Mureș: SEESOF 2025, primul eveniment din România dedicat exclusiv Forțelor pentru Operații Speciale
Primul expo-forum internațional dedicat Forțelor pentru Operații Speciale, Southeast Europe Special Operations Forces Forum 2025 (SEESOF), debutează, miercuri, la Târgu Mureș, la eveniment fiind așteptați peste 3.000 de participanți din peste 20 de țări.
Expo-forumul SEESOF 2025 este organizat de TNT Productions România, Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade', cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, și se derulează pe parcursul a două zile.
Evenimentul are loc la UMFST și aduce laolaltă reprezentanți ai structurilor militare de elită din peste 20 de țări, peste 100 de companii din industria de apărare, experți în securitate, reprezentanți guvernamentali și ai mediului academic, precum și militari străini din structuri FOS.
Southeast Europe Special Operations Forces Forum 2025 cuprinde conferințe și o expoziție tehnologică specializată, organizatorii precizând că aceasta este cea mai mare expoziție de apărare organizată în România, în afara Bucureștiului.
Printre participanți, susțin organizatorii, este invitat și generalul Bryan P. Fenton, comandantul Comandamentului pentru Operații Speciale al Statelor Unite (USSOCOM), unul dintre cei mai importanți lideri militari din lume, în domeniul FOS.
'Expoziția SEESOF va include echipamente de ultimă generație, destinate forțelor pentru operații speciale, dar și altor componente din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, prezentate de companiile de vârf ale industriei. Un obiectiv-cheie al evenimentului este și conectarea industriei locale de apărare la oportunitățile globale. Companiile din România vor avea ocazia să interacționeze direct cu marii producători internaționali, să descopere tehnologii emergente și să stabilească parteneriate strategice. Vor fi prezenți furnizori de soluții avansate pentru comunicații, mobilitate, supraveghere, logistică, protecție personală și securitate cibernetică, cu aplicabilitate directă în misiunile FOS', au precizat, într-un comunicat de presă, organizatorii.
SEESOF 2025 beneficiază de susținerea Instituției Prefectului - Județul Mureș, a Consiliului Județean Mureș și a Primăriei Târgu Mureș.
'Lansarea SEESOF completează ecosistemul evenimentelor de apărare construit, în ultimii 18 ani, de TNT Productions România, organizatorul BSDA - Black Sea Defense and Aerospace, cel mai mare eveniment de apărare din regiunea Mării Negre. Dacă BSDA oferă imaginea de ansamblu a tehnologiilor militare din toate cele cinci domenii operaționale, SEESOF vine să pună reflectorul pe capabilitățile extinse ale Forțelor pentru Operații Speciale, structura militară cu cel mai ridicat nivel de complexitate a misiunilor', au mai arătat organizatorii.
Șeful de Stat Major la Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale, colonel Marian Bârsan, declara, într-o conferință de promovare a proiectului SEESOF 2025, că această manifestare va consolida și coagula structurile FOS din regiunea Mării Negre.
'Este un eveniment de o complexitate crescută (...). Noi organizăm la nivelul comandamentului exerciții internaționale, conferințe cu parteneri străini în fiecare an, dar un eveniment de o factură culturală, intelectuală și economică de asemenea amploare n-am mai organizat. El este strâns legat de proiectele noastre în regiune. Apreciem că o să consolideze poziția României de pol regional pe acest domeniu, pentru că deja sunt în jur de 15 state aliate și partenere care și-au anunțat prezența cu delegații militare din domeniul operațiilor speciale la acest eveniment, plus partea de companii din industria de apărare și va promova industria națională de apărare. Ce ne-am propus, în primul rând, și nu e spus aici în mod gratuit, este să promovăm comunitatea locală și relațiile excelente pe care le avem la nivel interinstituțional (...). Va facilita schimbul de idei în domenii de interes atât pentru securitatea națională, cât și pentru comunitatea locală. Forumul va consolida și va coagula structurile FOS din regiunea Mării Negre în jurul nostru și va oferi o platformă prin care operatorii din industria de apărare să interacționeze cu forțele pentru operații speciale din România, dar și cu cele prezente la activitate', a declarat Marian Bârsan. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olt: Pensionari din Asociația ''Solidaritatea'' au protestat în fața Prefecturii; ei au solicitat indexarea pensiilor cu cel puțin 15%
Zeci de pensionari din cadrul Asociației Județene a Pensionarilor ''Solidaritatea'' Olt au protestat, miercuri, în fața Instituției Prefectului solicitând în primul rând indexarea punctului de pensie, precum și plata tranșei a doua din pachetul de solidaritate. Președinta asociației menționate, Georgeta
Neamț: Președintele CJ condamnă refuzul Guvernului de a finanța lucrările la aducțiunea de apă a zonei Târgu-Neamț
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, a condamnat, miercuri, refuzul Guvernului de a finanța lucrările de înlocuire a unei porțiuni din magistrala de apă care alimentează orașul Târgu-Neamț și cinci comune învecinate. Fondurile solicitate erau necesare pentru înlocuirea a patru din cei apr
Hunedoara: Incendiul din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost localizat; operațiunile de stingere continuă
Incendiul de fond forestier din zona Cheile Buții, în masivul Retezat, a fost lichidat miercuri după-amiază, în urma acțiunilor desfășurate de o echipă formată din 38 de pompieri militari, silvicultori, rangeri și salvamontiști, suprafața afectată fiind de aproximativ două hectare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara
Brăila: Un autoturism a ars în totalitate în urma unui accident rutier; nu au fost înregistrate victime
Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din comuna Vădeni, fără a fi înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Pentru stingerea incendiului a intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Brăila, cu o autospecială de stingere.
