Vreme călduroasă în următoarele zile, cu averse și descărcări electrice; maxime termice de până la 37 de grade (prognoză)
Vremea va deveni călduroasă în următoarea perioadă, caniculară în unele zone din țară, cu temperaturi maxime cuprinse între 24 și 37 de grade Celsius, dar și cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, potrivit prognozei săptămânale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 29 iunie, ora 9:00 - 30 iunie, ora 9:00, vremea va fi călduroasă în vestul și sudul țării, iar în rest se va menține apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat averse slabe, îndeosebi în zonele montane și submontane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în estul, sud-vestul și local în centrul țării, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 35 de grade, iar cele minime între 10 și 20 de grade, ușor mai ridicate pe litoral.
În București, vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat ziua și slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 30 - 31 de grade, iar cea minimă de 16 - 19 grade Celsius.
În intervalul 30 iunie, ora 9:00 - 1 iulie, ora 9:00, vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara în centru, sud-est și la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe, izolat însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări, în cursul zilei, în estul țării și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 37 de grade, iar cele minime între 10 și 22 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 6 grade.
Vremea se va menține călduroasă și în București, iar valorile de temperatură vor crește față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar minima va fi de 18 - 19 grade.
În perioada 1 iulie, ora 9:00 - 2 iulie, ora 9:00, valorile termice vor fi ușor mai coborâte față de cele din intervalul precedent, dar vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării, izolat caniculară în sud-vest. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări temporare după amiaza la munte, unde cu totul izolat vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 și 35 de grade, iar minimele între 9 și 22 de grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, spre 5 grade.
În București, vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, ușor mai coborâtă față de cea din intervalul precedent, va fi de 30 - 32 de grade, iar minima de 14 - 17 grade Celsius.
Pentru perioada 2 iulie, ora 09:00 - 5 iulie, ora 9:00, valorile termice vor fi în creștere, astfel că vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în vest, sud și centru. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în ultima zi a intervalului în nordul
teritoriului.
În București, valorile termice vor crește, astfel că vremea va deveni caniculară. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi redusă.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Al treilea an cu 'buget de criză' pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în municipiu
Primăria Arad va aloca un buget 'de criză' al treilea an consecutiv pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în oraș, însă primarul Călin Bibarț a dat asigurări joi, într-o conferință de presă, că orașul va fi împodobit 'cel puțin la fel' ca anul trecut și nu vor fi mai puține spectacole. Primarul Călin
Primăria Vaslui a recepționat un drum în valoare de peste 35 de milioane de lei, modernizat prin Programul 'Anghel Saligny'
Primăria municipiului Vaslui a recepționat, joi, un drum din suburbia Moara Grecilor, modernizat prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', cu o valoare de peste 35 de milioane de lei. Investiția a presupus modernizarea a peste 11 kilometri de drum, extinderea sistemului de canalizare a apei pluviale, execuția trotuarelor
Tulcea: Mesajele RO-ALERT trebuie corelate cu posibilitățile de adăpostire a populației, susține un fost prefect al județului
Marcel Ivanov, fost reprezentant al Guvernului în teritoriu, a solicitat Prefecturii județului Tulcea introducerea de instrumente digitale care să confirme în timp real disponibilitatea sau funcționalitatea adăposturilor din județ, astfel încât mesajele de avertizare transmise prin sistemul RO-ALERT să fie corelate cu posibilitatea reală de pr
Bihor: Oradea își promovează oferta turistică la World Travel Market London 2026
