Tulcea: Nivelul apei din complexul Razim-Sinoe, tot mai scăzut
Reprezentanții pescarilor din complexul lagunar Razim-Sinoe se vor întâlni la începutul lunii viitoare cu reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) în încercarea de a găsi o soluție pentru problemele ridicate de nivelul scăzut al apei din complex, potrivit președintelui asociației Golovița, Cătălin Balaban.
El a declarat pentru AGERPRES că nivelul apei în Lacul Razim este la un minim istoric, ghiolurile Ceamurlia și Baia sunt aproape secate, lacul Zmeica are doar 20 de centimetri apă, iar zonele de acostare din Jurilovca și Sarichioi au rămas pe uscat, pentru evitarea accentuării problemelor fiind nevoie de lucrări pe brațul Sfântul Gheorghe al Dunării, la kilometrii 44 și 54 pentru decolmatarea canalelor care aprovizionează complexul lagunar cu apă dulce.
'Avem o promisiune ca la începutul lunii septembrie să mergem o delegație de reprezentanți din Delta Dunării la dialog cu reprezentanți ai MMAP și, mai departe, să fie chemați specialiști din domeniu, să implementăm acea soluție salvatoare, spunem noi, pentru lac', a menționat președintele asociației Golovița.
Pescarii din complexul lagunar Razim-Sinoe susțin că în anii trecuți lucrările de decolmatare a canalelor care fac legătura între complexul Razim-Sinoe și Dunăre se făceau periodic și spun că din cauza nivelului scăzut al apei din complex, motoarele ambarcațiunilor care transportă pasageri între Jurilovca și Gura Portiței se strică frecvent, iar uneori acostarea la Gura Portiței este imposibilă.
'Chiar s-au stricat câteva motoare, din cauza nămolului care intră în ele. La Gura Portiței, vineri, când vântul a bătut dinspre sud, câteva bărci au eșuat. Nu au putut să intre pe canal și s-au întors din drum', a menționat un transportator din comuna Jurilovca, Victor Nedelcu.
Și resursa piscicolă are de suferit, din cauza nivelului scăzut al apei din complex.
'Peștele nu se mai poate refugia în stuf. Dacă mergeți pe lac, o să vedeți că este plajă de la mal zece metri în unele locuri. Acolo era apă de 70-80 de centimetri, în stuf. Peștele intra la umbră, în stuf, stătea, avea hrană și tot ce-i trebuia', a afirmat un pescar din sat, Cornel C.
În urmă cu aproape 10 ani, Federația Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării, din care face parte și asociația Golovița, a anunțat finalizarea lucrărilor de decolmatare a canalului Lipoveni, una dintre legăturile importante între Dunăre și complexul Razim-Sinoe, proiectul de la acea vreme fiind făcut cu fonduri europene.
La Tulcea, Dunărea are o cotă de 36 de centimetri, potrivit datelor furnizate de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, motiv pentru care conducerea instituției din subordinea MMAP a făcut luni un apel la pescarii comerciali să nu folosească setcile în perimetrul rezervației, acesta fiind al doilea apel după cel de la începutul lunii iulie. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ambasada SUA: Primele nouă vehicule amfibii de asalt au fost livrate României
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o 'etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței', informează Ambasada SUA la Bucu
Covasna: CJ vrea să atragă fonduri europene pentru reconstruirea Centrului de Agrement din Zăbala
Consiliul Județean (CJ) Covasna a aprobat, luni, documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii aferenți în vederea depunerii unui proiect pentru atragerea de fonduri europene pentru reconstrucția Centrului de Agrement din localitatea Zăbala. Proiectul vizează demolarea mai multor construcții existente în incinta Centrul
Argeș: O persoană a murit și două au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor
O persoană a murit și două au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Accidentul rutier s-a produs pe DN 65A, în comuna Buzoești. 'Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri s-a stabilit că un tâ
Mureș: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol și poluarea râului Mureș
Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș a aplicat sancțiuni contravenționale de peste 53.000 de lei în doar două zile, în urma unor acțiuni desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și protecția mediului, a informat luni instituția.
Dâmbovița: Un bărbat ar fi folosit contul SUMAL al fratelui decedat pentru a justifia 122 de transporturi ilegale de lemn
Un bărbat decedat în luna mai 2025 figura în aplicația SUMAL 2.0 ca șofer al 122 de transporturi ilegale de material lemnos, efectuate după ce a murit, contul respectiv din sistemul informatic fiind folosit fără drept de fratele persoanei decedate, au descoperit jandarmii din județul Dâmbovița, în urma unor verificări de rutină efectuate &icir
Brașov: Șapte deținători de câini s-au ales cu dosare penale după Expoziția Chinologică Internațională de la Râșnov
Un număr de șapte proprietari de câini s-au ales cu dosare penale după participarea la un eveniment la Râșnov, unde polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au constatat că patrupedele aveau urechile cupate și coada amputată. Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, polițiștii din cadrul Biroului pentru
Galați: Casa Cuza Vodă, transformată pentru o seară într-un decor de secol XIX
Grădina și clădirea Muzeului 'Casa Cuza Vodă' din Galați vor fi transformate într-un spațiu de reconstituire a atmosferei secolului al XIX-lea, cu personaje de epocă, muzică live, povești, ghidaj tematic și momente interactive, în cadrul evenimentului 'Serată muzicală la Curțile Istoriei', a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean
Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr
Argeș: Un bărbat de 79 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu un motociclu
Un bărbat în vârstă de 79 de ani a murit, luni, după ce s-a răsturnat cu un motociclu pe DN 7C, în localitatea argeșeană Merișani. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, este posibil ca accidentul să se fi produs pe fondul unor afecțiuni medicale. Din cercetări a rezultat
Boloș: România ar trebui să aloce cel puțin 11 miliarde de euro dezvoltării regionale în următoarea perioadă de programare
România trebuie să mențină dezvoltarea regională ca prioritate națională și să aloce, pentru perioada de programare 2028-2034, cel puțin un buget similar celor peste 11 miliarde de euro disponibili în actuala perioadă, a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Marcel Boloș.
Buzău: Prefectura va derula o investiție de peste 520.000 de lei pentru stocarea energiei verzi
Prefectura Buzău va derula o investiție în valoare de peste 520.000 de lei, în scopul instalării unor baterii pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice. Proiectul vizează 'Instalarea de capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile la Instituția Prefectului-Județul Buzău
Bihor: Consiliul Județean se mută în fostul Palat al Finanțelor, după o amplă reabilitare, de 44,8 milioane de lei
Fostul Palat al Finanțelor din Oradea, clădire emblematică pentru patrimoniul arhitectural al orașului, a fost reabilitat și transformat în noul sediu al Consiliului Județean (CJ) Bihor, printr-o investiție de 44,8 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Vreme apropiată de normalul perioadei în Capitală; maxime termice de 23 de grade, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului
Vremea în Capitală se va menține apropiată de normalul termic al perioadei în următoarele zile, cu temperaturi maxime de 23 de grade, înnorări temporare, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului, relevă prognoza de specialitate pentru municipiul București, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Constanța: Șoferul unui autoturism a murit carbonizat; a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 3, la ieșirea din Murfatlar
O persoană a murit carbonizată după ce autoturismul pe care îl conducea și un autotren au intrat în coliziune, luni, pe drumul național DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către Cobadin. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) '
Proiecte pentru amenajarea Căii Griviței și a Bulevardului Ion Mihalache, pe ordinea de zi a Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată miercuri două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache și a Căii Griviței, pe tronsonul cuprins între Strada Buzești și Bulevardul Ion Mihalache. Cele două proiecte prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general. Amenajarea











