CNAIR: Restricții de circulație în 15 județe pentru mașinile de mare tonaj, din cauza caniculei
Autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepția vehiculelor care efectuează transporturi de persoane și în regim de urgență sau de intervenție, vor avea sâmbătă, între orele 12:00 și 20:00, interdicție de a circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din 15 județe.
'Sâmbătă, în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de tonaj (7,5 tone) pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Constanța din cauza temperaturilor extreme (39 - 43 grade Celsius) - (Cod Roșu)', se arată într-un comunicat al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, sunt exceptate de la aceste restricții: transporturile de persoane; transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturile pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatură controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare; transporturi produse provenite din exploatări agricole.
De asemenea, pe lista excepțiilor de la restricții se mai află: transporturile militare implicate în exerciții multinaționale; transporturile rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR); transporturile de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuit, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolata și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerala).
În perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, utilajele firmelor cu care compania are contracte de lucrări și de servicii în derulare, precum cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.
'Precizăm faptul că, în funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite. Vom reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de ANM', se mai arată în comunicat.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod roșu de caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat, noapte tropicală, pentru 15 județe și municipiul București, valabilă de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 10:00.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 39...43 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Sunt vizate de avertizarea Cod roșu județele Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași și municipiul București, total, și, parțial, județul Constanța. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Decretul 770, după 60 de ani - dezbateri despre interzicerea avortului în comunism, femei și copii sacrificați, decreței
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) marchează 60 de ani de la Decretul nr. 770/1966 privind restricționarea accesului la întreruperea de sarcini la cerere. 'Conferința de azi și de mâine
Tulcea: Primăria municipiului vrea să înființeze două parcuri fotovoltaice
Primăria municipiului Tulcea va depune spre finanțare două proiecte în cadrul programului guvernamental 'Surse regenerabile de energie și stocarea energiei', finanțat de Ministerul Energiei prin Fondul de Modernizare, unul dintre ele fiind aprobat spre depunere luni de către consilierii locali. Proiectul ai cărui indicatori econo
Arad: Parteneriat între autorități și platformele logistice din Curtici, pentru dezvoltarea comerțului extern
Cel mai mare terminal intermodal terestru din România și Administrația Zonei Libere Curtici-Arad au semnat, luni, un protocol de colaborare strategică pentru a-și susține reciproc interesele economice și a promova regiunea pe piețele internaționale. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean (CJ) Arad, documentul a f
Harghita: A V-a conferință internațională TusnadEcoBear - dedicată coexistenței dintre oameni și carnivorele mari (20-23 octombrie)
Cea de-a cincea ediție a conferinței internaționale TusnadEcoBear, dedicată coexistenței dintre oameni și carnivorele mari, va avea loc în perioada 20-23 octombrie, la Băile Tușnad și va reuni cercetători, specialiști în conservarea naturii și managementul faunei, factori de decizie în domeniu, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai comuni
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu: Oradea arată așa cum ne-am dorit să arate toată România
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a declarat luni, participând la manifestările dedicate Zilei municipiului Oradea, că acest oraș 'arată așa cum ne-am dorit să arate toată România'. 'Cu 108 ani în urmă, niște oameni au avut aici curaj la Oradea să ia o decizie care să pună bazele României Unite de astăz
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe sesizează FRF după incidentele de la meciul Sepsi OSK - Dinamo
Primăria Sfântu Gheorghe a sesizat Federația Română de Fotbal (FRF) în legătură cu incidentele înregistrate în timpul meciului Sepsi OSK - Dinamo București, disputat în data de 9 octo
ANM: Vreme răcoroasă, cu valori termice normale pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Vremea se va afla într-un proces de răcire, în perioada 12 - 25 octombrie, la nivelul întregii țări, iar valorile termice vor fi în tendințe cu data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor va rămâne ridicată pe tot parcursul intervalului, reiese din prognoza de specialitate, publicată, luni, de Adminis
IGSU: Aproape 400 de persoane au acționat în trei zile pentru stingerea incendiilor din Valea Cernei
Aproape 400 de salvatori au acționat în weekend pentru stingerea incendiilor și limitarea propagării focarelor din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Pe parcursul celor trei zile, intervenția s-a desfășurat atât cu echipe terestre, cât și cu sprijin aerian al Inspectoratului General pentru Aviație (IGAv), resursele fiind adaptate &
INHGA: Cod galben de inundații pe râul Dâmbovița în județul Argeș, în orele următoare
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenționare Cod galben de inundații, ce vizează până la miezul nopții, bazinul hidrografic Dâmbovița. Potrivit hidrologilor, în orele următoare, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide, creșteri de deb
Caraș-Severin: Peste 2.100 de hectare afectate de incendiile din Parcul Natural Domogled
Peste 2.100 de hectare de vegetație uscată și fond forestier au fost afectate de incendiile din Parcul Natural Domogled-Valea Cernei, cele mai întinse zone fiind cele din apropierea Băilor Herculane și Topleț, a transmis, luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. 'Suprafața afectată de incendii este estimată la aprox
Un consilier general cere măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe
Consilierul general Naomi Reniuț (USR) a cerut, luni, măsuri pentru prevenirea infestațiilor cu ploșnițe. În cadrul unei interpelări formulate în ședința Consiliului General, Naomi Reniuț a precizat că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a cazurilor de infestare din Capitală. 'În ultimul timp s
Arad: O nouă peșteră din Moneasa dintre cele peste 70 devine accesibilă în urma unor amenajări
O nouă peșteră din zona Moneasa - unde se găsesc peste 70, dintre care doar câteva sunt incluse în trasee pentru drumeții - a devenit accesibilă turiștilor, după ce Salvamont a avut inițiativa de a amenaja traseul de circa 500 de metri către obiectiv, care pleacă de la intrarea în stațiune. Peștera Moara Uscată are dimensiuni mici, fiind form
Peste 100 de liceeni și studenți participă în noiembrie la 'Parlamentul Tinerilor'
Peste 100 de liceeni și studenți din toată țara vor participa, în perioada 13 - 15 noiembrie, la cea de-a XIV-a ediție a 'Parlamentului Tinerilor'. Evenimentul este organizat de Asociația Pro Democrația (inițiatorul proiectului), împreună cu Fundația Hanns Seidel - România și Camera Deputaților. '
Vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată (informare meteo)
Vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată și va ploua în jumătatea de sud-est a țării, potrivit unei informări emise luni de Administrația Națională de Meteorologie. Astfel, în perioada 12 octombrie, ora 10:00 - 14 octombrie, ora 10:00, izolat ploile vor avea și caracter de aversă iar la munte, la al
Sibiu: Un microbuz s-a răsturnat pe DN 14; doi cetățeni străini au ajuns la spital
Doi cetățeni străini, în vârstă de 33 și 38 de ani, au fost transportați luni la spital, după ce microbuzul în care se aflau a ieșit în afara părții carosabile, pe DN 14, la ieșirea din localitatea Ruși spre Slimnic. Potrivit ISU Sibiu, la fața locului au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de desca







