Harghita: Asociația Națională Cultul Eroilor semnalează starea de degradare a Monumentului Ostașului Român din Miercurea-Ciuc
Asociația Națională Cultul Eroilor 'Regina Maria', filiala Harghita, a semnalat public starea de degradare a Monumentului Ostașului Român din Miercurea-Ciuc, reclamând absența intervenției celor responsabili legal și cerând autorităților să acționeze.
'Pe această cale, ne adresăm autorităților competente pentru a dispune măsurile necesare refacerii aspectului monumentului și asigurării împotriva deteriorării continue a acestuia, din cauza unor factori obiectivi, dar și subiectivi', se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a asociației.

De asemenea, se face un apel către cetățeni să manifeste o atitudine activă cu privire la eventuale situații de degradare intenționată a monumentului.
'Starea unui monument, fie că e vorba despre unul dedicat celor care s-au sacrificat pentru ca noi să avem o țară, fie că este vorba de un altul cu semnificație istorică sau culturală, spune multe despre respectul pe care îl acordăm înaintașilor noștri, dar și istoriei noastre. Considerăm că este de datoria fiecăruia dintre noi să intervenim atunci când valorile noastre umane, sociale, cultural-istorice etc ne sunt afectate. Să fim solidari și să înțelegem că doar împreună putem reuși ca națiune în vremurile tulburi pe care le trăim', arată sursa citată.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Koorodi Attila, a explicat, pentru AGERPRES, că piatra calcaroasă, de dimensiuni mai mici, care este lipită pe structura de beton a ansamblului monumentului, nu rezistă condițiilor climatice, motiv pentru care în fiecare an apar astfel de probleme.
El a dat asigurări că se vor lua măsuri, începând cu intervenții punctuale.

'Din păcate, construcția în sine e una care nu prea face față intemperiilor vremii. (...) Și, din păcate, la Miercurea-Ciuc, atât iarna, cât și în verile foarte călduroase, nu rezistă toată suprafața. Întotdeauna, când ne semnalează cineva că sunt probleme, revenim și cam o dată pe an refacem o parte semnificativă a monumentului. Asta trebuie să facem și anul acesta, o să intervenim punctual, dar probabil va trebui să facem și o reconstrucție a peretului care acoperă cu piatră calcaroasă structura de beton, ca pentru anii următori să fie totul stabil și asta se va întâmpla an de an sau foarte mulți ani de acum încolo, pentru că asta a fost soluția inițială aleasă', a declarat Korodi Attila, pentru AGERPRES.
Asociația Națională Cultul Eroilor 'Regina Maria', filiala Harghita, a salutat reacția rapidă a autorităților, punctând faptul că 'printr-o colaborare bună se pot rezolva problemele comunității locale în mod eficient și în folosul tuturor'. AGERPRES/ (AS, A - redactor: Gina Ștefan, editor: Anamaria Constantin, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Harghita/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Centura Comarnic va fi deschisă joi traficului rutier
Centura Comarnic va fi inaugurată și deschisă joi traficului rutier, la aproape trei ani de la demararea lucrărilor, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Prahova. 'Cu o lungime de aproape 6 kilometri, noua variantă ocolitoare a orașului Comarnic este destinată preluării unei părți din traficul de pe DN 1 și reducerii presiunii asupra circulației prin
Cluj: Un bărbat și nepoata sa, în stare gravă după ce au fost înjunghiați
Un vârstnic și nepoata sa de 23 de ani din municipiul Cluj-Napoca sunt internați în stare gravă în spital, după ce ar fi fost înjunghiați chiar de fiica bărbatului și mama fetei, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj. 'În fapt, în data de 28 septembrie, în jurul orei 20:30, polițiștii din c
Ministerele Mediului și Educației lansează concursul național de desen #DesenamPentruMediu
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și Ministerul Educației și Cercetării lansează marți concursul național de desen #DesenamPentruMediu, destinat elevilor din clasele I-III și IV-VI, în cadrul campaniei de conștientizare 'Acționăm rapid', aferentă proiectului RAPID - Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural în România.
