VIDEO IGSU: Peste 8.200 de incendii de vegetație în primele șase luni
Peste 8.200 de incendii de vegetație au fost înregistrate în primele 6 luni ale acestui an, 389 dintre ele manifestându-se la fondul forestier, anunță, sâmbătă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
De cele mai multe ori, aceste incendii sunt provocate de oameni, conform statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Principala cauză este arderea intenționată a vegetației pentru igienizarea terenurilor, care este o practică extrem de periculoasă, strict interzisă prin lege. Alte cauze vizează aruncarea neglientă a țigărilor aprinse, focul lăsat nesupravegheat și utilizarea echipamentelor care generează scântei în apropierea vegetației uscate.
'Misiunile pentru stingerea incendiilor de vegetație necesită eforturi uriașe, implicând resurse umane și materiale considerabile. Din păcate, vântul puternic și terenul montan, cu acces dificil, favorizează extinderea rapidă a focarelor. Din acest motiv, este necesară intervenția aeronavelor din dotarea IGAv și MApN. Statisticile sunt îngrijorătoare: peste 13.000 de intervenții în 2023, peste 20.000 în 2024, iar trendul de creștere continuă și în prezent. Vă rugăm să respectați măsurile de prevenire pentru siguranța dumneavoastră și a mediului. Orice acțiune iresponsabilă poate avea consecințe grave', precizează IGSU. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Trecerea cu bacul între Zimnicea și Sviștov a fost reluată
Trecerea cu bacul între Zimnicea și localitatea bulgară Sviștov a fost reluată joi, după o întrerupere de peste 24 de ore din cauza cotelor scăzute ale apelor Dunării, anunță Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu. ''Reprezentanții companiei care operează legătura de feribot între Zimnicea (R
PMB propune colectarea deșeurilor pe șapte fracții; proiectele au fost discutate cu operatorii din domeniul salubrității
Primăria Capitalei anunță că proiectele privind asigurarea curățeniei în București au fost discutate, joi, cu operatorii și cu experți din domeniul salubrității. Propunerile urmează să fie supuse votului în Consiliul General al Capitalei, informează PMB pe pagina sa de
Harghita: Amenzi de peste un milion de lei aplicate de Garda de Mediu în primele șase luni ale anului
Comisariatul Județean Harghita al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat, în primul semestru al acestui an, un total de 300 de inspecții, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste un milion de lei, arată bilanțul publicat joi de instituție. Potrivit sursei citate, până la data de 30 iu
Călărași: Accident între un autotren și un autocar cu 60 de persoane; s-au înregistrat 12 răniți (GALERIE FOTO)
Un număr de 12 persoane au fost rănite in urma unui accident rutier ce s-a produs joi după-amiază în zona Drajna, unde un autocar în care se aflau 60 de persoane și un autocamion încărcat cu radiatoare au intrat în coliziune. Potrivit ISU Călărași, au rezultat 12 victime, conștiente, care prezintă vătămări ușoare. Pentr
#AnulNadia Expoziția ''Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune'' - din 16 iulie, la Arhivele Naționale ale României
Expoziția ''Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune'', organizată cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la momentul istoric în care celebra sportivă a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice, se va deschide pe 16 iulie la sediul Arhivelor Naționale ale României. Potrivit unui comunicat al A
Weekend dedicat patrimoniului cultural al Capitalei, în proiectul ''Străzi deschise - București, Promenadă urbană''
Bucureștenii și turiștii sunt invitați sâmbătă și duminică să descopere Capitala printr-un tur ghidat, demonstrații artistice și experiențe educaționale interactive, într-un program care pune în valoare identitatea culturală a orașului, în cadrul proiectului ''Străzi deschise - București, Promenadă urbană''.
Bihor: Comisia de disciplină a CJ analizează situația de la DGASPC, la solicitarea ministrului Muncii
Consiliul Județean (CJ) Bihor a sesizat comisia de disciplină după ce Ministerul Muncii a transmis o sesizare privind activitatea directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, a informat joi CJ Bihor. Consiliul Județean Bihor a primit miercuri, 8 iulie, o adresă din partea ministrului Muncii, Fam
Harghita: Acces restricționat în zona mofetei de lângă Odorheiu Secuiesc, după apariția unui fenomen geologic
Autoritățile din Odorheiu Secuiesc au restricționat accesul în zona mofetei de la Băile Szejke, de lângă municipiu, după apariția unui fenomen geologic, caracterizat prin degajări de gaze și tasarea terenului, la fața locului fiind chemați mai mulți specialiști pentru stabilirea cauzelor și evaluarea riscurilor. Potrivit unei postă
Guvernul a stabilit cadrul procedural privind suspendarea dreptului de a conduce în cazul neachitării amenzilor de circulație
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor articolului XVII din OUG nr. 7/2026, stabilind cadrul procedural necesar pentru punerea în aplicare a măsurii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul neachitării amenzilor contravenționale pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumuril
PMB: Linia Bucharest City Tour va circula pe două trasee diferite
Linia turistică Bucharest City Tour va circula pe două trasee diferite din acest sfârșit de săptămână, transmite Primăria Capitalei. Ambele trasee includ, în premieră, o stație nouă - Catedrala Națională, informează PMB, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Puteți vedea de aproape cea mai mare biserică din România și una d
Constanța: Fregata 'Regele Ferdinand' și un vânător de mine participă la exercițiul multinațional BREEZE, desfășurat pe Marea Neagră
Fregata 'Regele Ferdinand', cu un elicopter IAR 330 Puma Naval ambarcat, și vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu', ca parte a grupului operativ pentru combaterea minelor din Marea Neagră, participă, în perioada 9 - 20 iulie, la exercițiul multinațional BREEZE 26, au informat joi Forțele Navale Române (FNR).
Cod portocaliu de viituri pe râuri din trei județe, joi; Cod galben pe cinci cursuri și pe râurile din Dobrogea
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, atenționări Cod galben și Cod portocaliu de inundații, valabile până vineri dimineața în trei bazine hidrografice și pe râurile din Dobrogea. Potrivit hidrologilor, pe parcursul zilei de joi, între orele 12:00 - 00:00, va fi Cod portocaliu de viituri și posib
REPORTAJ/Covasna: Drumul Mătăsii, Nilul și moștenirea unui călător - Karda Zoltan
În urmă cu aproape un deceniu și jumătate, geograful Karda Zoltan pleca din Sfântu Gheorghe cu un rucsac în spate și cu dorința de a cunoaște lumea dincolo de hărți, enciclopedii și albume cu fotografii. Fascinat încă din copilărie de istoria marilor civilizații și de aventurile exploratorilor, a ales să descopere pe cont propriu locurile despre care
IGSU: Pompierii români au intervenit în zona Trevillach-Montalba în sprijinul colegilor francezi
Pompierii români dislocați în Republica Franceză au intervenit, miercuri, în zona Trevillach - Montalba, unde au desfășurat activități de monitorizare și de înlăturare a efectelor incendiilor care s-au manifestat în ultimele zile. 'Misiunile au vizat verificarea atentă a suprafețelor afectate, identificarea și lichidarea focar
Vreme instabilă, cu averse și vijelii în București, până vineri dimineața (meteo)
Vremea va fi instabilă în municipiul București până vineri dimineața, cu averse, vijelii și temperaturi maxime de până la 28 de grade Celsius, potrivit prognozei publicate joi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 9 iulie, ora 12:00 - 10 iulie, ora 02:00, valorile termice în Capitală vor fi î











