logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Arad: Noul pod hobanat va fi 'ușurat' cu 1.500 de tone pentru a se remedia deformările apărute

Image

Noul pod hobanat din municipiul Arad, care a costat 165 de milioane de lei dar nu a mai fost recepționat de administrația locală în urma unor deformări vizibile apărute înainte de inaugurare, va fi 'ușurat' cu până la 1.500 de tone pentru a se remedia problemele, urmând să se renunțe la straturi de asfalt de la trotuare, la borduri sau alte elemente.

Primarul orașului Arad, Călin Bibarț, a prezentat situația podului într-o conferință de presă organizată, marți după-amiază, în fața structurii nerecepționate, la care au luat parte și reprezentanți ai proiectantului și constructorului.

 



Edilul a anunțat că remedierea problemelor de la podul hobanat a început, iar acesta ar trebui să fie dat în circulație cel târziu în luna decembrie, deși inițial era planificat să fie deschis la începutul verii.

Primarul a spus că a fost stabilită soluția tehnică de remediere, iar aceasta prevede mai multe etape de lucru, între care demontarea unor elemente ale podului, frezarea straturilor de asfalt de la trotuare, pentru a se reduce greutatea structurii înainte ca hobanele să fie reglate din nou, astfel încât să dispară 'valurile' care sunt vizibile la nivelul părții carosabile.

El a subliniat că 'podul respectă cerințele de rezistență și stabilitate pentru care a fost proiectat', dar nu sunt respectate 'cerințele vizuale', motiv pentru care s-a refuzat recepția lucrării.

'Asta ca să închidem orice discuție care a fost de-a lungul ultimelor luni, cum că azi-mâine podul se prăbușește. Și eu am pus întrebări suplimentare, mi s-a spus că ar putea fi dat în folosință, doar că, evident, noi refuzăm, pentru că este acea neconformitate vizuală. Pentru corecțiile ce urmează a fi făcute, s-au propus mai multe faze. Prima etapă este readucerea podului la linia roșie, adică la forma și nivelul la care ar trebui să fie, apoi, în etapa a doua, diminuarea unor sarcini permanente pentru a corecta deformarea', a spus primarul.

Înainte de retensionarea hobanelor, vor fi demontate elemente ale structurii, cum ar fi parapetele metalice. Toate elementele demontate temporar vor fi reinstalate treptat, pentru a nu se produce alte deformări ale structurii.

 



Proiectantul și constructorul au precizat că se va reduce greutatea finală a podului cu până la 1.500 de tone. Trotuarele, care erau la un nivel mai ridicat față de partea carosabilă, vor fi aduse la același nivel, astfel că se va renunța la straturile de asfalt, dar și la borduri.

'Dacă este cazul, se vor suplimenta firele din hobane, sau dacă nu este cazul, nu se suplimentează și rămân cele care sunt acum', a adăugat primarul.

Toate remedierile vor fi făcute pe banii firmelor implicate în proiect, iar Primăria nu va plăti nimic suplimentar.

În 18 iunie, prefectul județului Arad, Mihai Pașca, a anunțat, într-o conferință de presă, că Inspectoratul de Stat în Construcții a verificat lucrările și a constatat 'deformări' ale structurii podului, fiind aplicată o amendă constructorului.

'Recent, în ultimele săptămâni, Inspectoratul de Stat în Construcții a realizat un astfel de control, ocazie cu care s-au constat acele deformări pe care le-am putut observa cu toții și care au apărut în faza finală a execuției lucrării, s-a aplicat cu acea ocazie și o sancțiune contravențională de către inspector constructorului și s-a dispus remedierea deficiențelor constate printr-o modalitate care urmează să fie stabilită de către proiectant și, bineînțeles, aprobată de către investitor. De altfel, reprezentanții Inspectoratului fac parte și din comisia de recepție și asigurăm și pe această cale cetățenii că această recepție se va realiza doar în condițiile legii și în condițiile în care toate deficiențele vor fi remediate', afirmase prefectul, care nu precizase cuantumul amenzii.

