Harghita: Patru copii și un adult, răniți într-un accident produs pe DN 13 A, cu trei vehicule implicate
Patru copii și un adult au fost răniți, duminică, într-un accident produs pe DN 13 A, la ieșirea din localitatea Căpâlnița, și în care au fost implicate trei vehicule, a informat IPJ Harghita.
Potrivit sursei citate, cercetările preliminare au arătat că un bărbat de 50 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Miercurea-Ciuc spre Odorheiu Secuiesc, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, care circula în aceeași direcție, în fața sa, și care ar fi intenționat să pătrundă pe un drum lateral.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani a ricoșat și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 32 de ani, care circula din sens opus, dinspre Odorheiu Secuiesc către Miercurea-Ciuc.
''În urma producerii evenimentului rutier, au rezultat vătămări corporale pentru trei pasageri minori, cu vârste de 7 luni, respectiv 5 și 6 ani, aflați în autoturismul condus de femeie, precum și pentru conducătorul auto de 50 de ani și un pasager de 15 ani din același vehicul. Toate persoanele rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale'', a transmis sursa citată.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.
În prezent, traficul rutier este blocat pentru efectuarea cercetărilor la fața locului, a mai arătat IPJ Harghita. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: O persoană a murit și două au fost rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor
O persoană a murit și două au fost rănite, luni, în urma coliziunii dintre un autoturism și un motocultor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Accidentul rutier s-a produs pe DN 65A, în comuna Buzoești. 'Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri s-a stabilit că un tâ
Mureș: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol și poluarea râului Mureș
Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș a aplicat sancțiuni contravenționale de peste 53.000 de lei în doar două zile, în urma unor acțiuni desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol și protecția mediului, a informat luni instituția.
Dâmbovița: Un bărbat ar fi folosit contul SUMAL al fratelui decedat pentru a justifia 122 de transporturi ilegale de lemn
Un bărbat decedat în luna mai 2025 figura în aplicația SUMAL 2.0 ca șofer al 122 de transporturi ilegale de material lemnos, efectuate după ce a murit, contul respectiv din sistemul informatic fiind folosit fără drept de fratele persoanei decedate, au descoperit jandarmii din județul Dâmbovița, în urma unor verificări de rutină efectuate &icir
Galați: Casa Cuza Vodă, transformată pentru o seară într-un decor de secol XIX
Grădina și clădirea Muzeului 'Casa Cuza Vodă' din Galați vor fi transformate într-un spațiu de reconstituire a atmosferei secolului al XIX-lea, cu personaje de epocă, muzică live, povești, ghidaj tematic și momente interactive, în cadrul evenimentului 'Serată muzicală la Curțile Istoriei', a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean
Hunedoara: Începe demolarea vechiului stadion 'Corvinul'
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a semnat, luni, contractul pentru demolarea vechiului Stadion Corvinul din localitate, în locul acestuia urmând să fie ridicată o nouă arenă sportivă printr-un proiect derulat de Compania Națională de Investiții (CNI), în valoare totală de 54 de milioane de euro. Lucrările pentr
Argeș: Un bărbat de 79 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu un motociclu
Un bărbat în vârstă de 79 de ani a murit, luni, după ce s-a răsturnat cu un motociclu pe DN 7C, în localitatea argeșeană Merișani. Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, este posibil ca accidentul să se fi produs pe fondul unor afecțiuni medicale. Din cercetări a rezultat
Boloș: România ar trebui să aloce cel puțin 11 miliarde de euro dezvoltării regionale în următoarea perioadă de programare
România trebuie să mențină dezvoltarea regională ca prioritate națională și să aloce, pentru perioada de programare 2028-2034, cel puțin un buget similar celor peste 11 miliarde de euro disponibili în actuala perioadă, a declarat luni, într-o conferință de presă la Oradea, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, Marcel Boloș.
Buzău: Prefectura va derula o investiție de peste 520.000 de lei pentru stocarea energiei verzi
Prefectura Buzău va derula o investiție în valoare de peste 520.000 de lei, în scopul instalării unor baterii pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice. Proiectul vizează 'Instalarea de capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile la Instituția Prefectului-Județul Buzău
Bihor: Consiliul Județean se mută în fostul Palat al Finanțelor, după o amplă reabilitare, de 44,8 milioane de lei
Fostul Palat al Finanțelor din Oradea, clădire emblematică pentru patrimoniul arhitectural al orașului, a fost reabilitat și transformat în noul sediu al Consiliului Județean (CJ) Bihor, printr-o investiție de 44,8 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Vreme apropiată de normalul perioadei în Capitală; maxime termice de 23 de grade, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului
Vremea în Capitală se va menține apropiată de normalul termic al perioadei în următoarele zile, cu temperaturi maxime de 23 de grade, înnorări temporare, condiții de ploi slabe și intensificări ale vântului, relevă prognoza de specialitate pentru municipiul București, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Constanța: Șoferul unui autoturism a murit carbonizat; a intrat în coliziune cu un autotren pe DN 3, la ieșirea din Murfatlar
O persoană a murit carbonizată după ce autoturismul pe care îl conducea și un autotren au intrat în coliziune, luni, pe drumul național DN 3, la ieșirea din orașul Murfatlar către Cobadin. În urma impactului dintre cele două autovehicule, autoturismul a luat foc, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) '
Proiecte pentru amenajarea Căii Griviței și a Bulevardului Ion Mihalache, pe ordinea de zi a Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei urmează să dezbată miercuri două proiecte de hotărâre care vizează amenajarea Bulevardului Ion Mihalache și a Căii Griviței, pe tronsonul cuprins între Strada Buzești și Bulevardul Ion Mihalache. Cele două proiecte prevăd aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general. Amenajarea
Mureș: Mădălina Florea este în top, cu 872 de puncte, înainte de marea finală GTWS
Atleta sighișoreană Mădălina Florea conduce, înainte de Marea Finală, în clasamentul general al Golden Trail World Series (GTWS), circuitul mondial de alergare montană, cu 872 de puncte, având un avans de 66 de puncte în fața celei de-a doua clasate, kenyana Caroline Kimutai, a informat luni organizația. 'Cele șapte etape ale Golden
Informare de vânt în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea, până miercuri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de vânt în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea, valabilă până miercuri seara. Astfel, în intervalul 28 septembrie, ora 10:00 - 30 septembrie, ora 20:00, vântul va avea intensificări, temporar, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și cea mai mare p
Cod galben de vânt puternic în 10 județe, pe parcursul zilei de luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de vânt puternic valabilă pe parcursul zilei de luni în 10 județe din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Astfel, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în județele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța, vântul va a










