Șchiop (FNSA): Prin 40.000 de oameni dați afară - o economie echivalentă cu suma virată partidelor în 2024-2025
Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), Bogdan Șchiop, a declarat vineri, la Palatul Victoria, că, prin măsurile din Pachetul 2 anunțat de Guvern, vor fi concediați 40.000 de oameni, iar astfel se va realiza o economie echivalentă cu suma care a fost virată partidelor politice în perioada 2024 - mai 2025, adică aproximativ 1,4 miliarde de lei, anunțând că vor fi proteste.
'Vor fi dați afară 40.000 de oameni. Deși am încercat să precizăm reprezentanților Guvernului României tot ceea ce presupune, care vor fi efectele negative, faptul că pe economiile la buget, pe care ei le preconizează, discutăm de vreo 2,5 miliarde de lei, asta este precizarea Guvernului. Însă nu ia nimeni în considerare faptul că acestor oameni vor trebui să li se plătească șomaj, contribuțiile la asigurările sociale, și ele vor fi diminuate. Și, în consecință, cred că prin 40.000 de oameni dați afară de fapt se face o economie echivalentă cu suma care a fost virată partidelor politice din 2024 până în mai 2025, adică un miliard și vreo 400 de milioane de lei', a precizat Șchiop.
El a mai spus că 'nu există niciunde precizarea că, dacă vor fi dați 40.000 de oameni de afară, nu vor fi angajați alții'.
Reprezentantul sindicatelor din administrație a mai spus că vor fi proteste.
'Binențeles că luăm în calcul proteste. Probabil, colegii noștri, pentru că a declanșa legal o grevă este o procedură, dar probabil vor apărea în primă fază protestele spontane', a mai spus el.
Premierul Ilie Bolojan a avut, vineri, consultări cu partenerii sociali din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social privind măsurile din Pachetul 2, pentru care Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament.
Sindicatele din învățământ au anunțat că vor boicota începerea anului școlar.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a declarat că 'deschiderea anului școlar se va face, în premieră în România, în ultimii 35 de ani, în fața Palatului Victoria, a Palatului Cotroceni, a Prefecturilor', susținând că Guvernul 'neglijează complet' Educația pentru o miză financiară foarte mică.
Și primăriile de comune și orașe mici au intrat de vineri în grevă pe termen nedeterminat, exprimând nemulțumiri față de măsurile pregătite de Guvernul Bolojan.
'În momentul de față, sunt prea puțini umeri în economia reală pe care stă această țară. La nivelul Guvernului, vom continua să mergem pe direcțiile anunțate: reducerea cheltuielilor statului, corectarea nedreptăților, creșterea veniturilor încasate la bugetul de stat și eșalonarea investițiilor. Nu este ușor să luăm toate aceste măsuri, pe unele nu le luăm cu inima deschisă, însă, prin punerea lor în aplicare, vom crea condiții de dezvoltare a țării în perioada următoare', a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Guvernul urmează să aprobe, vineri, în ședința de la ora 18,00, șase proiecte referitoare la măsuri în domeniul pensiilor de serviciu, al sănătății, de redresare și eficientizare a resurselor publice, pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și pentru eficientizarea activității unor autorități administrative autonome. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bugetul Sectorului 6 în acest an este de 2,8 miliarde de lei
Bugetul Sectorului 6 pe 2026 este de 2,8 miliarde de lei, din care aproape 400 de milioane de lei constituie fonduri europene nerambursabile, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului Local de marți. Reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au informat, marți, pe Facebook, că 326,58 milioane de lei sunt alocați pentru educație:
Mureș: Cel mai popular concurs de grătar din lume, la a doua ediție a Transylvanian Steak&BBQ Fest
Cel mai popular și prestigios concurs de grătar din lume, KCBS Master Series BBQ Competition, în care echipele participante gătesc patru categorii standard de carne, va fi organizat în Cetatea din Târgu Mureș, în perioada 9-10 mai, în cadrul ediției a doua a Transylvanian Steak & BBQ Fest. 'În perioada 9-10 mai, fest
Bistrița-Năsăud: ONG-urile, așteptate să solicite finanțări nerambursabile de la municipiul reședință; bugetul, 620.000 de lei
Primăria municipiului Bistrița a anunțat începerea perioadei de depunere a proiectelor în vederea solicitării de finanțare de la bugetul local, pentru anul în curs, bugetul alocat fiind de 620.000 de lei, la fel ca anul trecut. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul primăriei, data limită de depunere a proiectelor de către ONG-urile sau
Mureș: Festivalul de promovare a gastronomiei transilvănene, 'Taste of Transylvania', organizat în acest an și la Târgu Mureș
