logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Bihor: Primarul Birta a participat la o ceremonie de extindere a fabricii iwis în parcul industrial CTPark Oradea City

Image

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a participat, joi, la ceremonia de începere a lucrărilor de extindere a fabricii iwis din parcul industrial CTPark Oradea City, pentru o nouă construcție cu o suprafață de 4.000 de metri pătrați, ale cărei lucrări se vor finaliza în anul 2026.

Această nouă investiție va suplimenta unitatea de producție existentă, de 7.000 mp, situată pe strada Nicolae Filipescu nr. 22, în CTPark Oradea City.

'Mă bucur că azi am participat la extinderea programată de firma iwis având în vedere că în anul 2020 am participat la inaugurarea investiției inițiale în Oradea și prima din România. Este o investiție care aduce beneficii directe pentru noi, ca municipiu, noi locuri de muncă, investiții sustenabile și oportunități clare pentru tinerii specialiști din Oradea și din întreaga regiune. Noi susținem asemenea investiții, pentru că, așa cum am spus de fiecare dată, consider că sectorul privat este motorul economiei și al dezvoltării unei comunități, ceea ce în Oradea s-a și demonstrat', a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Florin Birta.

Edilul orădean a evidențiat 'că toate lanțurile de distribuție pentru toate modelele de BMW construite după anul 2021 sunt asamblate la Oradea'. 'Adică orice BMW care circulă pe stradă în lume, după anul 2021, are lanț de distribuție asamblat în Oradea', a subliniat, pentru AGERPRES, primarul Birta.

Compania germană are, în prezent, 150 de angajați români la Oradea, întreaga producție fiind robotizată.

Potrivit unui comunicat al CTP, administratorul parcului CTPark Oradea City, noua construcție se va realiza ca extindere pe o suprafață de 4.000 mp, pusă la dispoziție de CTP pentru fabrica iwis.

Extinderea va permite companiei iwis să își crească capacitatea de producție pentru a răspunde cererii în creștere atât pe plan local, cât și internațional, valorificând conectivitatea excelentă a parcului industrial. Situat la doar 4 kilometri de granița cu Ungaria și în apropierea centrului orașului Oradea, parcul industrial oferă chiriașilor acces facil la principalele artere rutiere, transport public și Aeroportul Internațional Oradea.

Finalizarea lucrărilor de construcție pentru noua extindere este planificată pentru anul 2026. Potrivit comunicatului, această investiție subliniază angajamentul iwis pentru o dezvoltare pe termen lung în România și consolidează poziția CTPark Oradea City ca locație de referință pentru companiile care își doresc o extindere strategică în regiune.

Conform comunicatului, parcul industrial beneficiază de o bază industrială solidă, o forță de muncă calificată și o infrastructură bine dezvoltată, avantaje consolidate de construcția în curs a unui nou terminal intermodal, care va îmbunătăți semnificativ capacitățile logistice pentru chiriași.

'Suntem mândri să susținem extinderea iwis în CTPark Oradea City. Creșterea lor reprezintă o reconfirmare solidă a competitivității României ca hub industrial și demonstrează capacitatea CTP de a livra soluții personalizate, pregătite pentru viitor, aliniate priorităților globale de business', a declarat, joi, Andrei Marian, Business Development Director CTP România,

Frank Wiemer, CEO iwis mobility systems GmbH & Co KG, a declarat că 'decizia de a veni în România s-a dovedit a fi una de succes, în special datorită nivelului ridicat de implicare și pregătirii foarte bune a angajaților de aici'.

'Extinderea unității noastre de producție din Oradea reprezintă un pas strategic în consolidarea amprentei noastre de producție internațională, cu posibilitatea de a continua să creștem în România', a adăugat Jorg Quittkat, COO iwis mobility systems GmbH & Co KG.

iwis este o companie de familie cu operațiuni internaționale, având peste 100 de ani de experiență în tehnologii de transmisie și soluții cu lanțuri de precizie. Prin cele trei divizii ale sale - drive systems, mobility systems și smart connect - iwis dezvoltă și produce componente de precizie și sisteme inteligente pentru o gamă variată de aplicații din industria auto, tehnologia de ambalare, procesarea alimentelor, ingineria agricolă, logistică și multe alte domenii.

'CTP crede cu tărie în potențialul pe termen lung al Oradei ca destinație industrială de valoare. Pe lângă CTPark Oradea City, compania operează alte două parcuri în zonă: CTPark Oradea Cargo Terminal, amplasat strategic lângă aeroportul internațional al orașului, și CTPark Oradea North, care oferă spațiu semnificativ pentru dezvoltări viitoare. Împreună, aceste trei locații creează o platformă solidă pentru companiile care doresc să se extindă într-o regiune transfrontalieră dinamică și bine conectată', se mai afirmă în comunicatul CTP. AGERPRES/(A,AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 5332

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 28-09-2026 18:44

Ambasada SUA: Primele nouă vehicule amfibii de asalt au fost livrate României

Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o 'etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței', informează Ambasada SUA la Bucu

