Bistrița-Năsăud: Bărbat de 41 de ani, decedat după ce s-a răsturnat cu ATV-ul
Un bărbat de 41 de ani a murit, miercuri seara, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe un teren în pantă din Sărata, localitate componentă a municipiului Bistrița.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
''Astăzi, 6 august, polițiștii din Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a unui eveniment sesizat prin S.N.U.A.U. 112, produs în localitatea Sărata. Din primele date, un bărbat, de 41 de ani, din Sărata, în timp ce se deplasa cu un ATV pe un teren în pantă, în proximitatea Drumului Județean 154, a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat. Din nefericire, bărbatul de 41 de ani a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul'', a transmis IPJ.
La caz au intervenit un echipaj de prim-ajutor al SMURD și un echipaj al Ambulanței.
Victima a fost găsită în stop cardiorespirator. S-a aplicat protocolul de resuscitare, dar organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul la fața locului, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grevă de avertisment a angajaților din administrația locală (sinteză)
Angajații multor primării de comune și orașe din țară au fost, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, sindicaliștii din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan. 'Greva este organizată de către Sindicatul Național SCOR, este rezultatul unui vot intern în structurile noastre și, c
Iași: O familie din Vaslui a murit într-un accident rutier pe DN 24; femeia era însărcinată
Un bărbat din Vaslui și soția sa, însărcinată în opt luni, au murit în urma unui accident rutier produs în cursul zilei de marți pe DN 24, în afara localității Ciortești. Potrivit ISU Iași, la sosirea forțelor de intervenție, una dintre victime era încarcerată, aflată în stop cardio-respirator. Pompierii au acționat pe
Iași: Lucrările de reabilitare și modernizare a Filarmonicii 'Moldova', finanțate cu fonduri europene obținute de Primărie
Primarul Iașiului, Mihai Chirica a anunțat că fondurile europene obținute de municipalitate prin Programul Regional Nord Est 2021-2027 vor acoperi două treimi din costurile de reabilitare și modernizare a Filarmonicii 'Moldova', în cadrul unui proiect complex de regenerare a zonei centrale din punct de vedere socio-economic, cultural și turistic.
Hunedoara: Coliziune pe autostradă între două camioane; unul era încărcat cu sulfat de amoniu
Circulația pe autostrada A1 Sibiu-Timișoara, în zona localității Șoimuș, a fost restricționată, marți, timp de câteva zeci de minute, în urma unui accident în care au fost implicate două camioane, unul dintre acestea fiind încărcat cu aproximativ 23 de tone de sulfat de amoniu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Salvați Copiii: Aproape 80% dintre minori au acces la internet fără nicio restricție
Aproape 80% dintre copii navighează pe internet fără nicio restricție de acces iar lipsa controlului parental devine tot mai accentuată, pe măsură ce aceștia înaintează în vârstă, potrivit rezultatelor unei cercetări sociologice realizată de organizația Salvați Copiii la finalul anului 2025. Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii transmis
Termoenergetica: Dacă temperatura medie a apei e mai mică de 50 de grade, consumatorii pot beneficia de reducerea facturii
Termoenergetica București a adus, marți, clarificări privind calculul facturii de energie termică pentru apă caldă și căldură. Întregul mecanism este stipulat în contractul pe care asociațiile de proprietari și consumatorii casnici l-au semnat cu Termoenergetica, transmite compania, marți,
Președintele executiv SNSCOR: Nu suntem asociații de locatari; cerem respect și o lege clară a salarizării
Președintele executiv al Sindicatului Național Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România (SNSCOR), Ștefan Sbiera, afirmă că protestul primăriilor din țară reprezintă un semnal de alarmă adresat Guvernului, cu mesajul că administrația locală nu trebuie tratată superficial, și cere totodată o lege clară a salarizării. 'Protestul este urletul admi
STS: Un nou sistem de localizare de o mai mare acuratețe și un serviciu dedicat persoanelor cu deficiențe de auz
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a prezentat, marți, un nou sistem de localizare a apelantului la numărul 112, dar și o opțiune pentru persoanele cu deficiențe de auz de a solicita serviciile de urgență.
PMB declanșează prima procedură pentru atribuirea a 1.000 de autorizații de taxi
Primăria Capitalei a anunțat marți că declanșează prima procedură de atribuire a 1.000 de autorizații taxi. Aceasta face parte dintr-o serie de patru proceduri de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul Municipiului București, reiese din anunțul publicat pe site-ul PMB. Dintre
Președintele ACoR Dâmbovița, despre întâlnirea cu Bolojan: Nu ne-a lămurit, ne-a lăsat în ceață
Președintele Asociației Primarilor de Comune din Dâmbovița, Dorinel Soare, a declarat marți, pentru AGERPRES, după întâlnirea primarilor de la Palatul Parlamentului cu premierul Ilie Bolojan, că problemele ridicate de edili nu au fost clarificate. 'Nu ne-a lămurit deloc, ne-a lăsat în ceață. Pentru că s-a referit, a
Tanczos Barna: Salariile din administrația publică locală sunt incorect de mici
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat marți că salariile din administrația publică locală sunt incorect de mici, adăugând că este greu, în această perioadă, să fie redeschisă această problemă. El a amintit că reprezentanții UDMR au semnalat acest lucru încă din anii 2021-2022. 'Nu încercăm să facem a
Olt: Grevă de avertisment a funcționarilor publici în 14 localități din județ
Funcționarii publici din 14 primării din județul Olt au participat marți la o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile propuse de Guvern în pachetul privind reforma administrației, potrivit liderului Sindicatului SCOR Olt, Daniela Matei. 'Guvernul în direct la TV, noi - în direct cu cetățenii, la ghișeu și pe uliță
Gurgiu: Opt persoane transportate la spital în urma unui accident între trei mașini, pe DN 5
Opt persoane au fost transportate la spital, marți, în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz, un autoturism și un utilaj de întreținere drumuri, produs pe DN 5, Giurgiu-București, în afara localității Adunații Copăceni, pe sensul de mers spre Capitală. 'La data de 10 februarie, în jurul orei
Timiș: O treime din primăriile din județ, în grevă de avertisment
O treime din primăriile din județul Timiș, afiliate la Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR), au fost, marți, pentru două ore, în grevă de avertisment, angajații fiind nemulțumiți de măsurile de austeritate anunțate de premierul Ilie Bolojan, care afectează administrațiile locale. Mărioara-Sim
Buzău: Timpul maxim de intervenție al ISU în zonele montane, de o oră și 30 de minute, ar putea fi diminuat
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău apreciază că timpul de răspuns de până la o oră și 30 de minute în zonele greu accesibile de munte va fi diminuat, o dată cu operaționalizarea unui punct de lucru în comuna Berca, o nouă stație urmând a fi proiectată la Mihăilești. În anul 2025, timpul mediu de







