AȘEZĂRI ÎN AMURG/ Uilac - satul cu zece locuitori care înfruntă izolarea și uitarea (GALERIE FOTO)
Situat într-o zonă extrem de pitorească a comunei Săcel, la marginea pădurii și a județului Harghita, satul Uilac mai are în prezent doar zece locuitori, dar păstrează amintirea unui loc plin de viață, aflat acum la răscrucea dintre trecut și un viitor incert.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
La Uilac se ajunge ușor, pe un drum județean impecabil asfaltat - un proiect realizat la insistențele primarului din Săcel, Nagy Lajos, și finanțat de Consiliul Județean Harghita.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Nagy Lajos lucrează în administrație de aproape 30 de ani, iar de două decenii este primarul comunei, care include ca sate aparținătoare Vidacut, Șoimușu Mare, Șoimușu Mic, alături de Săcel, centrul de comună.
Are un crez simplu, dar emoționant: ''Dacă strămoșii au construit ceva, noi cum să lăsăm să dispară totul?''.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Acest principiu l-a ghidat în toate demersurile sale, de la asfaltarea drumurilor din comună, inclusiv cel care duce la Uilac, până la introducerea curentului electric în micul cătun, uitat parcă de lume.
Primarul, ghidul nostru în micul sat, își amintește că în 1998, când venea aici, drumul era aproape impracticabil, iar oamenii se plângeau că nu au curent electric.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
A început astfel demersurile pentru electrificarea satului, apoi a obținut fonduri pentru asfaltarea drumului.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Și nu s-a oprit aici: a renovat clădirea în care a funcționat căminul cultural și școala din sat, chiar dacă în Uilac nu s-a mai născut un copil de multă vreme.
Își dorește ca în această clădire să poată organiza tabere pentru copiii din comună sau chiar din orașul Cristuru Secuiesc, aflat la 25 kilometri distanță, în care aceștia să învețe limba română, dar să aibă loc și alte evenimente comunitare.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Despre Uilac, primarul vorbește cu drag și spune că satul are o istorie îndelungată, fiind atestat documentar pentru prima dată în anul 1301, sub denumirea de Terra Vilak.
De-a lungul timpul a purtat și numele de Ujlak (denumirea în maghiară), iar astăzi se numește Uilac.
La o aruncătură de băț de clădirea școlii și a căminului cultural se află Biserica ortodoxă din lemn, monument istoric, cu hramurile ''Sfântul Gheorghe'' și ''Sfântul Nicolae''.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Lăcașul de cult a fost ridicat în anul 1784, în localitatea mureșeană Boiu, și a fost mutat în Uilac în 1905.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Biserica se află, însă, într-o stare avansată de degradare. Primarul povestește că lemnăria a fost atacată de așa-numita ''ciupercă lacrimogenă'' și, cel mai probabil, construcția nu va mai putea fi salvată și că este nevoie de ridicarea unei noi biserici.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Situația este confirmată și de preotul Paraschiv Oltean, consilier pe patrimoniu și construcții bisericești la Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei.
Acesta explicat pentru AGERPRES că s-au făcut demersuri pentru salvarea monumentului, a fost adus la fața locului un specialist în biologia construcției, iar în urma expertizei realizate a reieșit că lemnul este afectat în proporție de aproape 90%.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
''S-au făcut demersuri pentru a vedea care este starea de degradare a monumentului istoric. Și, conform expertului pentru biologia construcțiilor, atât de mult a avansat această ciupercă în lemn, încât gradul de degradare e foarte mare, deci nu se mai poate salva nimic din construcția care e de lemn'', a arătat preotul Paraschiv Oltean.
Chiar dacă reprezentanții Episcopiei, autoritățile locale și județene, precum și localnicii și-au manifestat disponibilitatea să construiască o nouă biserică, lăcașul existent nu poate fi demolat, întrucât este monument istoric.
Primarul speră că se va găsi, totuși, o soluție pentru pentru că, spune el, ''școala și biserica nu trebuie lăsate să moară''. Până atunci, într-o cameră a căminului cultural a fost amenajată o capelă.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Ca multe alte localități rurale, satul Uilac a fost afectat de declinul demografic, care s-a accentuat după perioada colectivizării.
