Timiș: Rod Festival, o ediție cu primul fashion show într-o piață de vechituri
Cea de-a VI-a ediție a Rod Festival aduce, în premieră pentru Timișoara, în 20 septembrie, primul fashion show într-o piață de vechituri.
Designerul vestimentar timișorean Dinu Bodiciu își mută atelierul în Piața Ocska, binecunoscută ca piață de vechituri, încă din perioada predecembristă.
În premieră națională, acolo se va desfășura o tabără de creație multidisciplinară, intitulată Asfalt Talcioc, iar prezența lui Dinu Bodiciu, ca artist rezident, în piața de vechituri din Mehala nu este întâmplătoare. Designerul este cunoscut pentru preocuparea sa pentru moda sustenabilă, folosind și reutilizând materiale deja existente.
'Părerea mea este că un designer, în 2025, trebuie să fie mult mai bine ancorat într-o practică etică și să se gândească de ce face anumite lucruri. Există legături foarte puternice între modă și ideea de consumerism. Moda nu răspunde unor necesități, ci unor comodități. Nu e vorba de hrană, ci de haine. E decizia noastră dacă vrem să purtăm o haină diferită în fiecare zi sau nu. Eu sunt un mare fan al piețelor de vechituri. Merg atât în Mehala, cât și în Flavia, iar o parte dintre creațiile mele au la bază produse cumpărate de acolo. Ce voi face în piața din Mehala, la Rod Festival? Tot ceva inspirat de obiectele pe care le voi descoperi acolo', declară, joi, Dinu Bodiciu, într-un comunicat.
În colecția Balkan Baroque, designerul aduce laolaltă două lumi diferite, specifică Timișoarei fiind, din punctul de vedere al resurselor pentru reciclare textilă, piața de vechituri, unde cineva poate găsi aproape orice, inclusiv munți de haine și textile second-hand.
'Printre acestea am descoperit două produse distincte: croșeturi de mână și haine sport, ambele reprezentând două lumi complet opuse. Pe de o parte, croșeturile - simboluri culturale ale regiunii - reflectă măiestria femeilor care le-au lucrat și timpul îndelungat necesar realizării lor, însumând o valoare intangibilă imensă. În opoziție, hainele sport - elemente de bază ale industriei fast-fashion - sunt lipsite de identitate locală, realizate din fibre sintetice și produse în cantități uriașe. Ele întruchipează globalizarea și absența istoriei', explică Dinu Bodiciu.
În anul 2023, Dinu Bodiciu a lansat propriul brand, Made with Time, prin care reciclează produse existente, inclusiv kimonouri second-hand aduse din Japonia.
'Este un brand dedicat reciclării materialelor. Selectez anumite tipuri de haine și explorez contextul cultural în care acestea au interacționat cu alte culturi. În cadrul Made with Time, reciclez kimonouri japoneze pe care le transform, de exemplu, în jachete - pe care noi le numim Suka - cu aspectul jachetelor de liceu americane. Sunt kimonouri purtate, cu o viață anterioară, pe care le reinventez', spune Dinu Bodiciu.
Dinu Bodiciu a absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' Timișoara. După ce a profesat ca farmacist, și-a descoperit adevărata pasiune pentru partea creativă și a urmat Design Grafic la Facultatea de Arte. Ulterior, a finalizat un master la Londra. În prezent, predă la Facultatea de Design din Timișoara și colaborează cu artiști, dansatori și teatre din România și din străinătate. Printre celebritățile care i-au purtat creațiile se numără chiar și faimoasa Lady Gaga.
Programul ediției include proiecții de film, spectacole de teatru, performance-uri, expoziții de fotografie, ateliere de educație cinematografică pentru copii și multe altele. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Casa Cuza Vodă, transformată pentru o seară într-un decor de secol XIX
Grădina și clădirea Muzeului 'Casa Cuza Vodă' din Galați vor fi transformate într-un spațiu de reconstituire a atmosferei secolului al XIX-lea, cu personaje de epocă, muzică live, povești, ghidaj tematic și momente interactive, în cadrul evenimentului 'Serată muzicală la Curțile Istoriei', a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean
Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr
Argeș: Un bărbat de 79 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu un motociclu
Un bărbat în vârstă de 79 de ani a murit, luni, după ce s-a răsturnat cu un motociclu pe DN 7C, în localitatea argeșeană Merișani. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, este posibil ca accidentul să se fi produs pe fondul unor afecțiuni medicale. Din cercetări a rezultat
Boloș: România ar trebui să aloce cel puțin 11 miliarde de euro dezvoltării regionale în următoarea perioadă de programare
România trebuie să mențină dezvoltarea regională ca prioritate națională și să aloce, pentru perioada de programare 2028-2034, cel puțin un buget similar celor peste 11 miliarde de euro disponibili în actuala perioadă, a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Marcel Boloș.
