunțat Autoritatea Navală Română (ANR). Referitor la incidentul produs în dreptul danei 78, ANR a transmis că a acționat 'în co

Administratie 05-06-2026 15:57

Tulcea: Proiect de dezvoltare româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, lansat de comuna Luncavița

Comuna Luncavița din județul Tulcea a lansat, vineri, un nou proiect româno-ucrainean finanțat de Uniunea Europeană, care are drept obiectiv protejarea comunităților locale și dezvoltarea activităților sustenabile prin crearea de noi forme de cooperare. Proiectul a început în luna aprilie a acestui an, are un buget total de 878.959 de euro, e

Social 05-06-2026 15:30

Dronă explodată la Constanța/Arafat: Putem să sistăm evacuarea și să permitem oamenilor să se întoarcă la normal

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat, vineri după-amiază, încetarea măsurilor de evacuare dispuse în urma incidentului provocat de explozia unei drone în zona litoralului, precizând că populația poate reveni la activitățile obișnuite. 'Structurile ne-au prezentat fiecare punctul de vedere, s-a discutat

Administratie 05-06-2026 15:14

Arad: Călătorii care folosesc tramvaie și autobuze în municipiu au acces instant la o bibliotecă digitală cu 50.000 de materiale

Călătorii din tramvaiele și autobuzele care circulă în municipiul Arad au, începând de vineri, acces instant la o bibliotecă digitală care cuprinde peste 50.000 de volume, ziare de arhivă, studii sau publicații istorice, fiind nevoie doar de scanarea cu telefonul a unui cod de bare afișat în mijloacele de transport în comun.

Social 05-06-2026 14:50

Angajații organismelor intermediare regionale ale MIPE protestează față de măsurile de reorganizare (sindicat)

Angajații organismelor intermediare regionale din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au protestat în mai multe regiuni ale țării față de măsurile care vizează restructurarea structurilor implicate în gestionarea fondurilor europene, susținând că acestea riscă să afecteze capacitatea de atragere a finanțărilor europene.

Social 05-06-2026 14:47

Dronă explodată la Constanța, Sute de persoane evacuate de pe plaje ale litoralului, în mai multe stațiuni turistice

Sute de persoane au fost evacuate de pe plajă, în mai multe stațiuni ale litoralului, în județele Constanța și Tulcea, ca măsură preventivă, după ce o dronă maritimă a explodat vineri în Portul Constanța. Totodată, rutele de acces către plaje au fost blocate. În județul Constanța, au fost făcute evacuări în stațiuni

Social 05-06-2026 14:39

Giurgiu: Traficul pe Podul Prieteniei, dirijat pe o singură bandă în zona lucrărilor de reparații

Traficul rutier pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se desfășoară, vineri, alternativ, pe o singură bandă, în zona lucrărilor de reparații efectuate pe partea bulgară a podului, după reluarea circulației pentru toate categoriile de autovehicule. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, circulația a fost r

Social 05-06-2026 13:11

Timiș: 'Mutat la Țară Fest' revine la Muzeul Satului Bănățean cu ateliere, concerte și produse tradiționale

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, cea de-a patra ediție a evenimentului 'Mutat la Țară Fest', dedicat promovării vieții rurale, meșteșugurilor tradiționale, gastronomiei locale și producătorilor din mediul rural. Potrivit unui comunicat al Muzeului Satului Bănățean, festi

Social 05-06-2026 13:07

Argeș: Țeavă de gaze avariată în timpul unor lucrări; 25 de persoane evacuate preventiv

O țeavă de gaze a fost avariată, vineri, în timpul unor lucrări efectuate pe strada Constructorilor din municipiul Pitești. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, au fost evacuate preventiv aproximativ 25 de persoane din clădirile aflate în vecinătate. Pompierii de la detașa

Social 05-06-2026 13:00

Dronă explodată la Constanța/ Spitalul Județean a activat Planul Alb; angajații aflați acasă, chemați la serviciu

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) 'Sf. Apostol Andrei' din Constanța a activat Planul Alb și a pus în aplicare procedurile specifice pentru gestionarea situației, după ce o dronă a explodat vineri în Portul Constanța. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean (CJ) Constanța, 'după producerea incidentului,

Social 05-06-2026 12:40

Dronă explodată la Constanța/ DSU: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a activat Planul Roșu de Intervenție pentru gestionarea eficientă a situației de la Constanța, unde o dronă maritimă descoperită vineri dimineață, în Portul Constanța - Dana 78, s-a autodetonat. Până la acest moment, nu au fost raportate victime, informează Biroul de presă al DSU.

Social 05-06-2026 12:39

REPORTAJ Arad: Fascinația trenurilor în miniatură a adus la un loc colecționari din Europa și sute de copii (GALERIE FOTO/VIDEO)

Sunetul sacadat al locomotivelor cu abur în miniatură, fluiere, gări, sate sau orașe reconstituite, dar și o mare de copii entuziaști formează atmosfera de la o expoziție de machete de tren care are loc la Arad, de vineri până duminică, la care sunt prezenți peste 50 de colecționari din mai multe țări europene.