În anii 1850, satul avea 127 de locuitori, iar în 1941 ajunsese la 205. Apoi, odată cu colectivizarea, viața localnicilor s-a schimbat radical. Mulți au fost nevoiți să plece la oraș pentru a-și găsi un loc de muncă, iar casele au rămas încet-încet, pustii. Datele statistice arată că 1966 mai locuiau în Uilac 131 de persoane, în 1977 - doar 81, iar în 1992 - 29.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Potrivit ultimului recensământ, în Uilac mai locuiesc acum zece persoane: patru bărbați și șase femei.
Mulți dintre cei care au plecat au păstrat, totuși, legătura cu locul natal și revin cu ocazia unor evenimente speciale.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
''Satul nu este uitat. (...) În anul 2023 am organizat întâlnire cu fiii satului și au venit mulți oameni. Pot să zic că și din America au venit, ca să fie împreună cu rudele și cu cei care au plecat de aici. Și a fost o serbare foarte frumoasă. Și dacă mai trăim, sper să reconstruim și biserica, și atunci organizăm din nou o întâlnire cu fiii satului și inaugurăm și biserica'', spune primarul.
Locuitorii, majoritatea vârstnici, își trăiesc zilele în mijlocul naturii, fără să se plângă de singurătate sau de lipsuri mari. Cei mai mulți locuiesc în case care păstrează urmele vremurilor trecute, dar există în sat și gospodării moderne.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Liliana Maior s-a născut și a copilărit în Uilac, apoi a trăit la Brașov, iar de câțiva ani a revenit în satul natal. Se bucură de liniștea locului, lucrează în grădină cât e ziua de lungă și spune că ''zilele sunt toate la fel'', dar nu se simte singură, pentru că are mereu ceva de făcut.
Povestește că în copilăria sa viața în Uilac era diferită, cu mult mai mulți locuitori, dar și fără curent electric, fără infrastructură rutieră sau orice fel de servicii.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Nu departe de casa sa, își duce traiul Toma Lazar, în vârstă de 82 ani. Întrebat cum e să trăiască într-un sat cu atât de puțini locuitori, nea Toma răspunde, zâmbind, că îi place așa, pentru că tot timpul a fost ''un lup singuratic''. E recunoscător că vecina sa, doamna Liliana, îi mai poartă de grijă și este mulțumit de fiecare zi în care are grijă de animalele sale - găini și câinii care-l protejează de urși.
Își amintește și el de Uilacul copilăriei, de satul animat de dinainte de colectivizare.
''Erau vreo 62 de case. Era bine până să vină CAP-ul, când a venit CAP-ul s-a împrăștiat toată lumea, s-a dus. Și eu am plecat la vârsta de 16 ani'', ne spune Toma Lazar.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Chiar dacă bătrânul susține că îi place să trăiască singur, primarul Nagy Lajos ține să transmită un mesaj despre nevoia de sprijin și solidaritate.
''Când un copac este singur în pădure, îl bate vântul mai tare. Dar dacă sunt copaci mai mulți și mai mari, atunci vântul nu intră. Și omul așa este, dacă este singur, și vântul mai tare-l bate'', spune Nagy Lajos.
Oamenii din Uilac, puțini câți mai sunt, derulează și proiecte comunitare. Au construit o troiță, au amenajat chiar un mic părculeț, cu o masă și două bănci, unde se mai întâlnesc din când în când.
Liliana Maior spune că primarul e exemplul omului care sfințește locul, pentru că fără el nu s-ar fi realizat atâtea lucruri.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
''Dacă nu era dânsul, poate că nu se făceau atâtea. Dar omul sfințește locul. Pentru că nu oricine se interesează așa de un loc pustiu'', spune femeia.
Primarul Nagy Lajos se încăpățânează să vadă potențialul locului și afirmă că în zonă deja se construiesc case de vacanță, iar satul ar putea deveni oaza de liniște pentru cei care fug de agitația urbană.