Buzău: Prefectura va derula o investiție de peste 520.000 de lei pentru stocarea energiei verzi
Prefectura Buzău va derula o investiție în valoare de peste 520.000 de lei, în scopul instalării unor baterii pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice. Proiectul vizează 'Instalarea de capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile la Instituția Prefectului-Județul Buzău
Bihor: Consiliul Județean se mută în fostul Palat al Finanțelor, după o amplă reabilitare, de 44,8 milioane de lei
Fostul Palat al Finanțelor din Oradea, clădire emblematică pentru patrimoniul arhitectural al orașului, a fost reabilitat și transformat în noul sediu al Consiliului Județean (CJ) Bihor, printr-o investiție de 44,8 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Vreme apropiată de normalul perioadei în Capitală; maxime termice de 23 de grade, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului
Vremea în Capitală se va menține apropiată de normalul termic al perioadei în următoarele zile, cu temperaturi maxime de 23 de grade, înnorări temporare, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului, relevă prognoza de specialitate pentru municipiul București, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Constanța: Șoferul unui autoturism a murit carbonizat; a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 3, la ieșirea din Murfatlar
O persoană a murit carbonizată după ce autoturismul pe care îl conducea și un autotren au intrat în coliziune, luni, pe drumul național DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către Cobadin. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) '
Proiecte pentru amenajarea Căii Griviței și a Bulevardului Ion Mihalache, pe ordinea de zi a Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată miercuri două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache și a Căii Griviței, pe tronsonul cuprins între Strada Buzești și Bulevardul Ion Mihalache. Cele două proiecte prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general. Amenajarea
Mureș: Mădălina Florea este în top, cu 872 de puncte, înainte de marea finală GTWS
Atleta sighișoreană Mădălina Florea conduce, înainte de Marea Finală, în clasamentul general al Golden Trail World Series (GTWS), circuitul mondial de alergare montană, cu 872 de puncte, având un avans de 66 de puncte în fața celei de-a doua clasate, kenyana Caroline Kimutai, a informat luni organizația. 'Cele șapte etape ale Golden
Informare de vânt în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de vânt în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea, valabilă până miercuri seara. Astfel, în intervalul 28 septembrie, ora 10:00 - 30 septembrie, ora 20:00, vântul va avea intensificări, temporar, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și cea mai mare p
Cod galben de vânt puternic în 10 județe, pe parcursul zilei de luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de vânt puternic valabilă pe parcursul zilei de luni în 10 județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Astfel, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în județele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța, vântul va a
Giurgiu: Trecerea cu bacul spre Nikopol, suspendată din cauza unor defecțiuni tehnice
Trecerea cu bacul la Turnu Măgurele spre Nikopol, Bulgaria, a fost suspendată luni dimineață din cauza unor defecțiuni tehnice, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu. 'Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că, în data de 28 septembrie, în intervalul orar 09:00 - 16:00, feribot
Buzău: Toate cele 5.700 de suine afectate de PPA au fost sacrificate; au început operațiunile de dezinfecție
Toate cele 5.700 de animale din exploatația comercială aflată pe raza localității buzoiene Stâlpu, afectată de focarul de pestă porcină, (PPA) au fost sacrificate, în prezent fiind desfășurată o procedură de dezinfecție, ca etapă obligatorie în procesul de neutralizare și control al focarului. Potrivit Instituției Prefectului
CNSAS - date privind emigrarea în R.F. Germania: La 1 septembrie 1989 erau 88.939 de cereri în curs de soluționare
Între 1987 și 1989, zeci de mii de cetățeni, în special etnici germani, dar și români sau maghiari, au forțat prin orice mijloace ieșirea din Republica Socialistă România cu destinația Republica Federală Germania, arată datele făcute publice luni de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. ''To