Spotlight, la a X-a ediție: instalații imersive și spectacole de video mapping
Cea de-a X-a ediție a evenimentului Spotlight va avea loc în perioada 9 - 11 octombrie, instalații imersive și spectacole de video mapping urmând să fie prezentate pe Calea Victoriei, pe un spațiu expozițional extins. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, ediția din acest an a evenimentului are te
Vaslui: Reciclarea deșeurilor rămâne o problemă în județ; nicio localitate nu a atins ținta de 50%
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Vaslui au atras atenția, miercuri, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural cu privire la problema reciclării deșeurilor în situația în care, în județ, nicio localitate nu a atins ținta minimă de 50%. Într-un raport al instituției se arată că, în pre
Argeș: Primăria Pitești a început amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor
Primăria Pitești a început, miercuri, amplasarea celor 116 insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor. Valoarea totală a proiectului 'Colectare selectivă a deșeurilor' este de 26,8 milioane de lei, inclusiv TVA, din care peste 16,5 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 'Astăzi a fost amplasată pri
IGSU: Continuă acțiunile de stingere a incendiilor de la Băile Herculane; acționează peste 120 de pompieri și două elicoptere
Peste 120 de pompieri și două elicoptere Black Hawk, echipate cu dispozitive Bambi Bucket, continuă miercuri acțiunile de stingere a incendiilor în zona Băile Herculane și Parcul Național Domogled - Valea Cernei. 'Cea mai mare suprafață cu focare active se află în amonte de Cascada Cociului, acesta fiind și cel mai îndepărtat sector de in
Arad: Fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit atracție pentru mii de turiști
Traseul către fosta carieră de marmură de la Moneasa a devenit unul dintre cele mai vizitate din stațiune în ultimii ani, motiv pentru care administrația locală planifică o serie de amenajări destinate extinderii ofertei turistice, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul comunei, Doru Miron. Primăria Moneasa își dorește să p
Maramureș: Start în recoltarea strugurilor; 40 de hectare de viță-de-vie - plantații așezate în zonele de deal
Fermierii au început recoltarea strugurilor de pe cele aproximativ 40 de hectare de cultură, majoritatea plantațiilor fiind situate în zona de deal a județului Maramureș, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Fermierilor Maramureș, Florian Vlad. 'Strugurii s-au copt mult mai devreme anul acesta dator
Harghita: Minus 3,7 grade Celsius la Miercurea-Ciuc; temperaturi sub zero și în alte zone ale județului
Temperaturile au coborât sub zero grade, miercuri dimineața, în mai multe localități din județul Harghita, cea mai scăzută valoare fiind înregistrată la Miercurea-Ciuc, unde minima a ajuns la minus 3,7 grade Celsius. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibi
Suceava: Bărbat decedat după ce s-a răsturnat cu mașina pe centura municipiului Rădăuți
Un bărbat de 32 de ani a decedat miercuri dimineață, după ce s-a răsturnat cu mașina pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți. Potrivit ISU Suceava, evenimentul a fost anunțat la 112 la ora 02:48. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, împreună cu două echipaje SAJ.
MApN: Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, startul celei de-a XIII-a ediții a Ștafetei Veteranilor Invictus, care se va desfășura între între 1 și 25 octombrie. 'Joi, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a
REPORTAJ/Dolj: Proprietar în acte, dar nu fermier la câmp; cum s-a schimbat satul în ultimii 20 de ani
În urmă cu două decenii, întrebarea 'cine lucrează pământul?' avea, în satul românesc, un răspuns mult mai simplu: de cele mai multe ori, proprietarul. Astăzi, răspunsul poate fi diferit. Pământul poate aparține unei familii, poate fi moștenit de copii plecați din sat, poate fi dat în arendă, iar agricultura de pe acea parcel
MApN: Dronă detectată în proximitatea frontierei fluviale cu România, la Est de Izmail
București, 30 sep /Agerpres/ - Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de marți spre miercuri, o țintă aeriană ce evolua la Est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Po