REPORTAJ Mureș: Cale ferată abandonată de decenii, salvată de la fier vechi și transformată în prima pistă de ciclodrezine
Câmpia Transilvaniei, o zonă adesea trecută cu vederea de circuitele turistice clasice care vizează munții sau cetățile medievale, a devenit oficial gazda unei premiere naționale absolute prin inaugurarea VeloRail, primul circuit de ciclodrezine din România, un traseu de 12 kilometri care conectează comunele Râciu, Sânmărtinu de Câmpie și Crăieș
MApN: Fragmente de dronă - descoperite pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei
Ministerul Apărării Naționale a transmis că, în dimineața zilei de marți, a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, incidentul a fost semnalat autori
Ilfov: Măsuri dispuse în cazul arderilor ilegale de deșeuri în Sintești; nu a fost instituită starea de alertă
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov (CJSU) a dispus o serie de măsuri, printre care se află verificarea gestionării și depozitării deșeurilor, a activităților care pot genera incendii sau poluarea mediului, analiza impactului asupra sănătății populației, intensificarea acțiunilor de prevenire și monitorizarea zonelor în care se produc în mod repet
MApN: O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei cu Ucraina, detectată de radare; mesaj RO-ALERT în Tulcea
O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată, în noaptea de luni spre marți, de radarele Ministerului Apărării, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. Potrivit MApN, în noaptea de 28 spre 29 septembrie, sist
Caraș-Severin: Circa 437 de hectare de fond forestier au fost afectate de incendiile din Parcul Național Domogled
O suprafață de circa 437 de hectare de fond forestier a fost afectată de cele două incendii care au avut loc, în această vară, în zona Parcului Național Domogled - Valea Cernei, pentru stingerea acestora fiind mobilizate importante resurse terestre și aeriene, a transmis luni Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.
Ambasada SUA: Primele nouă vehicule amfibii de asalt au fost livrate României
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o 'etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței', informează Ambasada SUA la Bucu
Covasna: CJ vrea să atragă fonduri europene pentru reconstruirea Centrului de Agrement din Zăbala
Consiliul Județean (CJ) Covasna a aprobat, luni, documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii aferenți în vederea depunerii unui proiect pentru atragerea de fonduri europene pentru reconstrucția Centrului de Agrement din localitatea Zăbala. Proiectul vizează demolarea mai multor construcții existente în incinta Centrul
Argeș: O persoană a murit și două au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor
O persoană a murit și două au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Accidentul rutier s-a produs pe DN 65A, în comuna Buzoești. 'Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri s-a stabilit că un tâ
Mureș: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol și poluarea râului Mureș
Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș a aplicat sancțiuni contravenționale de peste 53.000 de lei în doar două zile, în urma unor acțiuni desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și protecția mediului, a informat luni instituția.
Dâmbovița: Un bărbat ar fi folosit contul SUMAL al fratelui decedat pentru a justifia 122 de transporturi ilegale de lemn
Un bărbat decedat în luna mai 2025 figura în aplicația SUMAL 2.0 ca șofer al 122 de transporturi ilegale de material lemnos, efectuate după ce a murit, contul respectiv din sistemul informatic fiind folosit fără drept de fratele persoanei decedate, au descoperit jandarmii din județul Dâmbovița, în urma unor verificări de rutină efectuate &icir
Brașov: Șapte deținători de câini s-au ales cu dosare penale după Expoziția Chinologică Internațională de la Râșnov
Un număr de șapte proprietari de câini s-au ales cu dosare penale după participarea la un eveniment la Râșnov, unde polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au constatat că patrupedele aveau urechile cupate și coada amputată. Conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, polițiștii din cadrul Biroului pentru
Galați: Casa Cuza Vodă, transformată pentru o seară într-un decor de secol XIX
Grădina și clădirea Muzeului 'Casa Cuza Vodă' din Galați vor fi transformate într-un spațiu de reconstituire a atmosferei secolului al XIX-lea, cu personaje de epocă, muzică live, povești, ghidaj tematic și momente interactive, în cadrul evenimentului 'Serată muzicală la Curțile Istoriei', a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean











