Harghita: Asociația Cultul Eroilor semnalează că monumentul ostașului român de la Porumbenii Mici e folosit ca loc de depozitare
Asociația Națională Cultul Eroilor 'Regina Maria' - filiala Harghita semnalează, într-o postare pe Facebook, că monumentul ostașului român din localitatea Porumbenii Mici este folosit, în prezent, ca loc de depozitare a materialelor de construcții și solicită intervenția instituțiilor abilitate.
'Neamul este etern prin cultul eroilor', spunea marele istoric și om de stat Nicolae Iorga. Cultul eroilor înseamnă și un minim respect pentru sacrificiul celor care si-au dat viața pentru ca noi, cei de azi, să avem o țară. O țară cu un popor care să respecte sacrificiul suprem, inclusiv prin grija față de monumentele dedicate lor, ostașilor români care au murit în aceste locuri pentru eliberarea țării de sub ocupații străine. Străin pare să fie acest concept celor care au ales să trateze monumentul ostașului român de la Porumbenii Mici, județul Harghita, ca pe un depozit de materiale de construcții, fără nici cea mai mică urmă de respect', se menționează în postarea citată.
Totodată, se cere instituțiilor abilitate să ia măsurile necesare pentru ca monumentul să redevină un loc dedicat respectului față de sacrificiul suprem al înaintașilor.
'Asociația Națională Cultul Eroilor, filiala Harghita, solicită, pe această cale tuturor instituțiilor abilitate să dispună măsurile legale necesare revenirii, de îndată, la normalitatea legală în ceea ce privește această situație, astfel încât monumentul ostașului român din Porumbenii Mici, județul Harghita, să redevină ceea ce trebuie să fie: un loc dedicat respectului față de sacrificiul suprem pentru țară al înaintașilor noștri!', se arată în finalul postării de pe rețeaua de socializare. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Circa 437 de hectare de fond forestier au fost afectate de incendiile din Parcul Național Domogled
O suprafață de circa 437 de hectare de fond forestier a fost afectată de cele două incendii care au avut loc, în această vară, în zona Parcului Național Domogled - Valea Cernei, pentru stingerea acestora fiind mobilizate importante resurse terestre și aeriene, a transmis luni Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.
Ambasada SUA: Primele nouă vehicule amfibii de asalt au fost livrate României
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o 'etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței', informează Ambasada SUA la Bucu
Covasna: CJ vrea să atragă fonduri europene pentru reconstruirea Centrului de Agrement din Zăbala
Consiliul Județean (CJ) Covasna a aprobat, luni, documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii aferenți în vederea depunerii unui proiect pentru atragerea de fonduri europene pentru reconstrucția Centrului de Agrement din localitatea Zăbala. Proiectul vizează demolarea mai multor construcții existente în incinta Centrul
Argeș: O persoană a murit și două au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor
O persoană a murit și două au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Accidentul rutier s-a produs pe DN 65A, în comuna Buzoești. 'Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri s-a stabilit că un tâ
Mureș: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol și poluarea râului Mureș
Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș a aplicat sancțiuni contravenționale de peste 53.000 de lei în doar două zile, în urma unor acțiuni desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și protecția mediului, a informat luni instituția.
Dâmbovița: Un bărbat ar fi folosit contul SUMAL al fratelui decedat pentru a justifia 122 de transporturi ilegale de lemn
Un bărbat decedat în luna mai 2025 figura în aplicația SUMAL 2.0 ca șofer al 122 de transporturi ilegale de material lemnos, efectuate după ce a murit, contul respectiv din sistemul informatic fiind folosit fără drept de fratele persoanei decedate, au descoperit jandarmii din județul Dâmbovița, în urma unor verificări de rutină efectuate &icir
Brașov: Șapte deținători de câini s-au ales cu dosare penale după Expoziția Chinologică Internațională de la Râșnov
Un număr de șapte proprietari de câini s-au ales cu dosare penale după participarea la un eveniment la Râșnov, unde polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au constatat că patrupedele aveau urechile cupate și coada amputată. Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, polițiștii din cadrul Biroului pentru
Galați: Casa Cuza Vodă, transformată pentru o seară într-un decor de secol XIX
Grădina și clădirea Muzeului 'Casa Cuza Vodă' din Galați vor fi transformate într-un spațiu de reconstituire a atmosferei secolului al XIX-lea, cu personaje de epocă, muzică live, povești, ghidaj tematic și momente interactive, în cadrul evenimentului 'Serată muzicală la Curțile Istoriei', a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean
Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr
Argeș: Un bărbat de 79 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu un motociclu
Un bărbat în vârstă de 79 de ani a murit, luni, după ce s-a răsturnat cu un motociclu pe DN 7C, în localitatea argeșeană Merișani. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, este posibil ca accidentul să se fi produs pe fondul unor afecțiuni medicale. Din cercetări a rezultat
Boloș: România ar trebui să aloce cel puțin 11 miliarde de euro dezvoltării regionale în următoarea perioadă de programare
România trebuie să mențină dezvoltarea regională ca prioritate națională și să aloce, pentru perioada de programare 2028-2034, cel puțin un buget similar celor peste 11 miliarde de euro disponibili în actuala perioadă, a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Marcel Boloș.
Buzău: Prefectura va derula o investiție de peste 520.000 de lei pentru stocarea energiei verzi
Prefectura Buzău va derula o investiție în valoare de peste 520.000 de lei, în scopul instalării unor baterii pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice. Proiectul vizează 'Instalarea de capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile la Instituția Prefectului-Județul Buzău
Bihor: Consiliul Județean se mută în fostul Palat al Finanțelor, după o amplă reabilitare, de 44,8 milioane de lei
Fostul Palat al Finanțelor din Oradea, clădire emblematică pentru patrimoniul arhitectural al orașului, a fost reabilitat și transformat în noul sediu al Consiliului Județean (CJ) Bihor, printr-o investiție de 44,8 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Vreme apropiată de normalul perioadei în Capitală; maxime termice de 23 de grade, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului
Vremea în Capitală se va menține apropiată de normalul termic al perioadei în următoarele zile, cu temperaturi maxime de 23 de grade, înnorări temporare, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului, relevă prognoza de specialitate pentru municipiul București, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Constanța: Șoferul unui autoturism a murit carbonizat; a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 3, la ieșirea din Murfatlar
O persoană a murit carbonizată după ce autoturismul pe care îl conducea și un autotren au intrat în coliziune, luni, pe drumul național DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către Cobadin. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) '