Potrivit unor surse contactate de AGERPRES, amenda aplicată constructorului a fost de 10.000 de lei, dar firma a avut posibilitatea de a plăti jumătate din amenda minimă de 1.000 de lei. Firma a achitat cei 500 de lei.

La aceeași dată, Primăria Arad a transmis, printr-un comunicat de presă, că deschiderea traficului pe noua construcție se amână cu câteva luni. Instituția arăta că recepția lucrărilor nu poate avea loc acum 'întrucât podul hobanat peste Mureș nu corespunde din punct de vedere tehnic'.

'Pentru siguranța traficului și a tuturor celor care urmează să-l folosească sunt necesare reglaje suplimentare la nivelul hobanelor', se menționa în comunicat, în care se mai preciza că se aplică penalități constructorului, conform contractului.

În 17 iulie, consilierul municipal Dorian Curcanu (USR) afirma că noul pod construit peste Mureș riscă să se prăbușească, ceea ce 'ar fi cel mai mare eșec de infrastructură din 1990 încoace'.

'Podul nou riscă să cadă înainte să-l traverseze cineva. Treizeci de milioane de euro au fost aruncați pe geam. Atât a costat podul rușinii lui Călin Bibarț, care este gata să se prăbușească, deși nici nu a fost inaugurat. Trei ani au trecut cu probleme mari pe șantier, o dată muncitorii au fugit mâncând pământul, deoarece podul care n-a fost inaugurat deja a început să se clatine. Primarul, constructorul și proiectantul au ascuns toate astea sub preș', afirmase consilierul local.

Noul pod peste Mureș din municipiul Arad, care a costat 165,7 de milioane de lei, urma să fie dat în folosință în această vară. Lucrările au început în 2022, iar construcția are 295 de metri lungime, o lățime de 23,5 metri, are piste de biciclete și iluminat decorativ pe bază de leduri.

Podul va permite o legătură rutieră mai rapidă între mari cartiere ale municipiului, respectiv UTA, Confecții, Pârneava, Alfa și Aradul Nou.

Construirea podului a făcut parte dintr-un proiect mai amplu de realizare a unui nou traseu de transport public, cu o valoare totală de 227 de milioane de lei, fonduri europene. Proiectul mai include amenajarea de stații de reîncărcare pentru autobuze electrice, modernizarea a 17 stații de transport public și construirea altor șase stații noi, crearea, modernizarea sau extinderea a 20 de intersecții semaforizate, dar și plantarea a sute de arbori și arbuști de-a lungul drumurilor. AGERPRES / (A, AS - redactor: Marian Buga, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) MARIAN BUGA / AGERPRES

Afisari: 5427

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 28-09-2026 18:44

Ambasada SUA: Primele nouă vehicule amfibii de asalt au fost livrate României

Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o 'etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței', informează Ambasada SUA la Bucu

Administratie 28-09-2026 17:59

Covasna: CJ vrea să atragă fonduri europene pentru reconstruirea Centrului de Agrement din Zăbala

Consiliul Județean (CJ) Covasna a aprobat, luni, documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii aferenți în vederea depunerii unui proiect pentru atragerea de fonduri europene pentru reconstrucția Centrului de Agrement din localitatea Zăbala. Proiectul vizează demolarea mai multor construcții existente în incinta Centrul

Social 28-09-2026 17:08

Argeș: O persoană a murit și două au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor

O persoană a murit și două au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Accidentul rutier s-a produs pe DN 65A, în comuna Buzoești. 'Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri s-a stabilit că un tâ

Social 28-09-2026 17:03

Mureș: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol și poluarea râului Mureș

Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș a aplicat sancțiuni contravenționale de peste 53.000 de lei în doar două zile, în urma unor acțiuni desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și protecția mediului, a informat luni instituția.