''Este un peisaj frumos. Deja au început să construiască case de vacanță și au mai cumpărat și case aici, puțin mai jos. Există perspectiva ca să fie o zonă turistică, unde cineva să vină și să se relaxeze. Pentru că aici e aer curat, peisaj frumos, semnal la telefon nu prea este. Aceasta este liniștea'', încearcă să ne convingă primarul.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
De asemenea, în sat funcționează o fermă de vite, iar recent a fost semnat contractul pentru concesionarea unei suprafețe de teren unui investitor din București, care dorește să construiască la Uilac un parc fotovoltaic.
Localitățile mici din Harghita, precum Uilac, se află și în atenția Consiliul Județean care investește în dezvoltarea lor prin modernizarea infrastructurii, sprijinirea cultelor religioase și promovarea culturii și a meșteșugurilor tradiționale.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, a explicat pentru AGERPRES că se alocă fonduri importante pentru reabilitarea bisericilor, inclusiv a celor monument istoric, iar instituțiile culturale aflate în subordinea Consiliului Județean aduc evenimente și activități educaționale în comunitățile mici.
Totodată, se oferă finanțări nerambursabile pentru ONG-uri locale, iar asociațiile LEADER și cele de dezvoltare rurală și turistică sunt implicate activ în susținerea comunităților rurale mici și le acordă o atenție specială.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
''Fiecare localitate din județul Harghita contează, indiferent de numărul de locuitori. Chiar și un sat mic, cum este Uilac, cu doar zece locuitori, merită sprijinul nostru. De aceea, am susținut reabilitarea drumului de acces și suntem dispuși să sprijinim și alte proiecte care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor. Localitățile mici ascund un potențial turistic real - sunt situate în zone de o frumusețe naturală deosebită, adevărate oaze de liniște unde turiștii se pot relaxa și reconecta cu natura. Dar, dincolo de turiști, ne dorim ca aceste locuri să-i readucă acasă și pe fiii satului - cei plecați în alte părți în căutarea unui trai mai bun - precum și pe tinerii care apreciază viața autentică de la sat. Cu sprijin și viziune, ei pot reda acestor comunități farmecul și demnitatea de altădată'', a declarat Bíró Barna-Botond.

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES
Ascuns printre dealuri înverzite, micul cătun cu doar zece locuitori poate părea, la prima vedere, un loc uitat de lume. Însă localnicii, alături de primar, continuă lupta pentru revigorarea zonei, desprinsă parcă dintr-o carte de povești, în care timpul pare să se scurgă altfel. AGERPRES / (A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Trei persoane, între care doi minori, transportate la spital în urma unui accident rutier
Trei persoane, între care doi minori, au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, sâmbătă după-amiază, în orașul Târgu Neamț, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Autoturismul în care se aflau cele trei victime a ieșit de pe carosabil și a căzut într-un cana
Hunedoara: Incendiu la Cabana Gențiana din Retezat; construcția a ars în totalitate
Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars în totalitate în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, pompierii s-au deplasat pe jos până la locul incendiului.
Gorj: Accident între un autoturism şi un autotren la Ţânţăreni; şoferul TIR-ului a murit
O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident rutier care a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Ţânţăreni, între un autotren şi un autoturism, traficul în zonă fiind blocat pe ambele sensuri de drum.
