Olt/ Explozie la un bloc din Balș: Deflagrația s-a produs de la o sobă pe gaz; au fost afectate 16 garsoniere
Explozia produsă luni într-un bloc de garsoniere din orașul Balș, în urma căreia o fetiță și o femeie au fost rănite, s-a produs de la o sobă pe gaz racordată la rețeaua de gaz metan a imobilului, a informat ISU Olt.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, explozia nu a fost urmată de incendiu, dar, în total, au fost afectate 16 garsoniere aflate la etajul întâi.
După ce au fost anunțate prin apel la 112 că a avut loc o explozie într-un bloc de garsoniere cu patru etaje din orașul Balș, autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție și în zonă au fost deplasate mai multe autospeciale și ambulanțe de la ISU Olt și Serviciul Județean de Ambulanță, precum și elicopterul SMURD Craiova.
''Având în vedere destinația clădirii, la nivelul județului Olt a fost activat planul roșu de intervenție. Au fost alocate la eveniment șapte ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime, un post medical avansat. La fața locului se deplasează și elicopterul SMURD Craiova'', a informat reprezentantul ISU Olt.
Ulterior, după ora 13:20, planul roșu a fost dezactivat.
În explozie, o fetiță în vârstă de aproximativ 4 ani și o femeie au suferit arsuri pe față și pe membre, iar alți doi adulți, unul fiind cu dizabilități, care a fost evacuat de pompieri, au suferit atacuri de panică.
Totodată, au fost evacuate din bloc aproximativ 50 de persoane.

Foto: (c) ISU Olt
Cele două persoane care au suferit arsuri au fost evaluate de echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD și au fost transportate la Spitalul Balș. AGERPRES/(AS - redactor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Olt/ Explozie la un bloc din Balș: Cele două victime, transportate la spitale din București
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Angajații din MIPE continuă protestele față de măsurile de restructurare și tăiere a veniturilor (sindicat)
Salariați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) continuă luni protestele față de măsurile care vizează restructurarea structurilor implicate în gestionarea fondurilor europene și diminuarea veniturilor, susțin reprezentanții Sindicatului 'MIPE Normalitate'. 'Până nu se va înțelege că se dist
Ciucu: Reorganizarea PMB este suspendată; în acest interval au plecat oameni, s-au creat alte posturi
Reorganizarea Primăriei Capitalei a fost suspendată, prin decizia instanței, a anunțat, luni, edilul general Ciprian Ciucu, care a precizat că, în intervalul care a trecut de la adoptarea hotărârii CGMB, au fost desființate posturi și s-au creat altele noi. 'Vineri, una dintre instanțe a suspendat reorganizarea PMB. Asta, după ce mai înai
Mureș: Echipa de descarcerare a ISU - titlul mondial de 'Best Technical Team', la INTERSCHUTZ 2026-Holmatro Rescue Challenge
Echipa de descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) 'Horea' al județului Mureș a obținut titlul mondial de 'Cea mai bună echipă tehnică' (Best Technical Team) la Competiția INTERSCHUTZ 2026 - Holmatro Rescue Challenge, desfășurată la Hanovra, în Germania, pe considerentul că 'demonstrează cea mai înaltă performanță și pre
REPORTAJ Tulcea: Bragă, storceag și rock - atracțiile festivalului Seawolves Delta Fest din Satul pescăresc
Primul festival de rock găzduit de Satul pescăresc de la marginea orașului Tulcea va reveni anul viitor cu o nouă ediție, asociația Seawolves MC dorind să transforme evenimentul într-o tradiție. Reprezentantul asociației, Claudiu Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că evenimentul din Tulcea a fost organizat în baza unei experiențe de 15 a
Cod galben de furtuni în București și 14 județe, pe parcursul zilei de luni
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare Cod galben de averse însemnate cantitativ, valabilă de la ora 12:00 în cea mai mare parte a Munteniei, Dobrogea, sud-vestul și sudul Moldovei. Până la ora 21:00, în aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse
Loteria Română ar putea contesta interzicerea videoloteriei, după măsurile Primăriei Buzău împotriva jocurilor de noroc
