Argeș: Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari, redeschisă publicului după ample lucrări de conservare și restaurare (GALERIE FOTO)
Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari a fost redeschisă pentru vizitare, luni, după ample lucrări de conservare și restaurare.

Foto: (c) Consiliul Județean (CJ) Argeș
Cetatea, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Arefu, este ridicată pe un vârf de munte, la intrarea în Cheile Argeșului, lângă DN 7C - Transfăgărășan, accesul turiștilor făcându-se pe 1.480 de trepte amenajate pe versant, prin pădure. Fortificația a fost inițial construită în secolul al XIV-lea, fiind consolidată și extinsă în timpul domniei lui Vlad Țepeș.
''De astăzi, cel mai cunoscut obiectiv turistic al județului, cel care atrage peste 100.000 de turiști anual, atât din țară cât și din străinătate, a fost redeschis. Încă din primele minute de la deschidere, zeci de turiști au urcat, alături de oficialități, cele 1.480 de trepte care duc la cetate (...). Cel mai tânăr turist a fost Eveline, o fetiță de numai 5 ani și jumătate, venită din București împreună cu părinții ei'', se arată într-un comunicat al Consiliului Județean (CJ) Argeș.

Foto: (c) Consiliul Județean (CJ) Argeș
Traseul de trepte a fost urcat și de un grup de turiști din Elveția, primii vizitatori de peste hotare după redeschiderea cetății.

Foto: (c) Consiliul Județean (CJ) Argeș
Evenimentul de redeschidere a debutat cu un moment artistic inedit, un monolog susținut de actorul Puiu Mărgescu de la Teatrul ''Alexandru Davila'' care l-a interpretat pe Vlad Țepeș, alături de frumoase domnițe îmbrăcate în ținută de epocă.
Lucrările de conservare și restaurare au durat trei ani, timp în care monumentul nu a putut fi vizitat.
Proiectul privind ''Conservarea și Consolidarea Cetății Poenari Argeș'' a primit finanțare nerambursabilă în cadrul Axei Prioritare 5 - Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Valoarea totală a contractului de finanțare a fost de peste 25 de milioane de lei, din care 9.647.565 de lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă publică și 16.021.201,29 lei este contribuția beneficiarului.
''Lucrările realizate au vizat reabilitarea structurală și arhitecturală a Cetății Poenari, lucrări de conservare, lucrări de stopare a umidității și protecția zidurilor, lucrări de refacere a pavimentelor și pardoselilor, reabilitarea traseelor de vizitare, reabilitarea căii de acces pietonală, înlocuirea cablului de alimentare cu energie electrica a cetății, montarea unui traseu de fibră optică și a ridicătoarelor de semnal Wi-Fi pe traseu, înființarea instalației de iluminat și a unui sistem de supraveghere pe traseul de acces-evacuare, montarea Acces Point exterior Wi-Fi 6, montarea pe traseu a generatoarelor acustice de zgomot, amplasare de bănci și coșuri de gunoi'', au transmis reprezentanții CJ Argeș.

Foto: (c) Consiliul Județean (CJ) Argeș
Conform aceleiași surse, proiectul va contribui la dezvoltarea comunității și va duce la creșterea atractivității turistice și investiționale a zonei, la consolidarea identității culturale, la revitalizarea economică și social-culturală.
''Cetatea Poenari este ridicată în perioada de constituire a statelor feudale Țara Românească și Moldova (sec. XIII - XV) din necesitatea de a apăra independența obținută, dar și datorită pericolului turcesc. Cetatea Poenari, proprietate a Județului Argeș, aflată în administrarea Muzeului Județean Argeș, este încadrată ca Monument istoric de categoria A (de importanță națională și internațională)'', se mai menționează în comunicat.
Cetatea Poienari poate fi vizitată zilnic între 10:00 și 18:00, ultimul grup putând să urce la ora 17:00. Prețul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru elevi, studenți, pensionari. Biletele pot fi achiziționate atât fizic, de la cetate, cât și online, prin cardul turistic - ARGES TOURIST PASS. AGERPRES / (AS - redactor: George Onea, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat; medalii 'George Enescu' pentru personalități italiene
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat pe 5 noiembrie, printr-o gală găzduită de Ambasada României în Italia, prilej cu care ambasadorul Gabriela Dancău a înmânat, în numele ministrului Culturii din România, medaliile culturale 'George Enescu' unor personalități italiene care au susținut programul.
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
INTERVIU/Regizorul Radu Jude: 'Jurnalul unei cameriste' e un film care s-a născut diferit de alte proiecte
Regizorul Radu Jude dezvăluie, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, cum a luat naștere filmul 'Jurnalul unei cameriste', primul său lungmetraj vorbit preponderent în limba franceză și realizat majoritar în afara României. ''E un film care s-a născut diferit de alte proiecte ale
Ministerul Culturii: Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat
Managerul cultural Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat, a anunțat, vineri, Ministerul Culturii. 'Începând de astăzi, la propunerea Ministrei Ioana Ciocan, Emil Pantelimon se alătură echipei Ministerului Culturii, în funcția de Subsecretar de Stat', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', vernisată în deschiderea Galei Excelenței în Educație.
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', a fost vernisată, vineri, La Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație. Primarul municipiului Vaslui a afirmat că a ținut în mod deosebit ca această expoziție să fie prezentată publicului vasluian pentru a marca și la nivel local performanța ob
Brăila: Clădirile publice din anii '60-'80, redescoperite prin tururi ghidate în cadrul Zilelor MuzA
Clădirile publice construite în Brăila în anii '60-'80, printre care Cinema Central, Casa Tineretului și Sala Polivalentă, vor fi în centrul unor tururi ghidate și dezbateri despre valoarea patrimoniului arhitectural și posibilitățile de valorificare a acestuia, organizate pe 14 și 15 noiembrie, în cadrul evenimentului 'Zilele MuzA la Brăi
Spectacol inspirat de universul brâncușian, la ARCUB; vor interpreta Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael
ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael, se arat
Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes
Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.
Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos
Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat
Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate
Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi
Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am
Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'
Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.
'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope
Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'
Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S