Semimaratonul Internațional București 2026 și Bucharest Food Truck Festival, în weekend; multe restricții de trafic
Traficul rutier va fi restricționat până duminică sau până luni pe mai multe bulevarde și străzi din București, cu ocazia desfășurării unor evenimente. *** Pentru 'Semimaratonul Internațional București 2026', în sâmbătă și duminică, Brigada Rutieră va restricționa temporar traficul rutier. Program
Bihor: A început umplerea Barajului Leșu după 12 ani; autoritățile anunță finalizarea lucrărilor până în august
Lucrările de reabilitare la Barajul Leșu, singurul baraj din țară modernizat cu fonduri PNRR de 206 milioane de lei, se apropie de final, autoritățile anunțând vineri că a repornit acumularea de apă, oficial, după o pauză de 12 ani. 'Suntem în grafic și suntem convinși că până în august terminăm lucrarea. Astăzi est
Ciprian Ciucu a semnat contractul de punere în siguranță a blocului care a explodat în cartierul Rahova
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că a semnat contractul de punere în siguranță a blocului care a explodat anul trecut în cartierul Rahova. 'După mai multe încercări de a-l atribui, am semnat, în sfârșit, contractul de punere în siguranță a blocului care a explodat anul trecut în cartierul Rahova. Săptăm&ac
Nu a fost detectată prezența hantavirusului la femeia din Germania spitalizată la Dusseldorf
În urma testelor de laborator, nu a fost detectată prezența hantavirusului la o femeie din Germania, care s-a aflat în contact cu o persoană infectată de la bordul vasului de croazieră și care a fost internată într-un spital din Dusseldorf, informează DPA. Spitalul Universitar din Dusseldorf a spus vineri că testele virusologice ample efectua
Neamț: Finanțare de 26 de milioane de lei pentru un corp de clădire nou la SJU Piatra-Neamț, anunță președintele CJ
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a anunțat că a semnat, vineri, un proiect în valoare de 26 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii medicale destinate pacienților critici politraumă din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț. Investiția este finanțată prin Programul Sănătate - Fondul Eur
Familia Regală - vizită la Televiziunea Română; a fost reafirmată continuitatea unei legături simbolice
Custodele Coroanei Margareta și Principele Radu au fost, vineri, oaspeții Societății Române de Televiziune, vizita reafirmând o relație strânsă și oferind continuitate unei legături simbolice pentru istoria modernă și contemporană a României. Vizita a avut loc în ajunul aniversării a 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a Sta
MApN: Șeful Statului Major al Apărării și președintele Comitetului Militar al NATO - vizite la Sibiu și Cincu
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, au vizitat, vineri, Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) din Sibiu și Centrul Național de Instruire Întrunit 'Getica' de la Cincu. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, vineri, AGERPR
Trafic oprit total pe Șos. Berceni din Sectorul 4, în urma unei scurgeri de gaze
Poliția Rutieră anunță că traficul a fost restricționat total pe Șos. Berceni, pe tronsonul cuprins între Bd. Metalurgiei și str. Popești Vest, după ce a fost confirmată o scurgere de gaze. 'Având în vedere confirmarea unei scurgeri de gaze, au fost dispuse de urgență măsuri pentru protejarea populației și desfășurarea intervenției î
Harghita: Starea de alertă din Praid, prelungită cu încă 30 de zile la un an de la inundarea salinei
Starea de alertă în comuna Praid a fost prelungită cu încă 30 de zile, în contextul situației generate de inundarea salinei, în luna mai a anului trecut. Potrivit unei informări transmise AGERPRES de Instituția Prefectului, hotărârea a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Praid și vizează perioada 9 mai-
Marș de Ziua Europei în Capitală; jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică
O manifestație cu tema 'Un singur drum - Europa' va fi organizată sâmbătă, în Capitală, participanții urmând să plece, în marș, din Piața Universității către Piața Victoriei. Apartenența la Europa este cea mai sigură garanție a transparenței și a dreptății, transmit organizatorii evenimentului. ''Democrați
George Tuță: Piețele volante nu sunt un moft administrativ, sunt definiția întâlnirii dintre sat și oraș
Piețele volante nu sunt un moft administrativ, ci definiția întâlnirii dintre sat și oraș, locul în care bucureștenii pot intra în contact direct cu producătorii locali, a declarat vineri primarul Sectorului 1, George-Cristian Tuță, la deschiderea t
Lucian Judele va coordona Direcția Generală de Arte și Evenimente Urbane
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, anunță că a preluat coordonarea Direcției Generale de Arte și Evenimente Urbane. Aceasta este formată din: Creart, Arcub, Proedus, Centrul Cultural Lumina, Centrul Cultural Expo Arte, Centrul pentru Tineret și Școala de Artă. 'Pentru mine, cultura este felul în care un oraș își









