Marius Sepi susține că e inechitabil ca pensionarii să plătească contribuții de sănătate, dar deținuții nu
Vicepreședintele executiv al Sindicatului Național Forța Legii, Marius Sepi, consideră că este inechitabil că cetățenii aflați în 'situații vulnerabile', dar care respectă legea, sunt obligați să plătească contribuții de sănătate, în timp ce cei care au încălcat legea (deținuții) beneficiază gratuit de servicii medicale.
'Statul impune contribuții de sănătate de 10% pentru: pensionarii cu venituri peste 3.000 lei (1.960.804 persoane), beneficiarii legilor speciale - veterani de război, revoluționari (141.376 persoane), șomerii indemnizați (44.090 persoane), persoanele cu venit minim de incluziune (323.542 persoane), mamele aflate în concediu de acomodare sau de creștere și îngrijire copil (127.054 persoane). În schimb, persoanele aflate în detenție sau arest preventiv (18.168 persoane) rămân asigurate medical fără plată, indiferent de natura condamnării sau de eventuale venituri. Este aceasta o măsură justificată moral și social?', a scris Sepi pe Facebook.
Potrivit acestuia, cetățeni aflați în situații vulnerabile, dar care respectă legea, sunt obligați să contribuie, în timp ce cei care au încălcat legea beneficiază gratuit de servicii medicale. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sindicaliștii TAROM consideră că Guvernul încearcă închiderea companiei și vor protesta în Piața Victoriei pe 28 aprilie
Sindicaliștii și personalul TAROM au reclamat, marți, că Guvernul încearcă desființarea și închiderea companiei, susținând la unison, într-o declarație în fața sediului administrativ, că operatorul aerian național trebuie să fie în permanență o companie a statului român. Pe 28 aprilie, Sindicatul Unit TAROM (SUT), orga
Mureș: Vizită a consulului Wiebke Oeser în județ, de Ziua Prieteniei dintre România și Germania
Instituția Prefectului - Județul Mureș a anunțat, marți, că a primit vizita consulului Wiebke Oeser de la Consulatul Republicii Federale Germania din Sibiu, chiar de ziua în care se sărbătorește prietenia româno-germană, fiind abordate aspecte economice și educaționale. '21 aprilie - Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Ge
Bistrița-Năsăud/Bob de vară și punte suspendată la o înălțime record, printre proiectele europene viitoare ale comunelor de munte
Un bob de vară pe Vârful Heniu (1.611 metri), cel mai înalt din Munții Bârgăului, și o punte suspendată peste Valea Rebrei, care ar urma să devină cea mai înaltă din Uniunea Europeană, se numără printre proiectele cu care două comune din zona montană a județului Bistrița-Năsăud încearcă să revitalizeze economia locală, cu ajutorul fondurilor eur
Prahova: Bărbatul căutat într-o amenajare piscicolă a fost găsit decedat
Bărbatul căutat de pompieri și scafandri într-o amenajare piscicolă de pe raza comunei prahovene Boldești-Grădiștea, satul Boldești, a fost găsit, marți, decedat. ''Victima a fost găsită de către echipajul de scafandri. Este vorba despre un bărbat de 47 ani, decedat. Cazul rămâne în atenția autorităților abilitate pen
Brăila: Explozie urmată de un incendiu; un bărbat a suferit arsuri pe 80% din suprafața corpului
O explozie urmată de un incendiu s-a produs, marți, la o locuință din municipiul Brăila, în urma unei acumulări de gaze în bucătărie, un bărbat suferind arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corpului, informează Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU).
Tulcea: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, fără bani pentru redeschiderea taberelor
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) din Tulcea nu a primit, de patru ani, niciun leu pentru organizarea activităților sportive, iar anul acesta, pentru prima dată, nu a primit nici bani pentru bunuri și servicii, ceea ce înseamnă că nu dispune nici de fonduri pentru reparațiile necesare redeschiderii taberei de la Sulina.
Primarul Capitalei: CET Vest e oprit; furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopții
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat marți că au început manevrele de pornire a instalațiilor CET Grozăvești, după explozia de la CET Vest, iar furnizarea apei calde va intra în parametri spre miezul nopții. El a menționat că a discutat marți dimineață cu reprezentanții Termoenergetica și Elcen, considerân
Arad: Numărul locurilor de muncă vacante este la jumătate față de anul trecut
Numărul locurilor de muncă vacante din județul Arad este la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut și este în scădere continuă de aproximativ un an, în timp ce rata șomajului se menține la peste 2,3%, conform datelor disponibile pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Harghita: Peste 42.000 de câini și aproximativ 1.700 de pisici, vaccinați antirabic
Peste 42.000 de câini și aproximativ 1.700 de pisici au fost vaccinați antirabic în județul Harghita, în cadrul campaniei încheiate recent, arată datele furnizate AGERPRES de directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Róbert István. Potrivit acestuia, cam
Prahova: Au fost reluate căutările în cazul bărbatului posibil înecat într-o amenajare piscicolă
Pompierii au reluat, marți dimineață, căutările în cazul bărbatului posibil înecat într-o amenajare piscicolă de pe raza comunei prahovene Boldești-Grădiștea, satul Boldești. Autoritățile au fost alertate în acest caz luni dimineață, printr-un apel la 112 fiind sesizat faptul că o persoană ar fi căzut dintr-o barcă &ici
Brigada Rutieră: Nu funcționează semafoarele în zece intersecții din București; cauza - o fluctuație de tensiune în rețeaua electrică
Brigada Rutieră a Capitalei a informat marți dimineața că, din cauza unei fluctuații de tensiune în rețeaua de energie electrică, nu funcționează semafoarele în zece intersecții. Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre: * Șoseaua Giurgiului - Strada Toporași; * Bulevardul I. C. Brătianu - B
ISUBIF: Pompierii intervin în continuare la CET Vest, după incendiul izbucnit luni seară
Dispozitivul de stingere a focului izbucnit la CET Vest din Capitală a fost redimensionat marți dimineață, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov (ISUBIF). ''Pe parcursul acestei dimineți a fost redimensionat dispozitivul de stingere. În prezent au rămas la fața locului 5 autospeciale de stingere pen
UPDATE ISUBIF: Incendiu la CET Vest din Capitală; două transformatoare electrice afectate
Un incendiu a izbucnit luni seara în incinta CET Vest din Capitală, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului. ''Pompierii ISUBIF intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două transformatoare electrice care utilizează ulei ca agent de răcire (aproximativ 30 de tone fiecare) și la o stație
VIDEO Hunedoara: Incendiu cu mare degajare de fum pe platforma fostului combinat siderurgic
Un incendiu de resturi vegetale și deșeuri de lemn, cu o mare degajare de fum, a izbucnit, luni seara, pe platforma fostului combinat siderurgic din municipiul Hunedoara, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Din primele informații, suprafața afectată este de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Întrucâ
Bistrița-Năsăud: Cinci femei rănite după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN 17C
Cinci femei au fost rănite, luni seara, într-un accident produs în cartierul Liviu Rebreanu al orașului Năsăud, în care un microbuz s-a răsturnat pe Drumul Național 17C. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, femeile prezentau traumatisme craniene cerebrale și faciale și dureri la nivelul pieptul