Compania Națională (CN) 'Loteria Română' a anunțat că își rezervă dreptul de a contesta orice măsură pe care administrațiile locale o vor impune pentru condiționarea unor activități, după ce Consiliul Local Municipal (CLM) Buzău a adoptat o hotărâre prin care interzice pe raza orașului jocurile de noroc, între care și cele tip videoloterie (VL
PMB va achiziționa 100 de troleibuze și 79 de tramvaie cu fonduri UE; au avut loc întâlniri tehnice cu reprezentanții companiilor
Primăria Capitalei urmează să achiziționeze, cu fonduri europene, 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi, prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027. PMB anunță că, pentru a pregăti cât mai bine achizițiile, în ultimele zile au avut loc întâlniri tehnice cu reprezentanții unor furnizori interesați de viitoarele licitații. Au par
Cod galben: Averse torențiale și vijelii în Muntenia, sud-vestul Moldovei, Carpații Orientali și jumătatea estică a Carpaților Meridionali
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de averse torențiale, valabilă luni local în Muntenia, sud-vestul Moldovei, Carpații Orientali și jumătatea estică a Carpaților Meridionali. Potrivit ANM, în aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electr
Tulcea: S-a încheiat prohibiția generală a pescuitului în România
Pescuitul comercial și recreativ s-a reluat, luni, în toată țara, după ce, în ultimele 60 de zile, resursa acvatică din mediul natural a fost protejată în perioada reproducerii, cu excepția zonelor de protecție pentru resursele acvatice vii prevăzute în ordinul comun al Ministerului și cel al Agriculturii. Totuși, unele specii rămâ
Neamț: Autospecialele SAJ și ISU nu au acces într-o zonă din Grințeș; podul a fost afectat de viituri
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a informat că ambulanțele și mașinile de pompieri nu pot intra în zona Pintic din comuna Grințieș, după ce singurul pod de acces în zonă a fost afectat de viiturile formate ca urmare a ploilor abundente. 'În acest moment nu există acces pentru autospecialele de pompieri și pentru ambula
VIDEO Vrancea: Zeci de persoane evacuate din localitatea Bogza după creșterea debitului râului Slimnic
Aproximativ 80 de persoane, dintre care 20 de copii, s-au autoevacuat, iar alte două persoane au fost evacuate de pompieri din localitatea Bogza, județul Vrancea, după ce creșterea semnificativă a debitului râului Slimnic a provocat inundarea mai multor gospodării, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potriv
Prahova: Incendiu în gara Sinaia la locomotiva unui tren care transporta motorină
Un incendiu a izbucnit, duminică seară, la locomotiva unui tren care transporta motorină și care se află în gara Sinaia. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, incendiul se manifestă cu degajare de fum, însă fără flacără. 'Locomotiva a fost îndepărtată de lângă vagoane. Nu
Infotrafic: O persoană a decedat în urma coliziunii între un motociclu și un autoturism pe DN 1F (județul Cluj)
O persoană a decedat, duminică, după o coliziune între un motociclu și un autoturism produsă pe DN 1F Cluj-Napoca - Topa mică, în apropierea localității Mera, județul Cluj, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. Circulația rutieră a fost oprită complet, fiind estimată reluarea după ora 20:30. AGERPRES/(AS
Sălaj: 'The Pain Cave' - documentarul performanţelor obţinute în suferinţă extremă de ultramaratonistul Cosmin Paşca (GALERIE FOTO)
Alergătorul de anduranţă Cosmin Paşca şi-a lansat duminică, la Cinematograful "Scala" din Zalău, cel de-al doilea documentar din carieră, "Până la capăt II - The Pain Cave", film ce spune istoria clasării sportivului în primii 10 la ultramaratonul Istria 100 Miles din Croaţia (168 km), deşi a parcurs aproape întreaga cursă măcina
Vrancea: Patru persoane, între care un minor și o tânără însărcinată, rănite într-un accident la Gologanu
Patru persoane, între care un minor și o tânără însărcinată, au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs în localitatea Gologanu, în care au fost implicate două autoturisme, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. Potrivit sursei citate, evenimentul a avut loc pe drumul națion









