Sibiu: Protest spontan al angajaților ANAF împotriva plafonării sporului de condiții vătămătoare
Aproximativ 40 de angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) Sibiu au participat luni, la amiază, la un protest spontan în fața sediului instituției, exprimându-și nemulțumirea față de intenția de plafonare a sporului de condiții vătămătoare de muncă, care înseamnă în prezent în medie peste 700 de lei net.
''Suntem în jur de 40 la protest, în total avem 220 de membri la nivelul județului. Cred că doar la Sibiu ies colegii la protest, la restul serviciilor fiscale din județ nu cred că vor ieși astăzi'', a declarat, pentru AGERPRES, liderul sindicatului Solidaritatea din cadrul ANAF Sibiu, Dan Bucur.
Potrivit acestuia, în protest s-au alăturat atât sindicaliști, cât și alți angajați: '90% sunt sindicaliști, dar sunt și alți colegi'. Acesta a precizat că, deși Trezoreria continuă anumite operațiuni, unele birouri sunt complet blocate.
''Ne opunem plafonării sporului de condiții vătămătoare de muncă, singurul spor pe care îl avem. În medie, acesta este de circa 770 de lei net. Se reduce sporul, dar în același timp factorii vătămători în baza cărora l-am primit - minim cinci, în cazul Sibiului sunt șapte - rămân neschimbați'', a adăugat liderul sindical.
Protestul de la Sibiu face parte dintr-o serie de acțiuni declanșate la nivel național de angajații din sistemul fiscal, nemulțumiți de măsurile preconizate privind diminuarea unor drepturi salariale.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul Executiv al Sindicatului Național Finanțe - Solidaritatea (SNS), organizația sindicală ''se opune categoric măsurii de reducere a veniturilor personalului din Ministerul Finanțelor, prin proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 300 de lei brut''.
SNS subliniază că acest spor, singurul de care beneficiază angajații din sistem, a fost introdus inclusiv pentru a compensa pierderea puterii de cumpărare cauzată de inflație și pentru riscurile la care sunt expuși zilnic angajații din sistemul finanțelor publice. În 2023, sindicatul a solicitat introducerea acestui spor în salariul de bază și a atras atenția asupra nivelului ridicat al mortalității în rândul personalului din domeniu.
''Acest tip de spor pentru condiții de muncă este întâlnit și în cadrul altor state membre UE, precum Italia, Franța și Germania, fiind acordat în conformitate cu Directiva 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea securității și sănătății la locul de muncă'', se arată în comunicatul SNS.
Totodată, organizația amintește că, spre deosebire de alte categorii de bugetari, angajații din sistemul fiscal sunt supuși unor condiții de incompatibilitate care nu sunt remunerate sau compensate în niciun fel.
SNS precizează că nu organizează proteste spontane, dar nici nu se opune acestora, în contextul în care, potrivit sindicaliștilor, guvernul refuză orice formă de dialog real cu partenerii sociali. AGERPRES/(A,AS-redactor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Argeș: Un pompier care participa la stingerea unui incendiu, rănit de localnicii care au devenit agresivi
Un pompier care participa la stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Ștefănești, duminică seară, a fost rănit de localnicii care au devenit agresivi, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești intervenise pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit pe
Maramureș: Doi ucraineni salvați din munte la solicitarea altor patru conaționali, după trecerea graniței
Doi cetățeni ucraineni, dintre care unul cu probleme medicale, au fost recuperați din Munții Maramureșului, zona Repedea - Vârful Mic, în urma unei misiuni nocturne, a informat, duminică, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. ''Intervenția a fost solicitată după ce patru cetățeni ucrai
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
Teleorman: Ziua Armatei Române, celebrată în județ
Ziua Armatei Române a fost marcată duminică în județul Teleorman prin ceremonii militare, religioase și depunerea de coroane de flori la monumentele dedicate memoriei eroilor patriei. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Ionuț Gâdea, a transmis un mesaj de recunoștință, apreciere și prețuire pe
Debitul Dunării este staționar la intrarea în țară (hidrologi)
Debitul la intrarea în țară a fluviului Dunărea (secțiunea Baziaș) este staționar (1.300 m3/s), potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) în intervalul duminică, ora 7:00 - luni, ora 7:00. În aval de Porțile de Fier debitele vor fi relativ staționare pe sectorul Gruia - Giurgiu și în c
UPDATE Neamţ: Trei băieţi şi două fete, transportaţi la spital în urma unui accident în comuna Ţibucani
Trei băieţi, în vârstă de 18, 19 şi 22 de ani, precum şi două fete, de 14 şi 18 ani, au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier care a avut loc noaptea trecută în satul Davideni din comuna Ţibucani, informează duminică ISU Neamţ. Potrivit sursei citate, la ora 04:03, prin apel la 112 a fost anunţat un accide
Cod galben de ceață densă în zone din toată țara, în orele următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceață, valabile în orele următoare în mai multe regiuni din țară, inclusiv în Capitală. Potrivit meteorologilor, ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 metri și izolat sub 50 metri va persista pân
Ziua Armatei Române, marcată prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are r
Buzău: Bărbat de 80 de ani, accidentat mortal de un tren care circula pe ruta Iași - București
Un bărbat în vârstă de 80 de ani a decedat, sâmbătă, după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Iași - București Nord, accidentul producându-se în municipiul Buzău, unde traficul feroviar a fost blocat. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, din primele verificări efectuate la fața loc
Alba: Suceava - Capitala Tineretului din România 2028
Municipiul Suceava va fi Capitala Tineretului din România 2028, orașul fiind ales în etapa finală a selecției din care au mai făcut parte Brașov și Mediaș. Anunțul a fost făcut sâmbătă seara, în cadrul Galei Tineretului din România, desfășurată la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, organizată de Ministe
Buzău: Motociclist rănit după ce a lovit o căprioară pe DN2 E85; traficul este dirijat
Un motociclist în vârstă de 28 de ani a fost rănit, sâmbătă, după ce a pierdut lovit o căprioară pe DN2 E85, în afara localității Mihăilești, județul Buzău, și a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se pe carosabil. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, accidentul s-a produs
Teleorman: Explozie urmată de incendiu într-o locuință din Roșiorii de Vede; două persoane au suferit arsuri
O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-o locuință din Roșiorii de Vede, iar două persoane au suferit arsuri, cauza probabilă a evenimentului fiind o acumulare de gaze de la o butelie care alimenta un aparat de gătit defect, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. ''Două persoane
ISUBIF: Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, unde a fost semnalată o fisură între scările imobilului, nu a fost afectată, au constatat specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). În urma evaluării, s-a permis accesul locatarilor în imobil, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucu
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate
Șeful ISUBIF, Irinel Precup, a declarat, sâmbătă, că au fost evacuate toate cele 65 de persoane găsite în blocul din București unde a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, iar alte măsuri vor fi stabilite în urma unui Comitet pentru Situații de Urgență. ''S-au constatat niște rosturi de dil