Oradea participă, prin Visit Oradea, la unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism, World Travel Market (WTM) London 2026, desfășurat în perioada 3-5 noiembrie, la centrul expozițional ExCeL din capitala Marii Britanii. 'Construim noi parteneriate, promovăm frumusețea orașului nostru și aducem Oradea mai a
Bistrița-Năsăud: Iluminatul festiv și concertul de Revelion susținut de Delia costă Primăria Bistrița peste 1.000.000 de lei
Municipiul Bistrița va cheltui din bugetul propriu, pentru iluminatul festiv de iarnă și pentru concertul de Revelion, peste 1.000.000 de lei, fără a lua în calcul TVA, potrivit informațiilor existente pe site-ul de achiziții publice. Cele mai costisitoare vor fi lucrările de montare a elementelor de iluminat public și festiv, branșament
UPDATE/SRI: Ameninţare cu bombă într-o aeronavă aterizată pe Otopeni; ameninţarea nu a fost confirmată, după verificarea specialiştilor
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, dar amenințarea nu a fost confirmată, după verificarea realizată de pirotehniști, transmite Serviciul Român de Informații. 'Turnul de control al Aeroportului Internațional '
Galați: Primăriile pot accesa 7,7 milioane de euro pentru proiecte de energie verde destinate gospodăriilor
Județul Galați beneficiază de o alocare financiară de 7,7 milioane de euro pentru proiecte de energie verde care pot fi accesate de primării și comunități de energie din surse regenerabile cu personalitate juridică, investițiile urmând să fie destinate gospdăriilor, în special celor vulnerabile, și să includă instalarea de panouri fotovoltaice și alte ech
Asociația 21 Decembrie 1989 îi cere președintelui să inițieze deconspirarea poliției politice, printr-o bază de date online
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în
Bistrița-Năsăud: Bărbat rănit grav, la o unitate de prelucrare a lemnului din Lunca Ilvei
Echipajele SMURD au intervenit joi dimineață pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui bărbat care a fost prins într-un utilaj, la o unitate de prelucrare a lemnului din comuna Lunca Ilvei, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud. La locul solicitării au fost direcționate un echipaj de prim aj
UPDATE Suceava: O persoană a decedat în urma accidentului de la Volovăţ
O femeie a decedat în urma accidentului rutier produs joi dimineaţă în localitatea Volovăţ din judeţul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. UPDATE ORA 09.07 Suceava: O persoană a decedat în urma accidentului de la Volovăţ O femeie a dec
Bacău: Doi oameni găsiți carbonizați într-o locuință din Lespezi cuprinsă de un incendiu
Doi oameni au fost găsiți carbonizați într-o locuință din satul Lespezi, comuna Gârleni, care a fost cuprinsă, joi dimineață, de un incendiu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. La fața locului s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. 'Ince
Alba: Urși observați în Aiud și Cugir; au fost emise mesaje RO-ALERT
Un urs a fost observat miercuri seara în municipiul Aiud și un altul în orașul Cugir, a informat Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Alba. Potrivit reprezentanților IJJ Alba, în zonele în care au fost văzuți cei doi urși se deplasează de urgență câte un echipaj al Jandarmeriei, echipate corespunzător pentru a
Sector 6: Primăria intenționează să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu
Primăria Sectorului 6 intenționează să reducă aglomerația din vestul Sectorului 6 și să le ofere șoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu, în prezent problema fiind că șoferii care vin de pe strada Preciziei și vor să ajungă pe Autostrada A1 sunt nevoiți să întoarcă pe acest bulevard, a anunțat primarul Paul Moldovan. El a
Alba: Circulația deviată de pe A1 prin nodul rutier Sebeș, în urma răsturnării cisternei încărcată cu acid sulfuric
Circulația pe A1 pe sensul de mers Deva - Sibiu a fost deviată miercuri seara prin nodul rutier Sebeș, situat la kilometrul 304, în urma accidentului produs la kilometrul 299, după ce o cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, miercuri seara
Alba: Cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată într-un accident pe A1; șoferul a rămas încarcerat
O cisternă încărcată cu acid sulfuric a fost implicată într-un accident produs, miercuri seara, pe Autostrada A1, pe sensul Sebeș-Sibiu, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. La locul accidentului intervin pompieri din Alba și un echipaj CBRN din cadrul ISU Sibiu.













