DSU: Modulul medical specializat MEVAC va putea fi montat pe aeronavele Ministerului Apărării Naționale
Proiectul european 'MEVAC' a fost finalizat cu succes luni și va contribui la consolidarea capacității României de evacuare aero-medicală, prin achiziționarea unui modul medical specializat, care poate fi montat pe aeronave ale Ministerului Apărării Naționale (MApN).
'Astăzi, 25 august, a avut loc evenimentul de închidere a proiectului 'Upgrade of the Romanian MEVAC capacity (MEVAC)', implementat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență. Ceremonia, desfășurată la Baza 90 Transport Aerian 'Comandor Aviator Gheorghe Bănciulescu', a reunit reprezentanți de rang înalt din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Sănătății și ai Reprezentanței Comisiei Europene în România', informează un comunicat al DSU transmis, luni, AGERPRES.

Obiectivul principal al proiectului a fost modernizarea soluțiilor de evacuare aero-medicală ale României, prin achiziția unui modul medical specializat, compatibil cu aeronavele MApN. Acesta va permite o reacție mai rapidă și mai eficientă în cazul dezastrelor sau incidentelor majore, atât pe plan național, cât și în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM).
Modulul permite transportul simultan a cel mult patru pacienți aflați în stare critică, oferind un nivel de îngrijire medicală echivalent cu cel dintr-o unitate de terapie intensivă.

'Proiectul, cu un buget total de 909.500 de euro, a beneficiat de o finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 682.125 de euro. Prin implementarea acestuia, s-a obținut o creștere a capacității Uniunii Europene de a răspunde rapid în situații de criză majoră, fiind asigurată o desfășurare rapidă a forțelor în cazul unui astfel de eveniment, iar procedurile standard de operare existente au fost revizuite, în vederea stabilirii nevoilor corespunzătoare privind responsabilitățile și a fluxului de informații', arată sursa citată.
Proiectul a inclus și instruirea personalului medical, prin organizarea a două sesiuni teoretice și practice cu modulul MEVAC, precum și a unui exercițiu de antrenament și mobilizare.