Festivalul de promovare a gastronomiei transilvănene de secol XXI, cu accent pe ingrediente locale, sezonalitate și experiențe culinare unice, 'Taste of Transylvania', va fi organizat pentru prima dată și la Târgu Mureș, în perioada 19-21 iunie, în Cetatea Medievală. Anunțul a fost făcut, marți, într-o conferință de presă susțin
Crucea Roșie, despre disputa cu Salvamont: Protecția emblemei nu se tranșează pe Facebook; avem încredere în Justiție
Crucea Roșie Română consideră că problema emblemei folosite de Salvamont 'nu se tranșează pe Facebook' și regretă tonul în care un subiect de natură juridică și instituțională a fost adus în spațiul public. Crucea Roșie a avut, marți, o primă reacție, după ce Salvamont a anunțat cu o zi urmă faptul că Societatea Națională de C
Harghita: CJ anunță lansarea programelor de finanțare destinate susținerii patrimoniului construit și a activităților cultelor religioase
Consiliul Județean (CJ) Harghita anunță lansarea programelor de finanțare dedicate protejării patrimoniului construit și susținerii activităților cultelor religioase, menite să consolideze identitatea culturală și să sprijine valorile locale. Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al CJ Harghita, unul dintre programe vizează cooperarea pentru spri
UPDATE Bihor: Avertizare RO-ALERT pentru zona Episcopia, din cauza fumului provocat de incendiul de la groapa de gunoi
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor a transmis, marți, un mesaj RO-ALERT pentru protejarea populației din zona Episcopia, în contextul degajărilor mari de fum provenite de la incendiul izbucnit la groapa de gunoi din Oradea, ce se manifestă pe o suprafață de circa 700 de metri pătrați. Autoritățile recomandă locuitorilor din zonă să evit
Sector 1: Târg cu produse tradiționale românești, în weekend, la Casa Presei Libere
Un târg cu produse tradiționale românești va fi organizat, la sfârșitul săptămânii, pe aleile perimetrale ale Casei Presei Libere, de Primăria Sectorului 1 și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis marți, Târgul 'Sigur și Gu
REPORTAJ Tulcea: A început Aegyssus Sport Fest, un eveniment care impune sportul ca stil de viață
Aproximativ 1.500 de persoane participă, în prima parte a lunii mai, la competițiile sportive organizate de Primăria municipiului Tulcea, în cadrul Aegyssus Sport Fest, un eveniment care, în ciuda faptului că Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJTS) nu are fonduri nici măcar pentru plata utilităților, și-a propus să promoveze practicarea sp
CGMB: Poliția Locală a Capitalei se reorganizează; se reduce numărul de posturi și al funcțiilor de conducere
Poliția Locală a Capitalei se reorganizează, prin reducerea numărului total de posturi de la 514 la 384, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de marți, un proiect de hotărâre în acest sens. Actul normativ, adoptat cu 45 de voturi 'pentru' și patru abțineri, prevede că număru
Buget de 8,5 miliarde de lei pentru Capitală în acest an
Bugetul Capitalei pentru 2026, adoptat marți de Consiliul General al Municipiului București, se ridică la 8,5 miliarde de lei, cu 16% mai mult față de anul trecut. S-au înregistrat 48 de voturi ''pentru'' și cinci ''abțineri''. Potrivit unei postări pe
Mureș: Șase persoane, rănite grav după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, în Budiul Mic
Șase persoane au ajuns, marți, la UPU SMURD Târgu Mureș, una în cod roșu medical, iar celelalte cinci încadrate în cod galben, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara părții carosabile în localitatea Budiul Mic, comuna Crăciunești, pe drumul de legătură cu Târgu Mureș. '&
Gorj: Angajator din Dolj, sancționat cu 120.000 de lei pentru muncă ''la negru''
Un angajator din județul Dolj a fost sancționat de inspectorii de muncă gorjeni cu 120.000 de lei pentru muncă ''la negru'', cele trei persoane cărora nu le încheiase contracte individuale fiind depistate în timp ce efectuau lucrări de amenajări interioare într-o instituție publică din municipiul Motru. Potriv
Bihor: Campania ''Consumator în Europa: drepturi fără granițe'', la Oradea, de Ziua Europei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) organizează la Oradea, în perioada 7 - 8 mai, campania ''Consumator în Europa: drepturi fără granițe'', eveniment dedicat informării tinerilor, dar și seniorilor, precum și operatorilor economici cu privire la drepturile și riscurile din piața digitală. Ca
Prahova: Incendiul izbucnit în urma unei explozii la rezervorul unei fabrici a fost lichidat
Incendiul care a izbucnit, marți, în urma unei explozii la un rezervor al unei fabrici de ambalaje din comuna Blejoi a fost lichidat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. ''










