Neamț: Un băcăuan cu probleme psihice, găsit de polițiștii locali rătăcind prin Piatra-Neamț

Un bărbat județul din Bacău, cu probleme psihice, a fost găsit de polițiștii locali rătăcind prin Piatra-Neamț, a informat, vineri, Poliția Locală.
'Bărbatul în vârstă de 35 ani mergea haotic pe carosabil, în dimineața zilei de 21 martie 2025, când a fost reperat de polițiștii locali responsabili de zonă, aflați în patrulare pe strada Ștefan cel Mare. Acesta a fost condus la sediul Poliției Locale Piatra-Neamț, unde după verificări amănunțite a fost identificat ca având domiciliul într-un sat din județul Bacău, comuna Traian', a precizat Poliția Locală Piatra-Neamț.
Autoritățile au contactat conducerea primăriei și a postului de poliție din localitatea respectivă și au aflat că bărbatul era dat dispărut de familie, de două zile.
Până la sosirea rudelor pentru a-l prelua, tânărul a fost condus, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Piatra-Neamț, la centrul pentru persoane fără adăpost din cartierul Speranța.
De asemenea, bărbatul a primit hrană și apă de la polițiștii locali care l-au găsit. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO REPORTAJ Sute de persoane - la Palatul Cotroceni, în prima zi de ''porți deschise'' (GALERIE FOTO)
Sute de persoane au venit vineri la Palatul Cotroceni, pentru a-i afla istoria, mai veche sau mai nouă, și pentru a vizita grădinile.
Ministrul Florin Barbu: Zootehnia va beneficia de un program de investiții de aproape 4 miliarde de lei
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat vineri, în satul Peșteana din județul Hunedoara, că fermierii din sectorul zootehnic vor beneficia de un program de investiții în valoare de 4 milioane de lei pentru dezvoltare, această schemă de ajutor de stat urmând să înceapă în circa două luni de zile. Vor fi el
Timiș: Conacul marilor filantropi Mocioni din Foeni - un nou punct de atracție pe harta turistică a județului (GALERIE FOTO)
Conacul marilor filantropi Mocioni din Foeni a devenit un nou punct de atracție pe harta turistică a județului Timiș, clădirea fiind redată comunității după ce a fost reabilitată de administrația județeană printr-o investiție de 2,4 milioane de euro susținută prin programul național RoCultura. Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfr
Ceremonie de învestituri regale - luni, la Castelul Peleș
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va conferi luni, de la ora 17:00, o serie de ordine și decorații regale unor personalități și instituții din România, Germania și Elveția, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Castelul Peleș. Alături de Custodele Coroanei, la eveniment vor lua parte Principele Radu și Principesa
Despescu (MAI): Cartea electronică de identitate - disponibilă în Capitală peste două săptămâni
Bucureștenii vor putea solicita peste două săptămâni eliberarea cărții electronice de identitate, a anunțat, vineri, secretarul de stat în Ministerul de Interne Bogdan Despescu. ''Cartea electronică de identitate este un document cu un format modern, este un document care are un cip și în acest cip sunt 11 servicii di
Nicușor Dan anunță că a atribuit contractul pentru realizarea unui nou Plan Integrat de Calitate a Aerului
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, vineri, că a atribuit contractul pentru realizarea unui nou Plan Integrat de Calitate a Aerului (PICA), în valoare de 2.234.895 lei. PICA este un document strategic care vizează gestionarea și îmbunătățirea calității aerului în oraș,
Dâmbovița: A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru centura Pucioasa-Fieni
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat, vineri, contractul de proiectare și execuție pentru centura ocolitoare Pucioasa-Fieni, investiție de 686 milioane de lei. ''Acest drum de legătură la DN 71 asigură optimizarea traficului nu doar pentru cele două orașe, Pucioasa și Fieni, dar și pentru toate localitățile din D&
Garda de Mediu Brăila: Se confirmă poluarea râului Buzău cu ape uzate fecaloid-menajere
Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Brăila a făcut public vineri că, în urma verificărilor efectuate ca urmare a unei sesizări apărute în mediul on-line, se confirmă poluarea răului Buzău cu ape uzate fecaloid-menajere care provin din Stația de epurare Măxineni. ''În urma sesizării din mediul online privind
Buzău: Rally Start - 'România Pitorească' 2025 debutează în stațiunea Sărata Monteoru pe 5 aprilie
Campionatul Național Rally Start - 'România Pitorească' 2025, organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS), va debuta în perioada 5-6 aprilie, cu o primă etapă la Sărata Monteoru din județul Buzău, competiția propunându-și să îmbine adrenalina motor sportului cu frumusețea peisajelor și autenticitatea satelor române
Prefectul Maria Forna: Organizarea Campionatului European de Handbal este o reconfirmare a nivelului sportiv al Clujului
Prefectul Maria Forna a declarat, pentru AGERPRES, că organizarea, la Cluj-Napoca, a tragerii la sorți a grupelor preliminare pentru Campionatul European de Handbal Feminin din 2026, precum și a jocurilor unor grupe ale acestuia reprezintă o nouă dovadă a nivelului sportiv la care a ajuns Clujul. 'Pentru județul Cluj reprezintă o reconfirmare a nivelului s
Arad: Un nou pod pietonal peste Mureș, investiție de 17 milioane de lei, va fi deschis înainte de Paști
Un nou pod pietonal construit în municipiul Arad peste râul Mureș va fi deschis înainte de Paști, după o investiție de aproximativ 17 milioane de lei, construcția fiind situată la zona de agrement 'Trei Insule', unde sunt sute de cabane, dar și locuințe permanente. Reprezentanții Primăriei Arad au transmis vineri, la solicitarea AGERP
Botoșani: Un bărbat a fost rănit după ce s-a răsturnat cu camionul în localitatea Vorona
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, vineri, în localitatea Vorona, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit sursei citate, în camion se afla doar șoferul.
Primăria Piatra-Neamț alocă trei milioane de lei pentru reabilitarea școlii în care s-a prăbușit un tavan
Primăria municipiului Piatra-Neamț a alocat trei milioane de lei pentru lucrări de reabilitare a Școlii 2, necesare după ce, în urmă cu doi ani, tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit, în afara orelor de curs.
Tulcea: Primăria municipiului a început procedura de expropriere pentru consolidarea unor blocuri cu risc seismic
Primăria municipiului Tulcea a transmis primele notificări prevăzute de legislație în cadrul procedurii de expropriere a unor persoane care dețin apartamente în blocuri cu risc seismic ridicat și care refuză, de mai mult timp, accesul reprezentanților autorității publice în proprietăți, în vederea execuției lucrărilor de consolidare a imobilelor.