'Acest proiect reprezintă un pas important în direcția consolidării capacității României de a gestiona situații de urgență la scară largă, reconfirmând angajamentul țării noastre față de obiectivele de securitate și sănătate ale Uniunii Europene. Rezultatele obținute vor contribui direct la salvarea de vieți și la protejarea cetățenilor în fața unor provocări viitoare', precizează DSU. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Syrsa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sălaj: 12 locuințe nZEB-plus pentru tineri la Zalău, cu o investiție de peste șase milioane de lei
Un număr de 12 locuințe eficiente energetic, destinate tinerilor, au fost realizate de administrația locală din Zalău, valoarea proiectului fiind de peste șase milioane de lei, a informat marți Primăria Zalău. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență Componenta 10 - Fondul Local, a vizat dezvoltarea fondului de locui
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT pentru populația din nordul județului
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis, marți dimineața, o alertă extremă de informare a populației din zona de nord a județului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe o durată estimată de 90 de minute. În mesajul transmis în jurul orei 7:30, autoritățile îndeamnă oamenii
MApN: Ținte aeriene detectate aproape de Insula Șerpilor; nu au intrat în spațiul românesc
Ministerul Apărării Naționale a informat că luni seara, la ora 22:37, sistemul de supraveghere radar a detectat două ținte aeriene la 25 de kilometri nord-vest de Insula Șerpilor, ce evoluau către frontiera României. Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de
Botoșani: Animale moarte și furaje arse în urma unui incendiu în localitatea Sulița
Mai multe animale au murit și peste cinci tone de furaje au ars în urma unui incendiu izbucnit, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sulița, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, evenimentul s-a produs din cauza unui foc aprins pentru arderea resturilor vegetale, lăsa
Maramureș: Plăcintele și pancovele, prilej de festival, concurs și muzică retro la Vima Mică
Muzeul 'La lelea Ruzale' din localitatea Vima Mică va organiza un festival plăcintelor și pancovelor însoțit de o petrecere cu muzica anilor '70 - '80, a declarat, luni, pentru AGERPRES, organizatorul evenimentului, Voichița Vayda. 'Plăcintele și pancovele sunt produse celebre în Maramureș și ani îndelunga
Primarul general al Capitalei: Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu
Peste 1.200 de plante vor întregi decorul Grădinii Cișmigiu, a anunțat, luni, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, vor fi plantate 400 de Echinacea, 300 de Gaura, 100 de Rudbeckia, 400 de Leucanthemum, 25 de Zinnia și opt Hibiscus moscheutos. 'O parte importantă a selecției este reprezentată de plantele pere
Dolj: Primarul Craiovei anunță că va înlocui sursa pe cărbune a termoficării din oraș cu o centrală de cogenerare
Edilul șef al Craiovei, Olguța Vasilescu, anunță că a semnat luni un contract cu Electrica, pentru dezvoltarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficiență, alimentată cu gaze naturale, care va furniza agentul termic în sistemul centralizat al orașului. Olguța Vasilescu a declarat că noua capacitate - proiectată ca o unitate flexibilă, pregătită
Mureș: Sediu administrativ al CJ, reabilitat cu 11,3 milioane de lei prin utilizarea de surse regenerabile de energie
Consiliul Județean (CJ) Mureș a anunțat, luni, încheierea lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii administrative cunoscute sub denumirea de 'Hotel Parc', în urma unei investiții în valoare de peste 11,3 milioane de lei finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a urmărit reducerea costurilor de funcționare și creș
BIAS 2026, ediție dedicată lui Traian Vuia; Frecce Tricolori și Turkish Stars revin la București
Bucharest International Air Show - BIAS 2026 se va desfășura în perioada 28-29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa 'Aurel Vlaicu' și Romaero, iar spectacolul aerian va reuni peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate, informează luni Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), unul dintre organizator
UPDATE Averse, descărcări electrice şi vijelii în localităţi din judeţele Giurgiu şi Ilfov, în ora următoare
Meteorologii au emis, luni, o nouă avertizare nowcasting Cod portocaliu de vreme instabilă, cu averse torențiale, ce vizează zone din județele Giurgiu și Ilfov, în ora următoare. Conform prognozei de specialitate, până la ora 17:35, în județul Giurgiu (localitățile: Mihăilești, Buturugeni, Joița și Săbăreni) și în județul Ilfov (î
Giurgiu: CJ va sprijini construirea de spații de cazare la Mănăstirea Comana, pentru includerea în circuitul turistic național
Mănăstirea Comana a inițiat un proiect prin care va construi, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Giurgiu, o clădire care va cuprinde spații de cazare, o sală de conferințe și un muzeu, ceea ce va permite includerea mănăstirii în cadrul unui circuit turistic național. 'Se dorește înființarea unei construcții cu o capacitate de cazare și care
Semafoare defecte în 35 de intersecții din Capitală; polițiștii rutieri dirijează circulația
Polițiștii rutieri dirijează circulația în aproximativ 35 de intersecții în care instalațiile de semaforizare nu funcționează, fie ca urmare a lipsei tensiunii de alimentare, fie doar pe culoarea galben intermitent. 'Printre principalele intersecții afectate se numără Piața Arcul de Triumf, Piața Leu, șoseaua Gării Cățelu, șoseaua Pantelimon, b
Vrancea: Dronă căzută într-o gospodărie din Ciușlea; populația din zonă - evacuată
Locuitorii aflați pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciușlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbușită într-un nuc, au fost evacuați preventiv, luni, iar zona a fost izolată până la finalizarea verificărilor efectuate de autorități, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Garoafa, Laurențiu Diacon
INHGA: Debitul Dunării va crește la 1.600 mc/s, până la finele lunii august
Debitul Dunării, pe secțiunea Baziaș, va crește pe parcursul următoarelor zile, până la valoarea de 1.600 mc/s, dar va rămâne sub media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, arată estimările Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), publicate luni. Potrivit specialiștilor, după ce duminică, 23 august, valoarea debitu
Mureș: Refugiații dăruiesc românilor ghivece cu floarea-soarelui, ca simbol al rădăcinilor ucrainene în pământ românesc
Refugiații din calea războiului din Ucraina, beneficiari ai proiectului 'IncludE UA 2', dăruiesc comunității române ghivece cu semințe de floarea-soarelui aduse din țara vecină, ca simbol al rădăcinilor ucrainene care se dezvoltă în pământ românesc, a informat, luni, centrul MureșHub. 'În săptămâna 24.08.2026 - 2