Administratie 28-09-2026 17:59

Covasna: CJ vrea să atragă fonduri europene pentru reconstruirea Centrului de Agrement din Zăbala

Consiliul Județean (CJ) Covasna a aprobat, luni, documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii aferenți în vederea depunerii unui proiect pentru atragerea de fonduri europene pentru reconstrucția Centrului de Agrement din localitatea Zăbala. Proiectul vizează demolarea mai multor construcții existente în incinta Centrul

Social 28-09-2026 17:08

Argeș: O persoană a murit și două au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor

O persoană a murit și două au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Accidentul rutier s-a produs pe DN 65A, în comuna Buzoești. 'Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri s-a stabilit că un tâ

Social 28-09-2026 17:03

Mureș: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol și poluarea râului Mureș

Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș a aplicat sancțiuni contravenționale de peste 53.000 de lei în doar două zile, în urma unor acțiuni desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și protecția mediului, a informat luni instituția.

Social 28-09-2026 16:47

Dâmbovița: Un bărbat ar fi folosit contul SUMAL al fratelui decedat pentru a justifia 122 de transporturi ilegale de lemn

Un bărbat decedat în luna mai 2025 figura în aplicația SUMAL 2.0 ca șofer al 122 de transporturi ilegale de material lemnos, efectuate după ce a murit, contul respectiv din sistemul informatic fiind folosit fără drept de fratele persoanei decedate, au descoperit jandarmii din județul Dâmbovița, în urma unor verificări de rutină efectuate &icir

Social 28-09-2026 15:57

Brașov: Șapte deținători de câini s-au ales cu dosare penale după Expoziția Chinologică Internațională de la Râșnov

Un număr de șapte proprietari de câini s-au ales cu dosare penale după participarea la un eveniment la Râșnov, unde polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au constatat că patrupedele aveau urechile cupate și coada amputată. Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, polițiștii din cadrul Biroului pentru

Social 28-09-2026 15:43

Galați: Casa Cuza Vodă, transformată pentru o seară într-un decor de secol XIX

Grădina și clădirea Muzeului 'Casa Cuza Vodă' din Galați vor fi transformate într-un spațiu de reconstituire a atmosferei secolului al XIX-lea, cu personaje de epocă, muzică live, povești, ghidaj tematic și momente interactive, în cadrul evenimentului 'Serată muzicală la Curțile Istoriei', a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean

Administratie 28-09-2026 14:32

Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr

Social 28-09-2026 14:20

Argeș: Un bărbat de 79 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu un motociclu

Un bărbat în vârstă de 79 de ani a murit, luni, după ce s-a răsturnat cu un motociclu pe DN 7C, în localitatea argeșeană Merișani. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, este posibil ca accidentul să se fi produs pe fondul unor afecțiuni medicale. Din cercetări a rezultat

Social 28-09-2026 13:12

Boloș: România ar trebui să aloce cel puțin 11 miliarde de euro dezvoltării regionale în următoarea perioadă de programare

România trebuie să mențină dezvoltarea regională ca prioritate națională și să aloce, pentru perioada de programare 2028-2034, cel puțin un buget similar celor peste 11 miliarde de euro disponibili în actuala perioadă, a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Marcel Boloș.

Social 28-09-2026 12:55

Buzău: Prefectura va derula o investiție de peste 520.000 de lei pentru stocarea energiei verzi

Prefectura Buzău va derula o investiție în valoare de peste 520.000 de lei, în scopul instalării unor baterii pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice. Proiectul vizează 'Instalarea de capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile la Instituția Prefectului-Județul Buzău

Social 28-09-2026 12:47

Bihor: Consiliul Județean se mută în fostul Palat al Finanțelor, după o amplă reabilitare, de 44,8 milioane de lei

Fostul Palat al Finanțelor din Oradea, clădire emblematică pentru patrimoniul arhitectural al orașului, a fost reabilitat și transformat în noul sediu al Consiliului Județean (CJ) Bihor, printr-o investiție de 44,8 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Social 28-09-2026 12:09

Vreme apropiată de normalul perioadei în Capitală; maxime termice de 23 de grade, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului

Vremea în Capitală se va menține apropiată de normalul termic al perioadei în următoarele zile, cu temperaturi maxime de 23 de grade, înnorări temporare, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului, relevă prognoza de specialitate pentru municipiul București, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Social 28-09-2026 12:06

Constanța: Șoferul unui autoturism a murit carbonizat; a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 3, la ieșirea din Murfatlar

O persoană a murit carbonizată după ce autoturismul pe care îl conducea și un autotren au intrat în coliziune, luni, pe drumul național DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către Cobadin. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) '

Social 28-09-2026 11:14

Proiecte pentru amenajarea Căii Griviței și a Bulevardului Ion Mihalache, pe ordinea de zi a Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată miercuri două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache și a Căii Griviței, pe tronsonul cuprins între Strada Buzești și Bulevardul Ion Mihalache. Cele două proiecte prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general. Amenajarea