Social 28-09-2026 16:47

Dâmbovița: Un bărbat ar fi folosit contul SUMAL al fratelui decedat pentru a justifia 122 de transporturi ilegale de lemn

Un bărbat decedat în luna mai 2025 figura în aplicația SUMAL 2.0 ca șofer al 122 de transporturi ilegale de material lemnos, efectuate după ce a murit, contul respectiv din sistemul informatic fiind folosit fără drept de fratele persoanei decedate, au descoperit jandarmii din județul Dâmbovița, în urma unor verificări de rutină efectuate &icir

Social 28-09-2026 15:57

Brașov: Șapte deținători de câini s-au ales cu dosare penale după Expoziția Chinologică Internațională de la Râșnov

Un număr de șapte proprietari de câini s-au ales cu dosare penale după participarea la un eveniment la Râșnov, unde polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au constatat că patrupedele aveau urechile cupate și coada amputată. Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, polițiștii din cadrul Biroului pentru

Social 28-09-2026 15:43

Galați: Casa Cuza Vodă, transformată pentru o seară într-un decor de secol XIX

Grădina și clădirea Muzeului 'Casa Cuza Vodă' din Galați vor fi transformate într-un spațiu de reconstituire a atmosferei secolului al XIX-lea, cu personaje de epocă, muzică live, povești, ghidaj tematic și momente interactive, în cadrul evenimentului 'Serată muzicală la Curțile Istoriei', a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean

Administratie 28-09-2026 14:32

Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr

Social 28-09-2026 14:20

Argeș: Un bărbat de 79 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu un motociclu

Un bărbat în vârstă de 79 de ani a murit, luni, după ce s-a răsturnat cu un motociclu pe DN 7C, în localitatea argeșeană Merișani. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, este posibil ca accidentul să se fi produs pe fondul unor afecțiuni medicale. Din cercetări a rezultat

Social 28-09-2026 13:12

Boloș: România ar trebui să aloce cel puțin 11 miliarde de euro dezvoltării regionale în următoarea perioadă de programare

România trebuie să mențină dezvoltarea regională ca prioritate națională și să aloce, pentru perioada de programare 2028-2034, cel puțin un buget similar celor peste 11 miliarde de euro disponibili în actuala perioadă, a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Marcel Boloș.

Social 28-09-2026 12:55

Buzău: Prefectura va derula o investiție de peste 520.000 de lei pentru stocarea energiei verzi

Prefectura Buzău va derula o investiție în valoare de peste 520.000 de lei, în scopul instalării unor baterii pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice. Proiectul vizează 'Instalarea de capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile la Instituția Prefectului-Județul Buzău

Social 28-09-2026 12:47

Bihor: Consiliul Județean se mută în fostul Palat al Finanțelor, după o amplă reabilitare, de 44,8 milioane de lei

Fostul Palat al Finanțelor din Oradea, clădire emblematică pentru patrimoniul arhitectural al orașului, a fost reabilitat și transformat în noul sediu al Consiliului Județean (CJ) Bihor, printr-o investiție de 44,8 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Social 28-09-2026 12:09

Vreme apropiată de normalul perioadei în Capitală; maxime termice de 23 de grade, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului

Vremea în Capitală se va menține apropiată de normalul termic al perioadei în următoarele zile, cu temperaturi maxime de 23 de grade, înnorări temporare, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului, relevă prognoza de specialitate pentru municipiul București, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Social 28-09-2026 12:06

Constanța: Șoferul unui autoturism a murit carbonizat; a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 3, la ieșirea din Murfatlar

O persoană a murit carbonizată după ce autoturismul pe care îl conducea și un autotren au intrat în coliziune, luni, pe drumul național DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către Cobadin. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) '

Social 28-09-2026 11:14

Proiecte pentru amenajarea Căii Griviței și a Bulevardului Ion Mihalache, pe ordinea de zi a Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată miercuri două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache și a Căii Griviței, pe tronsonul cuprins între Strada Buzești și Bulevardul Ion Mihalache. Cele două proiecte prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general. Amenajarea